Argeşul va celebra moştenirea Dinastiei Basarabilor printr-un festival dedicat istoriei, artei şi credinţei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Argeşul va celebra moştenirea Dinastiei Basarabilor printr-un festival dedicat istoriei, artei şi credinţei

[2026-09-15]
Cristian Damian

Judeţul Argeş va celebra moştenirea Dinastiei Basarabilor printr-o serie de manifestări, care vor avea loc în municipiile Curtea de Argeş şi Piteşti, în zilele de 25 şi 26 septembrie.
Potrivit unui comunicat de presă, programul urmăreşte „recuperarea, promovarea şi valorificarea moştenirii istorice, spirituale şi culturale lăsate de Dinastia Basarabilor”, reunind cercetarea, literatura, artele vizuale, muzica şi tradiţia.
Manifestările fac parte din Festivalul Naţional de Ştiinţe şi Arte „Basarab Fest”, organizat pentru cel de-al treilea an.
Moştenirea Basarabilor, în atenţia cercetătorilor
Prima zi, 25 septembrie, este rezervată dimensiunii istorice şi academice. La Muzeul Municipal Curtea de Argeş va avea loc, începând cu ora 12:00, simpozionul ştiinţific „Moştenirea Dinastiei Basarabilor”.
Programul include comunicări şi alocuţiuni susţinute de personalităţi ale vieţii academice şi bisericeşti, printre care Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului, academicianul Ioan-Aurel Pop şi părintele profesor Constantin Necula.
În cadrul manifestării va fi lansată şi antologia ediţiei din 2025 a festivalului, coordonată de Claudiu Dumitrache.
Un moment distinct îl va constitui instituirea Ordinului Dinastiei Basarabilor, care va fi acordat semnatarilor actului de întemeiere, precum şi unor personalităţi care susţin promovarea valorilor culturale şi istorice româneşti.
Poezie, arte vizuale şi muzică la Piteşti
Programul va continua sâmbătă, 26 septembrie, la Grădina de Vară din Piteşti, unde vor fi premiaţi laureaţii celor două concursuri naţionale desfăşurate sub egida festivalului: „Toată vremea-şi are vreme”, dedicat poeziei, şi „Nouă Meşteri Mari”, destinat artelor vizuale.
Câştigătorii vor primi Trofeul Basarabilor, Medaliile de Aur şi Argint ale Basarabilor, precum şi premii speciale oferite de partenerii manifestării culturale.
După festivitatea de premiere, de la ora 15:30, va începe spectacolul „Flacăra Basarabă”, care va reuni artişti consacraţi şi reprezentanţi ai noilor generaţii.
Distincţii pentru personalităţi ale culturii
În cadrul spectacolului vor primi Ordinul Dinastiei Basarabilor Dida Drăgan, părintele Constantin Necula, scriitorul Nicolae Oprea şi mezzosoprana Adina Sima.
Distincţia a fost instituită de organizatori pentru recunoaşterea contribuţiei la promovarea valorilor, identităţii şi culturii româneşti şi a implicării în susţinerea festivalului.
Programul se va încheia după ora 19:00, prin aprinderea „Torţelor Basarabe”.
Accesul publicului este gratuit pe parcursul celor două zile ale festivalului.
Manifestarea, instituită în anul 2024, este organizată de Colegiul Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” Piteşti, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului şi revista Regal Literar, sub egida Asociaţiunii Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), în parteneriat cu instituţii academice şi culturale din ţară şi din Rep. Moldova.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3, Ultimul acces: 2026-09-27 08:03:13