Seminarul Teologic din Buzău a împlinit 190 de ani: Ne angajăm să continuăm să pregătim slujitori ai Bisericii[2026-09-16]Mihail PătrăşcanuSeminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău a aniversat marţi 190 de ani de la înfiinţare. „Ne angajăm să continuăm să pregătim slujitori ai Bisericii şi oameni buni, responsabili şi loiali”, a transmis pr. Cristian Dima, directorul instituţiei de învăţământ, pentru Agenţia de ştiri Basilica. Programul a început cu slujba de Tedeum şi a continuat în prima clădire istorică a şcolii teologice. La manifestare au participat Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului şi Vrancei, Sorin Ion, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Romeo Moşoiu, consilier al Ministrului Educaţiei, Cătălin Pîslaru, inspector general pentru disciplina Religie, şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Cu prilejul împlinirii a 190 de ani de la înfiinţare, Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” a primit Placheta şi Diploma aniversară „Spiru Haret” din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Părintele director a descris distincţia drept un reper pentru continuarea misiunii educaţionale a instituţiei. „Dincolo de bucuria şi onoarea care sunt fireşti, pentru noi reprezintă, simbolic vorbind, un preţios „semn de carte”, venit ca dar pentru comunitatea şcolară şi pentru Biserica locală, înainte de noul capitol din povestea de învăţătură şi formare ce se scrie aici de aproape două secole”. 190 de ani de educaţie teologică Instituţia de învăţământ cuprinde clase de liceu cu specializarea Teologie Ortodoxă, clase de nivel primar în alternativa educaţională Step by Step şi două grădiniţe, cu program normal şi prelungit. „Cu toate că se spune uneori că suntem o şcoală mică, purtăm pe umeri, în cuget şi în inimă o istorie şi o amploare educaţională invers proporţionale, care ne situează în avanposturile învăţământului teologic preuniversitar românesc şi care, totodată, ne onorează şi ne responsabilizează”, a subliniat părintele Cristian Dima. Directorul Seminarului a mulţumit Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, autorităţilor locale şi tuturor celor care sprijină activitatea instituţiei. „Primim această distincţie prin prisma roadelor acestei conlucrări, pentru parcursul academic şi profesional al absolvenţilor noştri care ne fac mândri şi pentru contribuţia pe care Seminarul Teologic buzoian continuă să o aducă în împlinirea misiunii învăţătoreşti a Bisericii Ortodoxe Române”. Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău este una dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ teologic din ţară. A fost înfiinţat în anul 1836, fiind prima şcoală medie din municipiu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3, Ultimul acces: 2026-09-27 08:03:19
|
Timp total: 0.03s...
[]:1