Sf. Ioan de la Rila, cinstit la 1.080 de ani de la trecerea la Domnul: Este izvor de nădejde, spune Patriarhul Bulgariei[2026-08-20]de Cristian DamianSfântul Cuvios Ioan a fost cinstit miercuri la Mănăstirea Rila, în Bulgaria, la împlinirea a 1.080 de ani de la trecerea sa la Domnul. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniil, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, a evidenţiat moştenirea duhovnicească a sfântului, pe care l-a prezentat drept „izvor de nădejde, de ajutor duhovnicesc, exemplu şi călăuză pentru viaţa noastră”. Manifestările dedicate sărbătorii au început în ajun, cu slujba privegherii de toată noaptea, la care au participat ierarhi, clerici şi numeroşi credincioşi. În aceeaşi perioadă, Mănăstirea Rila a primit spre cinstire icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Hawaii. Mărturie pentru poporul bulgar Sfânta Liturghie din ziua praznicului a fost oficiată de Preafericirea Sa, unde a subliniat că trecerea Sfântului Ioan de Rila în veşnicie, petrecută în urmă cu 1080 de ani, nu a diminuat în niciun fel lucrarea sa asupra celor care îi cer mijlocirea. „Timp de 1080 de ani, a rămas o autoritate incontestabilă pentru fiecare om care a venit în contact cu viaţa sa, care a vizitat acest loc şi care a avut posibilitatea să vadă cu ochii, să atingă cu mâinile şi să se închine sfintelor sale moaşte şi să ia în sufletul său din mila, harul şi binecuvântarea pe care sfântul le cere de la Dumnezeu pentru noi toţi”. Totodată, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Bulgare a a arătat că Mănăstirea Rila a rămas un reper pentru poporul bulgar în perioade istorice dintre cele mai dificile, iar cinstirea Sfântului Ioan nu a încetat nici în timpul stăpânirii otomane sau al regimului comunist. „Sfântul Ioan de Rila este un factor de unire, un centru al unităţii întregului nostru popor”, a spus Preafericirea Sa. Chemare la urmarea vieţii sfântului Patriarhul Bulgariei a evidenţiat faptul că nevoinţa Sfântului Ioan de Rila nu trebuie privită ca un model inaccesibil omului contemporan: „Nu a făcut ceva imposibil”. „A trăit o viaţă aspră, strict ascetică, dar tot timpul le-a subliniat ucenicilor săi că nu el, ci Domnul este Cel care săvârşeşte în noi lucrarea curăţirii şi mântuirii sufletelor noastre”. „Este important să ne amintim cum s-a învrednicit Sfântul Ioan de darul acestui har – prin pocăinţă, rugăciune, fidelitate faţă de Hristos şi răbdare”, a mai spus Preafericirea Sa. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Bulgare i-a îndemnat pe credincioşi să urmeze exemplul Cuviosului Ioan şi să-i ceară mijlocirea: „Să-l avem întotdeauna în rugăciunile şi cererile noastre, să ne adresăm lui pentru ajutor, sprijin, îndrumare şi luminarea minţilor şi inimilor noastre”. „Cinstindu-l şi urmându-l, vom vedea lucrarea unirii şi a unităţii pe care o săvârşeşte Sfântul Ioan şi pe care ne-a lăsat-o moştenire în testamentul său, precum şi modul în care, cu ajutorul lui, lucrurile rele şi cele potrivnice se risipesc din sufletele şi inimile noastre”. O sărbătoare a comuniunii La slujbele dedicate Sfântului Ioan de la Rila au participat mai mulţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Bulgare, precum şi clerici din alte Biserici Ortodoxe. La finalul Sfintei Liturghii, Episcopul Evloghie de Adrianopol, stareţul Mănăstirii Rila, a evidenţiat caracterul comunional al manifestării: „Faptul că de mai bine de o mie de ani memoria Sfântului Ioan de Rila este păstrată, celebrată şi cinstită confirmă marea sa sfinţenie şi faptul că el nu este doar un sfânt bulgar, ci şi un mare sfânt pan-ortodox”. Un moment aparte al manifestărilor l-a constituit prezenţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Hawaii, care a fost aşezată spre închinare în biserica principală a mănăstirii. Preotul Nectarie Youngson din Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei (ROCOR) a mulţumit pentru primirea acesteia în Bulgaria şi pentru ospitalitatea oferită pe parcursul pelerinajului. În semn de recunoştinţă, Patriarhul Daniil i-a oferit o reproducere a icoanei Maicii Domnului Eleusa, păstrată la Mănăstirea Bachkovo. La rândul său, părintele Nectarie a dăruit Mănăstirii Rila o copie a constitului odor. Manifestările dedicate celor 1080 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Ioan de la Rila au fost completate de prezentarea unui număr special al revistei bulgare LIК, dedicat sfântului cuvios, precum şi de alte momente comemorative şi culturale organizate la mănăstire. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 76, Ultimul acces: 2026-10-01 03:48:39
|
Timp total: 0.03s...
[]:1