Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala „Sfântul Nicolae” în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci[2026-09-21]foto: EGCO.roPe data de 20 septembrie 2026, în Catedrala greco-catolică „Sfântul Nicolae” din Oradea, Preasfinţia Sa Virgil Bercea a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie arhierească, în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci. În cuvântul de învăţătură, ierarhul i-a invitat pe cei prezenţi să mediteze asupra cuvintelor Sfântului Apostol Pavel adresate Galatenilor, în lectura apostolului din această duminică: „M-am răstignit împreună cu Cristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Cristos trăieşte în mine […] Care m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” „Coordonatele pe care ni le trasează Mântuitorul şi despre care ne vorbeşte apoi şi Sfântul Apostol Pavel, în lectura apostolului de astăzi, sunt foarte simple: lepădarea de sine şi luarea, asumarea crucii, pentru dobândirea vieţii. Lepădarea de sine nu înseamnă a abandona totul, ci lepădarea de păcat, eliberarea de sub robia acestuia, urmată de transformarea şi devenirea într-un om nou. Acceptarea crucii nu înseamnă căutarea suferinţei şi nicidecum faptul că Mântuitorul ne îndeamnă să iubim suferinţa. Luarea crucii înseamnă, înainte de toate, abandonarea păcatului şi urmarea lui Cristos”, a spus PS Virgil. „Nu este uşor să trecem prin viaţă purtând crucea, dar, dacă ştim să ne lepădăm de păcat şi să ne asumăm viaţa aşa cum este, cu bucuriile şi încercările ei, cu adevărat vom ajunge la mântuire, la viaţa adevărată. Acesta este scopul nostru: să ne lepădăm de păcat, să ne luăm crucea pentru a dobândi viaţa, Împărăţia. Săptămâna aceasta am fost la Máriapócs, la Întâlnirea Episcopilor Catolici Orientali din Europa. Tema din acest an a fost dedicată diasporei, o realitate pe care o trăim în prezent, când aproximativ 6 milioane de români sunt plecaţi în afara ţării, printre care se află şi mulţi greco-catolici. În momentul de faţă, avem 76 de parohii în Europa. Tocmai de aceea, vă îndemn să ne rugăm pentru vocaţiile la preoţie, pentru că avem nevoie de preoţi. Din mila Domnului, avem în acest an 11 băieţi care vor începe, în această toamnă, anul I de seminar. De mâine începem, la Braşov, Conferinţa Episcopilor Români, organizată de Arhiepiscopia de Alba Iulia şi Făgăraş. V-am spus toate acestea pentru că se înscriu în drumul vieţii, în care ne lepădăm de noi înşine, ne asumăm viaţa aşa cum este, ne luăm crucea, cu un scop: acela de a dobândi viaţa adevărată.” La finalul Sfintei Liturghii arhiereşti, părintele paroh Ovidiu Duma le-a amintit celor prezenţi că, pe data de 20 septembrie, de la ora 19:00, după Sfânta Liturghie de seară, la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” va avea loc lectio divina. De asemenea, începând de marţi, 22 septembrie, vor fi reluate catehezele biblice susţinute de părintele vicar Mihai Tegzeş. (Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, Cristian Ciulea) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 19, Ultimul acces: 2026-09-26 02:20:01
|
Timp total: 0.03s...
[]:1