Un palat în care Împăratul Ceresc să vină şi să ne îmbrăţişeze: PS Teofil Trotuşanul la sfinţirea bisericii din Cernu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Un palat în care Împăratul Ceresc să vină şi să ne îmbrăţişeze: PS Teofil Trotuşanul la sfinţirea bisericii din Cernu

[2026-09-07]
Cristian Damian

„Un palat mai mic, dar frumos împodobit, în care Împăratul cel Ceresc să vină şi să ne îmbrăţişeze, să ne asculte, să ne ierte şi să primească rugăciunile noastre”, a subliniat duminică Episcopul vicar Teofil Trotuşanul al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului la bisericii din satul Cernu, judeţul Bacău.
Ierarhul a explicat rolul sfântului lăcaş ca spaţiu al întâlnirii dintre Dumnezeu şi om: „Împăratul Ceresc a voit ca, de dor faţă de om, faţă de mireasa cea prea iubită, care este Biserica, să aibă un loc în care să vină şi să stea de vorbă cu noi”.
Preasfinţia Sa i-a felicitat pe credincioşii din Cernu pentru sprijinul acordat la finalizarea lucrărilor subliniind că aceştia au oferit comunităţii „un loc de rugăciune”.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop de Moineşti, Costel Mareş, a evidenţiat efortul comunităţii pentru refacerea bisericii.
„Atunci când omul lucrează în Duhul lui Dumnezeu, Dumnezeu face minuni. Şi aş putea spune că această biserică însăşi este rezultatul minunii sau al lucrării minunate a lui Dumnezeu în mijlocul acestei comunităţi”.
Distincţii pentru ctitori
Preasfinţitul Părinte Teofil Trotuşanul i-a oferit părintelui paroh Ionel Iscu-Lăcătuşu distincţia eparhială „Crucea Ţării de Jos”, ca recunoaştere a activităţii desfăşurate în parohie şi a implicării în lucrările de renovare.
Cu acest prilej, preotul a subliniat activitatea desfăşurată pentru lăcaşul de cult din Cernu.
„Pentru toate acestea nu pot decât să înalţ cuvânt de slavă şi mulţumire Preasfintei Treimi şi Maicii Domnului, care şi-a trimis binecuvântarea peste acest loc şi ne-a ajutat să trăim astfel de momente duhovniceşti”.
Totodată, ctitorii şi cei care au sprijinit realizarea lucrărilor au primit distincţii de vrednicie.
Biserica de lemn din localitate a fost construită în anii 1950 şi sfinţită în 1956. Începând din 2022, lăcaşul a trecut printr-un amplu proces de restaurare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2, Ultimul acces: 2026-09-26 15:16:51