Relicva Sf. Francisc din Assisi în Hălăuceşti şi hramul comunităţii[2026-09-07]foto: OFMConv.roComunitatea din Hălăuceşti a primit vizita relicvei Sf. Francisc din Assisi joi, 3 septembrie 2026, în prezenţa căreia a sărbătorit hramul sâmbătă, 5 septembrie. Joi, 3 septembrie 2026, la ora 18.00, relicva Sf. Francisc din Assisi a sosit în comunitatea de la Hălăuceşti. Pe acordul cântecului „În ceruri printre serafimi”, bustul cu relicva Sf. Francisc (însoţit de fraţii responsabili ai pelerinajului, pr. Claudiu Ilieş şi pr. Cristian Mârţ) a fost primit de fraţii din parohie şi credincioşi, iar apoi purtat în procesiune în biserică şi aşezat pe un postament în faţa altarului. Aici au fost recitate rugăciunile de primire a relicvei, iar la ora 18.15 credincioşii au recitat Sfântul Rozariu. La ora 19.00, pr. paroh Daniel Lucaci a prezidat Liturghia solemnă de deschidere a pelerinajului şi a prezenţei relicvei Sf. Francisc. În cuvântul de învăţătură, pr. Paul Mârţ a încercat să desluşească secretul blândeţii şi al sfinţeniei Sf. Francisc. Iar răspunsul, a continuat pr. Paul, nu stă doar în respectul faţă de toate creaturile, ci îl aflăm, în primul rând, în iubirea pe care a avut-o faţă de Dumnezeu. Dragostea faţă de Cristos cel răstignit i-a adus blândeţea, smerenia, dorul după cer şi sfinţenia. Programul acestei prime zile s-a încheiat cu un scurt moment de rugăciune susţinut de copiii din parohie, însoţiţi de pr. Emilian Antal. Vineri, 4 septembrie. Liturghia de la ora 7.00 a fost celebrată de pr. Emilian Antal. Pr. Paul Mârţ, predicator al acestor zile de pelerinaj, a continuat să schiţeze chipul spiritual al Sărăcuţului din Assisi. Deşi la început Francisc fusese tentat să se apuce de negustorie, mai apoi şi-a dat seama că adevărata bogăţie nu stă în lucrurile acestei lumi, ci este tocmai Dumnezeu. După Sfânta Liturghie, fiind prima vineri din lună, preoţii din parohie au mers să-i îngrijească spiritual pe bolnavi, în timp ce oamenii continuau să sosească în biserică ca să se roage. La ora 12.00, pr. paroh a recitat Îngerul Domnului, în prezenţa mai multor zeci de credincioşi. La ora 15.00, surorile din Congregaţia „Surorile Franciscane Misionare de Assisi” şi terţiarele din parohie au recitat Coroana Divinei Îndurări şi Coroana Franciscană. A fost dedicat, apoi, un răgaz de timp pentru vizitele particulare ale credincioşilor. La ora 18.00, s-a făcut Ora Mariană, animată de Armata Maicii Domnului şi de pr. Adrian Măgdici. Liturghia de la ora 19.00 a fost prezidată de pr. Cristian Dumea, vicar provincial al OFMConv din România. Pr. Paul Mârţ, în cuvântul de învăţătură, a vorbit despre o formă de sărăcie – foarte aprigă în zilele noastre – pe care Francisc a combătut-o prin fraternitate, şi anume aceea a superficialităţii relaţionale. Sărăcuţul a rezolvat spinoasa problemă a solitudinii existenţiale (care îi macină pe oamenii din zilele noastre), renunţând la bogăţie şi investind o mare parte din capitalul său spiritual în fraternitate. Este emblematică fraza pe care o spune, spre sfârşitul vieţii, în faimosul său Testament: „Dumnezeu mi-a dat fraţi…” După Liturghie, tinerii şi adolescenţii, însoţiţi de pr. Narcis Crăciun, au poposit în rugăciune timp de câteva zeci de minute în faţa relicvei Sf. din Assisi. Ziua s-a încheiat cu un moment de rugăciune pentru familii, condus de părintele paroh, Daniel Lucaci. Sâmbătă, 5 septembrie, a fost ultima zi de prezenţă a relicvei Sf. Francisc din Assisi la Hălăuceşti şi hramul comunităţii, „Naşterea Preasfintei Fecioare Maria”. Liturghia de dimineaţă de la ora 7.00 a fost celebrată de pr. Adrian Măgdici, iar în predica concluzivă a pelerinajului, pr. Paul Mârţ a făcut referire la atitudinea pe care a avut-o Sf. Francisc faţă de boală, suferinţă şi faţă de sora moarte trupească. Sărăcuţul a acceptat provocările bolii, permiţându-i lui Dumnezeu să-i purifice inima şi să-i călăuzească paşii în perioadele cele mai întunecate ale vieţii. Sf. Francisc a fost un om al rugăciunii, ba chiar a fost un om făcut rugăciune. Imediat după Sfânta Liturghie, surorile şi terţiarii franciscani, împreună cu pr. Adrian Măgdici, s-au rugat Laudele şi Ora medie. După un răgaz de timp dedicat vizitelor şi rugăciunilor personale ale credincioşilor, la ora 10.00, credincioşii au recitat Sfântul Rozariu. Treptat, poporul credincios din Hălăuceşti şi foarte multă lume din satele din împrejurimi s-a adunat în biserică ca să participe la Liturghia solemnă a hramului şi să-l salute pe Sf. Francisc, înainte ca relicva sa să plece în alte parohii. Apoi, la 11.00, în ritmul maiestosului cântec „Venim, o, Preacurată”, au sosit şi preoţii, dispunându-se în jurul altarului. Ministrul provincial pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, care a prezidat celebrarea, în cuvântul de învăţătură a ţinut să sublinieze importanţa zămislirii/naşterii Sfintei Fecioare Maria în planul lui Dumnezeu şi rolul ei de „veşmânt” pentru Isus Cristos, Soarele dreptăţii. Liturghia s-a încheiat cu mulţumirile de rigoare, făcute de părintele paroh Daniel Lucaci, şi cu binecuvântarea solemnă. După un scurt răgaz, relicva Sf. Francisc din Assisi s-a îndreptat spre următoarea destinaţie. Toate cele trei zile ale pelerinajului, încununate prin hramul Naşterea Sfintei Fecioare Maria, au fost un prilej de rugăciune, de purificare spirituală (prin sacramentul Spovezii) şi de bucurie, atât pentru hălăuceşteni, cât şi pentru oamenii din împrejurimi. (Pr. Adrian Măgdici OFMConv pentru OFMConv.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 10, Ultimul acces: 2026-09-29 22:18:20
|
Timp total: 0.03s...
[]:1