Creştinii din întreaga lume marchează Anotimpul Creaţiei 2026: Unul din patru oameni nu are acces la apă potabilă sigură[2026-09-15]Mihail PătrăşcanuCreştinii din întreaga lume marchează Anotimpul Creaţiei 2026, desfăşurat anul acesta sub tema „Apa vie”. Potrivit ghidului dedicat, unul din patru oameni la nivel global nu are acces la apă potabilă sigură. Anotimpul Creaţiei este o iniţiativă creştină ecumenică desfăşurată anual între 1 septembrie şi 4 octombrie şi este marcată prin rugăciuni şi acţiuni pentru ocrotirea creaţiei. Ghidul ediţiei din anul acesta atrage atenţia asupra crizei mondiale a apei: 2,1 miliarde de oameni nu au acces la apă potabilă sigură, iar 1,7 miliarde nu beneficiază de servicii de igienă de bază în propriile locuinţe. Printre problemele semnalate se numără poluarea râurilor, seceta, inundaţiile, deşertificarea, exploatarea excesivă a apelor subterane şi creşterea consumului de apă asociat centrelor de date şi producţiei de energie necesare inclusiv utilizării inteligenţei artificiale. Grija pentru creaţie, o responsabilitate comună Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I se numără printre liderii creştini care au transmis mesaje pentru Anotimpul Creaţiei 2026, subliniind necesitatea cooperării în faţa schimbărilor climatice. „Nu putem şi nu ar trebui să sperăm că vom aborda schimbările climatice fără să lucrăm îndeaproape unii cu alţii. Aşa cum am afirmat în repetate rânduri, suntem cu toţii în aceeaşi barcă. Grija pentru creaţie este un mandat şi o responsabilitate colectivă”, a transmis Sanctitatea Sa. Documentul arată că simbolul ediţiei din 2026 porneşte de la imaginea apei care izvorăşte din Templul lui Dumnezeu, prezentată în capitolul 47 din Iezechiel, şi exprimă ideea de înnoire şi vindecare. Creştinii sunt invitaţi să intre, simbolic, în această „apă vie” şi să devină la rândul lor izvoare de viaţă pentru ceilalţi. Acces universal la apă curată Ghidul îi îndeamnă pe creştini să nu trateze apa drept o resursă de unică folosinţă şi aminteşte că accesul la apă potabilă reprezintă un drept fundamental al omului. De asemenea, sunt prezentate iniţiative prin care comunităţile creştine restaurează râuri, protejează sursele de apă şi construiesc fântâni pentru parohii, sate şi centre medicale. „Mulţi dintre fraţii şi surorile noastre încă nu au acces regulat la apă potabilă sigură şi la servicii de salubritate. De aceea, trebuie să acţionăm pentru ca gospodăriile, şcolile, unităţile medicale şi locurile de cult — inclusiv bisericile şi parohiile — să aibă acces la apă curată şi la condiţii corespunzătoare de igienă”, se arată în ghid. Printre direcţiile propuse se află protejarea surselor de apă împotriva poluării, educaţia pentru ocrotirea creaţiei, plantarea de arbori, protejarea oceanelor şi refacerea ecosistemelor şi a biodiversităţii. Implicarea Bisericilor în protejarea creaţiei Anotimpul Creaţiei îşi are una dintre originile importante în tradiţia ortodoxă: în 1989, Patriarhul Ecumenic Dimitrie I a proclamat ziua de 1 septembrie drept Ziua de rugăciune pentru creaţie în Biserica Ortodoxă. În anii următori, iniţiativa a fost preluată de mai multe organizaţii şi comunităţi creştine. Patriarhia Română a lansat în anul 2024 Ghidul Parohial Ecologic, rezultat al experienţei comunităţilor implicate în proiectul pilot „Eco-iniţiative în Parohiile Bisericii Ortodoxe Române din România şi Republica Moldova”. Ghidul cuprinde un calendar al zilelor internaţionale care au legătură cu mediul, un calendar al sfinţilor prieteni cu natura, un eco-glosar, un eseu despre rugăciune ca modalitate de protejare a naturii scris de Pr. Marius Gheorghe de la Parohia Pleaşa, judeţul Prahova, dar şi sfaturi practice pentru obţinerea de mini-granturi în domeniul educaţiei ecologice. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 9, Ultimul acces: 2026-09-28 07:21:42
|
Timp total: 0.04s...
[]:1