PS Teofil Trotuşanul: Să ne rugăm cu smerenie şi să cerem cu inimă bună şi pentru cei care sunt în suferinţă[2026-06-30]de Cristian Damian„Să ne rugăm cu smerenie şi să cerem cu inimă bună şi pentru cei care sunt în suferinţă şi nu se pot ruga”, a îndemnat duminică Episcopul vicar Teofil Trotuşanul al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, împreună cu Arhiepiscopul Ioachim al Romanului şi Bacăului. Pornind de la pericopa evanghelică despre vindecarea slugii sutaşului din Capernaum, Preasfinţitul Părinte Teofil Trotuşanul a subliniat credinţa, smerenia şi discernământul ofiţerului roman. „Prin venirea înaintea lui Iisus acest ofiţer roman, care avea în subordinea lui o sută de soldaţi, recunoaşte puterea lui Dumnezeu, recunoaşte că, deşi el era stăpânitor şi poruncea soldaţilor, puterea lui era limitată şi recunoaşte în Iisus o putere mai mare decât cea omenească”. Credinţa sutaşului, pildă de urmat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a explicat că refuzul sutaşului de a-L primi pe Hristos în casa sa nu exprimă lipsă de încredere, ci o profundă smerenie şi respect faţă de Legea iudaică. „Moment în care Mântuitorul Hristos se opreşte şi exclamă că nu a găsit atâta credinţă nici măcar în Israel. Îl dă aşadar exemplu celor care erau de faţă, fiilor lui Israel, de la care se aştepta să fie oameni fideli şi credincioşi lui Dumnezeu”. Arhiepiscopul Ioachim al Romanului şi Bacăului şi Episcopul vicar Teofil Trotuşanul au oficiat duminică, 28 iunie 2026, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. Preasfinţia Sa a arătat că sutaşul a înţeles că Hristos lucrează cu puterea lui Dumnezeu: „De aceea, sutaşul Îi spune lui Iisus: Zi doar un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Adică recunoaşte că Iisus era trimisul unui Împărat mai mare. Aşa cum ascultau de el soldaţii, tot aşa recunoaşte că de Iisus ascultau duhurile şi chiar boala putea să plece dacă El poruncea”. Această mărturisire reprezintă o dovadă a credinţei autentice şi o chemare adresată tuturor celor care doresc să-L urmeze pe Hristos. Puterea rugăciunii Ierarhul a subliniat darul primit de creştini prin Taina Sfântului Botez şi responsabilitatea folosirii cuvântului în rugăciune. „Atunci când venim în Sfânta Biserică şi ne închinăm, noi Îl chemăm pe Dumnezeu să lucreze împreună cu noi. De aceea, puterea cuvântului şi a rugăciunii se face în numele lui Dumnezeu”. „Să fim conştienţi că atunci când noi spunem o rugăciune, noi grăim în numele lui Dumnezeu. Prin botez am primit pecetea de a ne numi fii ai lui Dumnezeu după har. De aceea am fost învestiţi cu această putere să ne rugăm şi să folosim cuvântul care este încărcat de multă putere duhovnicească”, a mai spus Preasfinţitul Părinte Teofil Trotuşanul. În cadrul slujbei, diaconul Vasile Nunu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Huţu din judeţul Bacău. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 108, Ultimul acces: 2026-09-26 15:17:52
|
Timp total: 0.03s...
[]:1