Mircea cel Bătrân urca pe tronul Ţării Româneşti în urmă cu 640 de ani: O domnie între confruntări şi diplomaţie[2026-09-23]Cristian DamianMircea cel Bătrân urca pe tronul Ţării Româneşti în ziua de 23 septembrie 1386, după mutarea în veşnicie a fratelui său, Dan I. Domnia sa a fost una dintre cele mai îndelungate din istoria medievală a Ţării Româneşti, de peste trei decenii, cu o întrerupere în anii 1395-1396. Fiu al lui Radu I, a preluat conducerea într-o perioadă în care statul se afla între interesele Regatului Ungariei, ale Poloniei şi ale puterilor de la sud de Dunăre. În acelaşi timp, expansiunea otomană spre Peninsula Balcanică şi Dunăre avea să devină principala provocare a domniei sale. În documentele vremii, Mircea apare cu titulatura de „mare voievod şi domn al Ungrovlahiei”. Totodată, stăpânirea lui depăşea teritoriul dintre Carpaţi şi Dunăre. Domnul Ţării Româneşti a deţinut sau a revendicat, în diferite momente, Banatul de Severin, Ţara Făgăraşului şi Amlaşului, teritorii din sudul Moldovei, precum şi posesiuni de la sudul Dunării. Banatul de Severin reprezenta una dintre principalele zone de interes strategic. Cronicile regatului maghiar consemnează perioade în care demnitatea de ban de Severin a fost vacantă, situaţie pusă în legătură cu exercitarea autorităţii de către domnii Ţării Româneşti. Relaţia dintre Mircea cel Bătrân şi coroana maghiară în privinţa Severinului a cunoscut mai multe etape. În sudul Transilvaniei, domnitorul valah a stăpânit Ţara Făgăraşului şi Amlaşul, în înţelegere cu regele Sigismund de Luxemburg. La acestea s-au adăugat, în anumite perioade, cetatea Bologa şi cetatea Bran. După mutarea în veşnicie a lui Ivanco, despot al Dobrogei, în jurul anului 1389, Mircea cel Bătrân a ocupat regiunea, însă pentru scurtă durată. Între Ungaria, Polonia şi Imperiul Otoman Politica externă a domnitorului Ţării Româneşti a fost determinată în mare măsură de raporturile cu Regatul Ungariei şi, mai ales după sfârşitul secolului al 14-lea, de extinderea Imperiului Otoman. În primii ani ai domniei, a căutat sprijinul regelui Poloniei, Vladislav Jagello. Pe măsură ce otomanii au înaintat spre Dunăre, interesele lui Mircea cel Bătrân şi ale regelui Ungariei au început să coincidă. Incursiunile otomane din Ţara Românească au fost urmate de campaniile lui Baiazid I, culminând cu confruntările cunoscute în istoriografie sub numele de Bătălia de la Rovine. Datarea acestui moment rămâne discutată în istoriografie. Unele interpretări plasează confruntarea în octombrie 1394, iar altele în mai 1395. În 7 martie 1395, Mircea s-a întâlnit la Braşov cu Sigismund de Luxemburg şi a prestat un jurământ de credinţă regelui Ungariei. Ultimii ani de domnie Sigismund a intervenit militar în Ţara Românească în vara anului 1395 şi l-a repus pe Mircea pe tron după uzurparea lui Vlad I, care a fost ajutat de otomani, însă acesta avea să fie din nou înlăturat în timpul campaniei otomane şi al Cruciadei de la Nicopole din 1396. La sfârşitul lunii decembrie 1396, Stibor de Stiboricz din Transilvania a organizat o incursiune la sud de Carpaţi şi l-a capturat pe Vlad Uzurpatorul. După înfrângerea lui Baiazid I la Ankara, în 1402, domnitorul s-a implicat în luptele pentru succesiunea la tronul otoman. În acelaşi timp, relaţiile cu regele maghiar au continuat să alterneze între cooperare şi neîncredere. În 1417, sultanul Mehmed I a întreprins o campanie în Ţara Românească, iar Mircea cel Bătrân a acceptat plata unui tribut anual. A trecut la cele veşnice în 1418, după o domnie care a însumat aproape trei decenii, fiind înmormântat la Mănăstirea Cozia, una dintre ctitoriile sale. În timpul său, Ţara Românească a cunoscut o perioadă de consolidare politică, dezvoltare economică şi afirmare culturală. Domnitorul a sprijinit mănăstirile şi viaţa bisericească, a întărit relaţiile comerciale cu Braşovul şi Liovul şi a contribuit la dezvoltarea centrelor monahale şi de cultură scrisă. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 4, Ultimul acces: 2026-09-27 08:04:03
|
Timp total: 0.03s...
[]:1