Cardinalul Hollerich: Robert Schuman, un om de la graniţă care a construit Europa

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Cardinalul Hollerich: Robert Schuman, un om de la graniţă care a construit Europa

[2026-09-04]

Robert Schuman (foto: European Union, 2026, Wiki, CC BY 4.0)
A te afla la o graniţă înseamnă a te regăsi într-un loc în care poţi privi simultan spre mai multe realităţi. O graniţă poate deveni un loc al tensiunilor, dar şi un loc al întâlnirilor şi al schimburilor fructuoase. Prin urmare, nu este doar o linie care separă. Robert Schuman a trăit această realitate într-un mod foarte concret.

Om de stat francez, Robert Schuman s-a născut în Luxemburg pe 29 iunie 1886. Chiar locul său de naştere oferă deja un indiciu asupra situaţiei politice a Lorenei şi a acestei regiuni de frontieră care avea să-i marcheze profund viaţa. Tatăl său era originar din Evrange, un sat din Lorena situat la graniţa franco-luxemburgheză. După 1870, Evrange a devenit parte a Germaniei. Deşi întreaga familie vorbea dialectul franconian din Moselle [un dialect din Germania central-vestică, n.r.], tatăl lui Robert Schuman se considera francez şi, din acest motiv, a emigrat în Luxemburg, ţara natală a soţiei sale. Acolo, la şcoala primară din Luxemburg, Robert Schuman a învăţat limba franceză.
Această istorie familială şi geografică este importantă pentru înţelegerea viitorului „Părinte al Europei”. Robert Schuman avea să fie profund marcat de experienţa unei vieţi trăite între mai multe identităţi: născut în Luxemburg, provenind dintr-o familie din Lorena, aparţinând unei culturi francofone, vorbind franceza şi germana, şi devenind mai târziu un om de stat francez. Patriot francez, experienţa sa de viaţă l-a împiedicat să devină naţionalist. Şi-a continuat studiile în Germania şi a cunoscut din interior mai multe culturi, limbi şi tradiţii. Această experienţă i-a permis să înţeleagă că era posibil să-şi apere propria identitate fără a o considera pe cea a altuia o ameninţare. Poate tocmai pentru că era un om al graniţei a putut înţelege necesitatea depăşirii diviziunilor dintre popoare fără a le nega identităţile.
O copilărie petrecută în Luxemburg şi profund marcată de credinţă
Ca elev la Ateneul din Luxemburg, tânărul Robert Schuman a fost profund influenţat de devoţiunea populară faţă de Fecioara Maria din Luxemburg, Mângâietoarea celor suferinzi. În acea perioadă, Ateneul îşi avea sediul în fostul colegiu iezuit, situat lângă Catedrală. Pe parcursul pelerinajului naţional de două săptămâni la Catedrală, elevii Ateneului puteau auzi sunetul fanfarelor care însoţeau procesiunile credincioşilor parohiei. Această experienţă a credinţei populare din Luxemburg a avut cu siguranţă o influenţă asupra tânărului Robert.
Omul de stat pe care Europa avea să-l cunoască era, de asemenea, un om al rugăciunii, profund modelat de credinţa sa creştină. Este important să ţinem cont de aceste două dimensiuni ale personalităţii sale: Schuman era un om al rugăciunii şi un om al acţiunii. Credinţa sa nu l-a făcut să se retragă din lumea politică. Dimpotrivă, l-a ajutat să se implice mai profund în căutarea binelui comun, a dreptăţii şi a păcii. Spiritualitatea sa, caracterul meticulos şi atenţia la detalii i-au permis să transforme o convingere profundă în acţiune politică concretă.
De la utopie la realitate
Viziuni utopice ale unei Europe unite au apărut de-a lungul secolelor: de la viziunea lui Kant la „Marele Proiect” al lui Sully sub domnia lui Henric al IV-lea; de la Richard Coudenhove-Kalergi şi proiectul său paneuropean la viziunile promovate de organizaţiile de rezistenţă care luptau împotriva Germaniei naziste. Aceste proiecte exprimau o aspiraţie profundă către unitate şi pace. Cu toate acestea, ele rămâneau adesea greu de transpus în realitatea politică. Tocmai aici a adus Schuman ceva nou. El a reuşit să împace idealismul cu realitatea.
