Iulia Cazan, tânără din SUA: „Scopul nostru nu este să schimbăm lumea, ci să ne schimbăm pe noi”

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.04s...

Ştiri şi Evenimente

Iulia Cazan, tânără din SUA: „Scopul nostru nu este să schimbăm lumea, ci să ne schimbăm pe noi”

[2026-09-04]

Redacţia
4

Adaugă Basilica, sursa ta preferată în Google
Iulia Cazan face parte dintr-o generaţie de tineri români care şi-au format şi aprofundat convingerile într-un context internaţional puternic marcat de dezbateri despre drepturile omului, viaţă şi familie. Stabilită în Statele Unite de la 18 ani, a studiat ştiinţe politice la Drexel University şi a ajuns să lucreze în mediul organizaţiilor internaţionale şi în proximitatea ONU, inclusiv în domeniul politicilor publice.
În acest interviu, Iulia Cazan vorbeşte despre schimbarea personală de la secularism la credinţă, despre experienţa sa în mediul internaţional, despre dificultatea de a-ţi mărturisi convingerile într-un context nefavorabil şi despre responsabilitatea tinerilor de a uni adevărul cu dragostea faţă de aproapele. Interviul a fost acordat în cadrul rubricii #vinereapentruviaţă.
Alexandra Nadane: Dacă te uiţi la anii de formare de acasă, ce lucruri primite în familie simţi că au rămas importante pentru tine şi după plecarea în Statele Unite? Cum a început acest drum?
Iulia Cazan: Am plecat în Statele Unite la vârsta de 18 ani. Teoretic pentru facultate, dar, în realitate, în căutarea unui sens. Am dezvoltat o fascinaţie pentru Statele Unite încă de la o vârstă foarte fragedă, prin intermediul diverselor producţii media americane. America reprezenta pentru mine visare, lumină, speranţă şi progres. Deşi nu mi-aş fi imaginat, în pronia lui Dumnezeu, într-adevăr aveam să găsesc în Statele Unite ce căutam, dar nu într-o instituţie de învăţământ, într-o profesie de succes sau nici măcar într-un oraş atât de promiţător ca New York, ci în Biserica lui Hristos, pe care am fost poate prea încăpăţânată pentru a o înţelege şi aprecia acasă.
Le sunt foarte recunoscătoare părinţilor pentru dragostea pe care mi-au purtat-o continuu şi pentru valorile morale care m-au ţinut pe linia de plutire, departe de marile necazuri în care cad tinerii atunci când îşi caută sensul în moduri nepotrivite. Am învăţat în familie despre responsabilitate şi seriozitate, valori care m-au ajutat să continui să mă implic în multe proiecte, chiar şi atunci când sarcinile păreau imposibil de dus la capăt, proiecte cu ajutorul cărora, prin diversitatea lor, inclusiv ideologică, am reuşit să-mi clarific viziunea asupra lumii şi crezul creştin.
Mamei îi mulţumesc pentru că m-a dus la biserică atunci când eram mică, sădind astfel sămânţa care avea să rodească la vremea potrivită.
De la căutarea unui sens la asumarea unei perspective pro-viaţă
A.N.: Ai povestit undeva că, în timp, felul în care ai privit tema avortului s-a schimbat. În ce a constat această schimbare?
I.C.: Mult timp nu m-a preocupat moralitatea avortului. Pe parcursul liceului am fost influenţată de secularism, mascat drept „normalitate”, care s-a manifestat şi într-o rebeliune latentă faţă de tradiţie şi credinţă. Deşi aveam un oarecare contact cu Biserica, datorită insistenţelor mamei, acesta era unul superficial, neasumat şi, deci, insuficient pentru a fi roditor în viaţa mea de zi cu zi.
În primă instanţă, plecarea în Statele Unite nu a făcut decât să-mi accentueze anumite înclinaţii seculariste. Vulnerabilitatea mea în faţa ideilor promovate la majoritatea cursurilor şi în cadrul cercurilor studenţeşti pornea de la faptul că nu le realizam substratul ontologic, viziunea materialistă asupra lumii, şi nu cunoşteam argumentele celeilalte părţi.
