Noul Centru Chirurgical Cardiovascular din Târgu Mureş a fost inaugurat: Act de mărturisire de a trăi cu Dumnezeu[2026-09-01]Mihail Pătrăşcanu1 Foto creditArhiepiscopia Alba Iuliei Adaugă Basilica, sursa ta preferată în Google Centrul Chirurgical Cardiovascular din Târgu Mureş a fost inaugurat luni. „Este un act de mărturisire a dorinţei şi opţiunii de a trăi cu Dumnezeu”, a subliniat Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, la slujba de binecuvântare a noii clădiri. La ceremonia de inaugurare au participat reprezentanţi ai autorităţilor centrale, judeţene şi locale, cadre medicale şi invitaţi. Înaltpreasfinţia Sa a subliniat semnificaţia binecuvântării unui aşezământ medical, evocând cuvintele Sfântului Ierarh Luca al Crimeei: „Credincioşii nu neagă niciodată datele ştiinţifice, dar consideră că deasupra lor stăpâneşte o Putere superioară: Dumnezeu”. Rezultate concrete pentru pacienţi La ceremonia de inaugurare au participat reprezentanţi ai autorităţilor centrale, judeţene şi locale şi cadre medicale. Foto credit: Facebook / Cseke Attila La manifestare au participat premierul interimar al României Ilie Bolojan şi ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila. „Este o investiţie importantă pentru Târgu Mureş, dar mai ales pentru pacienţii din întreaga ţară care au nevoie de astfel de servicii medicale”, a afirmat prim-ministrul interimar. Ministrul interimar al Sănătăţii a evidenţiat faptul că utilitatea investiţiei va fi măsurată prin rezultatele obţinute pentru pacienţi: „Valoarea unei investiţii în sănătate nu se măsoară doar în metri pătraţi, număr de paturi sau valoarea contractului, ci în rezultate concrete pentru pacienţi”. „Nu putem vorbi despre un sistem de sănătate modern fără să vorbim despre infrastructură modernă. Nu putem cere medicilor să facă performanţă în condiţii de secol trecut şi nu putem accepta ca pacientul român să fie nevoit să plece din ţară pentru că în România nu există condiţiile necesare pentru tratamentul de care are nevoie”, a subliniat Cseke Attila. Peste 200 de paturi pentru pacienţi Centru Chirurgical Cardiovascular a fost construit în urma unei investiţii de peste 150 de milioane de euro. Foto credit: Facebook / Cseke Attila Centru Chirurgical Cardiovascular a fost construit în urma unei investiţii de peste 150 de milioane de euro, finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Noua clădire are o suprafaţă de aproape 19.400 de metri pătraţi şi reuneşte într-un singur centru servicii medicale care până acum funcţionau în mai multe spaţii ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Acesta dispune de 219 paturi, dintre care 214 pentru spitalizare continuă şi cinci pentru spitalizare de zi, un bloc operator cu patru săli de operaţie, între care una hibridă, o unitate de terapie intensivă, trei săli de angiografie şi două săli de electrofiziologie. Aşezământul medical este destinat pacienţilor care au nevoie de intervenţii cardiovasculare complexe, inclusiv copiilor cu afecţiuni cardiace grave. Infrastructura va permite reorganizarea circuitelor medicale şi desfăşurarea activităţii în condiţii moderne atât pentru pacienţi, cât şi pentru personal. Primii pacienţi sunt aşteptaţi în noua clădire la începutul anului 2027. Centrul completează activitatea Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, unul dintre centrele importante ale medicinei cardiovasculare din România. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 13, Ultimul acces: 2026-10-01 02:03:25
|
Timp total: 0.04s...
[]:1