În declaraţia sa din 9 mai 1950, afirma: „Europa nu se va construi dintr-o dată, nici după un singur plan. Se va construi prin realizări concrete care să creeze mai întâi o solidaritate de facto.” Această frază rezumă admirabil metoda sa. Schuman nu dorea să construiască Europa doar prin declaraţii grandioase sau utopii frumoase. El dorea să înceapă cu realizări concrete, capabile să creeze treptat solidaritatea între popoare. Pentru el, nu era suficient să visezi la o lume mai bună. Trebuia să munceşti pentru a o construi. Proiectul său european se baza, aşadar, pe o convingere simplă, dar decisivă: popoarele care fuseseră odată duşmani puteau deveni parteneri şi îşi puteau construi viitorul împreună.
De la ură la reconciliere
Schuman, un om al rugăciunii şi al acţiunii, nu putea decât să sufere din cauza urii care îi despărţea pe francezi şi germani după război. Ororile lagărelor de concentrare i-au rănit sufletul. Cu toate acestea, nu a ales calea urii şi a confruntării permanente. A ales calea reconcilierii. Acesta este probabil unul dintre cele mai importante aspecte ale moştenirii sale. După ororile războiului, ar fi fost de înţeles să caute răzbunare. În schimb, Schuman a ales să construiască o nouă relaţie cu Germania. Pentru un om atât de profund creştin precum era el, reconcilierea nu putea fi doar o strategie politică. Trebuia să devină un imperativ moral şi uman.
Dar Schuman a posedat şi realismul necesar pentru a înţelege că reconcilierea trebuia să capete o formă concretă în instituţii şi structuri. Ceea ce fusese în centrul conflictelor europene trebuia transformat într-un instrument de cooperare. Reconcilierea a devenit astfel un proiect politic. Biserica şi Papa ne reamintesc constant importanţa păcii. Procesul de integrare europeană a permis Europei să se bucure de pace pe o perioadă îndelungată.
Bărbaţi şi femei capabili să împace idealul cu realitatea
Exemplul lui Schuman arată că vocaţia politică poate avea sens. Politica poate fi o adevărată vocaţie atunci când este pusă în slujba persoanei umane, a dreptăţii şi a păcii. Ea poate deveni un spaţiu în care rănile istoriei sunt transformate treptat în căi către viitor. Lumea şi Europa au nevoie de bărbaţi şi femei capabili să împace idealul cu realitatea, oameni care să fie artizani şi constructori neobosiţi ai păcii.
Avem nevoie de tineri, de bărbaţi şi femei plini de rugăciune şi convingere, care să nu se teamă să pătrundă în „jungla” politicii pentru a lucra în slujba păcii şi a dreptăţii, pentru a face faţă provocărilor lumii de astăzi şi de mâine. Exemplul lui Schuman ne aminteşte că credinţa nu ar trebui să ne determine să fugim de realităţile lumii. Dimpotrivă, ea ne poate da curajul să le înfruntăm şi să lucrăm pentru transformarea lor.
Europa, o lucrare în curs de realizare
S-ar putea spune că Schuman a transformat experienţa de a trăi într-o zonă de frontieră într-o experienţă de întâlnire. Acolo unde graniţa ar fi putut deveni un zid, el a vrut să construiască o punte. Acolo unde istoria crease neîncredere, el a vrut să creeze încredere. Acolo unde războiul lăsase răni, el a vrut să construiască reconciliere. Proiectul său european rămâne, aşadar, profund relevant şi astăzi. Căci Europa nu este o realitate finalizată. Ea rămâne o lucrare care trebuie construită, generaţie după generaţie.
Are nevoie de femei şi bărbaţi capabili să privească dincolo de graniţe fără a renunţa la identitatea lor, să-şi apere patria fără a o dispreţui pe cea a vecinului şi să transforme diferenţele în oportunităţi de cooperare. Acest om care s-a născut în Luxemburg, o ţară a graniţelor, ne învaţă, poate mai mult decât oricine altcineva, că graniţele pot separa popoarele, dar ele trebuie să devină locurile în care începe întâlnirea dintre ele.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 10, Ultimul acces: 2026-10-01 13:21:22

Timp total: 0.03s...

[]:1