În 2020, aflându-mă încă în Statele Unite, am început să urmăresc dezbateri pe teme de politică socială şi comentatori care puneau la îndoială diverse curente dominante de opinie. Această expunere a dus inevitabil la cercetarea propriilor mele valori. Pe acest fundament, în cadrul unui curs de etică, am realizat că problema avortului este o problemă care afectează profund oamenii, aspect ignorat de cei care îl promovează. Nu am reuşit să formulez un argument coerent în favoarea poziţiei pro-avort. De altfel, nu am auzit un astfel de argument nici din partea colegilor de clasă.
Schimbarea la nivel sufletesc a avut loc cu câţiva ani mai târziu, atunci când, printr-o serie de circumstanţe cu totul deosebite şi neaşteptate, Dumnezeu mi-a arătat cine este Cel despre care se spune că este „Calea, Adevărul şi Viaţa”. Am văzut o părticică din dragostea nemăsurată pe care Hristos o poartă fiecărui om, chemându-ne şi pe noi, la rândul nostru, să ne iubim unii pe alţii. Avortul este în antiteză cu spiritul creştin, care este unul al sacrificiului personal, niciodată al sacrificării unei alte persoane în favoarea noastră. Dumnezeu ne cheamă la iubire, iar cel ce iubeşte nu ia viaţa cuiva.
În acelaşi timp, poziţia pro-viaţă ne impune o responsabilitate maximă faţă de femeile însărcinate aflate în situaţii dificile: să ştim cum să le fim alături şi să le îndreptăm către resursele de care au nevoie, jertfindu-ne confortul, timpul, banii – a fi pro-viaţă nu înseamnă doar să fii convins că viaţa omului începe la concepţie, ci înseamnă şi a face tot ce poţi pentru ca, atunci când o femeia însărcinată trece prin momente grele, să îi oferi tot ce are nevoie pentru a putea alege cu încredere naşterea copilului.
A.N.: Prin activitatea ta ai ajuns în contexte internaţionale în care se discută mult despre viaţă, familie şi drepturile omului. Ce te-a surprins sau te-a marcat cel mai mult din ceea ce ai văzut acolo?
I.C.: M-a surprins lipsa unui dialog real pe teme legate de viaţă, familie şi tineret şi lipsa de competenţă, responsabilitate şi respect de care dau dovadă unele instituţii internaţionale atunci când propun politici sociale controversate. Aceste organe au îmbrăţişat o ideologie străină textului şi spiritului Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi insistă asupra unor valori contrare convingerilor a milioane de oameni şi al unui număr semnificativ de state membre.
De exemplu, unele agenţii sau unii „experţi” trivializează natura şi consecinţele avortului, promovându-l ca drept al omului şi ca fiind necesar emancipării femeii, deşi dreptul internaţional nu a prevăzut niciodată un astfel de limbaj.
De asemenea, cum putem discuta despre respect atunci când vocile pro-viaţă sunt catalogate drept „retrograde”, „răuvoitoare”, „contrare drepturilor omului” şi, atunci când este posibil, excluse de la evenimente care se mândresc, de altfel, cu sloganul diversităţii? Unele instituţii internaţionale merg atât de departe încât finanţează studii despre cum să combată aceste voci.
Curajul de a-ţi mărturisi convingerile
A.N.: Pentru un tânăr poate fi uneori dificil să îşi exprime convingerile atunci când cei din jur gândesc foarte diferit. Tu cum ai învăţat să vorbeşti despre lucrurile în care crezi, păstrând dialogul cu ceilalţi?
I.C.: Este dificil, deoarece tinerii simt o mare nevoie de apartenenţă, însă această apartenenţă nu va fi una cu adevărat reală dacă ne ascundem valorile. Deşi iniţial mă feream să îmi exprim convingerile, am fost impresionată de exemplul tinerilor creştini care îşi exprimă crezul cu multă convingere şi nobleţe, fără să se preocupe de felul în care sunt percepuţi. Dragostea pentru Hristos şi încrederea în Cuvântul Lui le dădeau o siguranţă şi o libertate pe care le priveam cu multă admiraţie. Când l-am întrebat pe unul dintre ei cum de nu se teme, mi-a spus că publicul lui este format dintr-o singură persoană: Hristos, care priveşte.
