Credinţa este întâlnirea dintre neputinţa omului şi puterea lui Dumnezeu, a spus PS Nectarie de Bogdania[2026-08-03]de Mihail Pătrăşcanu„Credinţa este întâlnirea dintre neputinţa omului şi puterea lui Dumnezeu”, a spus duminică Preasfinţitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, la Parohia „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” din Orhei, Republica Moldova. Preasfinţia Sa a explicat pericopa evanghelică a Duminicii a 9-a după Rusalii, arătând că fiecare om trece prin încercări şi momente de nesiguranţă. „Atunci când sufletul Îl aşază pe Hristos în mijlocul vieţii sale, frica îşi pierde stăpânirea, iar pacea lui Dumnezeu se sălăşluieşte în inima omului. Furtunile nu dispar întotdeauna îndată, însă omul dobândeşte puterea de a trece prin ele împreună cu Domnul”. Episcopul vicar a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Antonie, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, apreciind activitatea liturgică, pastorală şi social-filantropică desfăşurată în parohie. Preasfinţia Sa a încurajat comunitatea să continue lucrările de renovare a bisericii şi proiectele dedicate credincioşilor. La rândul său, părintele paroh Sergiu Aga a mulţumit pentru vizita arhierească, subliniind că toate împlinirile parohiei sunt rodul credinţei, al jertfei şi al unităţii comunităţii, implicată statornic în viaţa liturgică, misionară şi filantropică a Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 91, Ultimul acces: 2026-10-02 05:47:22
|
Timp total: 0.04s...
[]:1