Opera Naţională Română din Iaşi a devenit membră a reţelei Opera Europa[2026-09-04]Alexandra Păvăloi4 Foto creditFacebook / Opera Europa Adaugă Basilica, sursa ta preferată în Google Opera Naţională Română din Iaşi s-a alăturat organizaţiei Opera Europa, cea mai importantă reţea profesională a teatrelor lirice şi festivalurilor de operă de pe continent. Afilierea oferă instituţiei acces la proiecte internaţionale, schimburi de experienţă şi noi oportunităţi de colaborare cu unele dintre cele mai prestigioase scene lirice europene. Potrivit managerului Operei Naţionale Române din Iaşi, Andrei Fermeşanu, Opera Europa reuneşte aproximativ 250 de teatre şi festivaluri din întreaga lume şi facilitează colaborarea dintre instituţiile membre prin coproducţii, programe de formare şi schimburi de bune practici. Unul dintre principalele avantaje ale aderării îl reprezintă posibilitatea realizării unor coproducţii internaţionale, în care mai multe teatre contribuie la realizarea aceluiaşi spectacol, acesta fiind prezentat ulterior pe scenele instituţiilor partenere. Managerul Operei din Iaşi a explicat că un astfel de model permite realizarea unor producţii de înalt nivel artistic şi facilitează accesul publicului la spectacole dezvoltate în colaborare cu instituţii lirice de prestigiu din Europa. Prima reuniune, în Brno, Cehia „Schimbul de experienţă este esenţial pentru o instituţie care are 70 de ani de existenţă, în condiţiile în care unele dintre teatrele cu care Opera din Iaşi va intra în contact au o tradiţie de câteva sute de ani. Înainte de a ne apuca pe drumuri noi, vrem să acumulăm din experienţa celor care au succes şi care sunt validaţi la nivel internaţional şi care dau cumva ora exactă în tot ce înseamnă practica de operă în lume”, a transmis Andrei Fermeşanu. Prima participare a Operei Naţionale Române din Iaşi la activităţile organizaţiei Opera Europa va avea loc în luna noiembrie, la Brno, în Cehia. Potrivit conducerii instituţiei, afilierea va crea noi oportunităţi şi pentru tinerii artişti, care vor putea participa la programe de pregătire, stagii şi proiecte internaţionale dezvoltate de membrii reţelei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 8, Ultimul acces: 2026-09-30 02:36:34
|
Timp total: 0.03s...
[]:1