Uneori am susţinut discursuri pro-viaţă în săli pline de susţinători ai avortului, unde tensiunea era atât de ridicată încât o puteai tăia cu cuţitul. Am avut emoţii de fiecare dată, dar, aşa cum m-a îndrumat acel creştin, m-am gândit la Hristos şi toate s-au risipit. De asemenea, invitaţia la dialog, mai cu seamă pe teme de o asemenea importanţă precum dreptul la viaţă, denotă dragoste şi respect pentru aproapele. A-ţi expune convingerile faţă de o altă persoană este o formă de deschidere, de a împărtăşi ceea ce tu cunoşti a fi adevărat şi important spre binele celuilalt. Responsabilitatea noastră nu este de a convinge, ci de a expune. Această abordare este eliberatoare şi face ca dialogul să fie mai echilibrat.
A.N.: Anul acesta participi la ITO Bucureşti. Ce te-a motivat să participi şi ce speri să iei cu tine din întâlnirea cu tinerii veniţi din România şi din diaspora?
I.C.: Cred mult în importanţa comuniunii dintre tinerii creştini. Am fost impresionată când am aflat despre comunităţile creştine din primele veacuri, care au reuşit să convertească păgâni prin dragostea pe care o aveau unii pentru alţii, aşa cum Însuşi Mântuitorul ne-a poruncit: „Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu” (Ioan, 15, 12) şi „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13,35). Aceasta este o poruncă! În Sfânta Liturghie spunem: „Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Acest „şi unii pe alţii” denotă o mare responsabilitate, de a ne îndrepta reciproc spre Hristos.
La ITO, mi-am dorit să fac cunoştinţă cu tineri care îmi sunt fraţi şi surori întru Hristos, să aflu despre parcursul lor, să ne rugăm împreună şi să descoperim ce putem face pentru a ne sprijini mai mult unii pe alţii.
ITO Bucureşti – comuniune, familie şi viaţă în Hristos
A.N.: Tema ITO aduce împreună „Tinerii, Familia şi Viaţa în Hristos”. Ce înseamnă pentru tine, în viaţa de zi cu zi, această legătură dintre credinţă, familie şi alegerile pe care le face un tânăr?
I.C.: Viaţa în Hristos nu poate fi separată de alegerile pe care le facem zi de zi. Ca tineri creştini, trebuie să conştientizăm acest lucru şi să ni-l asumăm. Crezul creştin nu este unul „căldicel”, aşa cum nici dragostea sau jertfa lui Hristos pentru noi nu au fost şi nu sunt „căldicele”, ci profunde. Nu mărturisim un simplu set de coduri morale, ci un Dumnezeu viu, Care vrea să ne schimbe viaţa interioară, schimbare care inevitabil se va manifesta în felul în care ne raportăm la noi înşine şi la ceea ce este în jurul nostru. Scopul nostru nu este să schimbăm lumea, ci să ne schimbăm pe noi, iar această schimbare va fi „lumina lumii”!
A.N.: În încheiere, te rog să adresezi un mesaj pro-viaţă tinerilor care citesc acest interviu.
I.C.: Îmi doresc să avem curajul să propovăduim cel mai frumos crez din lume: al Dragostei mai presus de fire, al faptului că fiecare viaţă este un dar de o imensă valoare. Politicile, polemicile, supărările vin şi pleacă, dar Adevărul rămâne. Să nu ne ruşinăm de Adevăr, ca apoi să nu regretăm!
Scurtă biografie:
Iulia Cazan (n. 2000) a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Drexel, unde a urmat şi specializări secundare în filosofie şi limba franceză. În perioada petrecută la New York, a fost Director asociat pentru relaţii guvernamentale la ONU în cadrul Center for Family and Human Rights (C-Fam). În prezent, continuă colaborarea cu C-Fam de la distanţă, în programul organizaţiei dedicat tinerilor. Este, de asemenea, co-director al International Youth Coalition.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 10, Ultimul acces: 2026-09-30 02:36:54

Timp total: 0.04s...

[]:1