Misionarii Milostivirii Divine au participat la exerciţii spirituale - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Misionarii Milostivirii Divine au participat la exerciţii spirituale

[2026-09-12]
foto: ARCB.ro
În perioada 4-6 septembrie 2026, membrii Mişcării „Misionarii Milostivirii Divine” au participat la trei zile de exerciţii spirituale, desfăşurate la mănăstirea din Timişul de Sus a surorilor din Congregaţia lui Isus, sub îndrumarea preoţilor Henryk Urban SJ, Emil Moraru şi Mihai Baciu. Cele trei zile au constituit un timp de reculegere, rugăciune şi aprofundare a vieţii spirituale, având ca teme centrale pe Isus Cristos – Lumina Lumii, Prezenţa Sa în Sfânta Euharistie şi Iubirea Sa Milostivă.

În cele trei conferinţe din cadrul exerciţiilor spirituale, pr. Henryk Urban, a propus participanţilor momente de reflecţie şi meditaţie asupra acestor teme şi asupra modului în care ele pot deveni realităţi vii în existenţa fiecărui creştin. Redăm mai jos câteva idei din bogatul material prezentat participanţilor de pr. Henryk Urban. În prima conferinţă, a vorbit despre Isus Cristos ca Lumină a Lumii, Viaţă şi Adevăr, pornind atât de la Evanghelii, cât şi de la Jurnalul Sfintei Faustina. S-a subliniat că Sfânta Faustina a fost aleasă de Dumnezeu ca instrument al mesajului Milostivirii Divine, ca ostie prin care să reverse asupra lumii întregi cele două raze ale Milostivirii Sale. În Evanghelie, Isus Se prezintă drept „Lumina lumii”, iar întâlnirea cu Nicodim şi vindecările orbilor devin imagini puternice ale trecerii de la întuneric la lumină.
Părintele a subliniat că credinţa este lumină, deoarece ne ajută să-l vedem pe Dumnezeu cu ochii sufletului şi să recunoaştem adevărul despre noi înşine. În absenţa acestei lumini, omul poate ajunge la dezorientare, teamă, disperare şi confuzie. Cristos este însă Viaţa şi Adevărul, iar creştinul este chemat să primească lumina Sa şi, la rândul său, să devină lumină pentru cei din jur.
În cea de-a doua zi, reflecţia s-a concentrat asupra Prezenţei reale a Domnului Isus în Sfânta Euharistie şi asupra transmiterii Milostivirii Divine către lume. Pr. Urban a evidenţiat legătura dintre Euharistie şi cele două raze ale Milostivirii – sângele şi apa care au izvorât din inima lui Isus -, subliniind că acest dar al lui Dumnezeu este chemat să ajungă la cât mai mulţi oameni. În acest context, Sfânta Faustina apare ca un instrument prin care mesajul Milostivirii este transmis lumii. Instituirea Sfintei Euharistii, considerată un mare semn al iubirii lui Dumnezeu, poate fi contemplată, după îndemnul Sfântului Ignaţiu de Loyola, prin transpunerea spirituală în Cenacol, la momentul frângerii Pâinii şi al împărtăşirii acesteia Apostolilor.
Cea de-a treia conferinţă a avut ca temă rugăciunea pentru dobândirea Iubirii Milostive, pe care Sfânta Faustina o consideră cel mai mare atribut al lui Dumnezeu. Această iubire se revelează în mod deplin prin darul Fiului Său pentru mântuirea lumii şi rămâne prezentă chiar şi atunci când omul cade în păcat şi suferinţă. Pr. Henryk a subliniat că Milostivirea lui Dumnezeu înseamnă iertare, dar nu ignorarea păcatului. Consecinţele şi pedeapsa păcatului nu trebuie privite ca răzbunare, ci şi ca un mijloc pedagogic, care îl poate conduce pe om spre conştientizare, îndreptare şi convertire.
Părintele a evidenţiat şi chemarea universală la sfinţenie, reafirmată de Conciliul Vatican II: la sfinţenie sunt chemaţi toţi creştinii, nu doar persoanele consacrate. Exemplul sfinţilor ne arată că fiecare om este chemat să-şi descopere şi să-şi asume propriul drum spre Dumnezeu, fără a copia un model, ci urmându-L pe Cristos în fidelitate faţă de propria vocaţie. La finalul conferinţei, pr. Henrik Urban a amintit de Apostolatul Zâmbetului, concept spiritual enunţat de Sfânta Ursula Ledochowska în care zâmbetul nu e doar o simplă expresie de politeţe, ci o reflexie a harului: o mărturia vizibilă a păcii interioare şi a unei suflet profund unit cu Dumnezeu, o formă de dăruire, un mod de a alunga norii din suflet, o metodă de educaţie.
În predica de la Sfânta Liturghie de duminică, pr. Emil Moraru a arătat că Evanghelia zilei pune o întrebare simplă, dar profundă: Cât de mult ne pasă de cei de lângă noi? Isus vorbeşte în Evanghelie despre corectarea frăţească, ne propune o cale a corectării fraterne, cu iubire şi din iubire. ne spune că adevărata iubire nu caută să umilească, ci să salveze, că adevărul fără iubire poate răni, că actul de corectare fără iubire poate distruge. Cu alte cuvinte, tot ceea ce facem trebuie să izvorască din iubire. Din Iubirea Milostivă.
Cele trei zile de exerciţii spirituale au fost astfel un timp de întâlnire mai profundă cu Dumnezeu, o invitaţie de a-L redescoperi pe Cristos ca Lumină, Viaţă şi Adevăr, de a trăi cu responsabilitate darul Sfintei Euharistii şi de a primi Iubirea Milostivă pentru a o dărui mai departe. În acest fel, rugăciunea şi meditaţia devin începutul unei vieţi reînnoite, orientate spre credinţă, iubire şi sfinţenie. (Misionarii Milostivirii Divine)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 21, Ultimul acces: 2026-09-30 03:59:05