Suntem ca o familie, mărturisesc elevii unei şcoli ortodoxe. Valorile creştine ne ajută să facem o lume mai bună - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Suntem ca o familie, mărturisesc elevii unei şcoli ortodoxe. Valorile creştine ne ajută să facem o lume mai bună

[2026-06-19]
de basilica.ro

La finalul anului şcolar, Basilica.ro a vorbit cu elevii cu rezultate deosebite de la Liceul Teoretic „Sf. Trei Ierarhi” din Capitală. Ei spun că în şcoală se simt ca într-o familie, iar valorile creştine îi pregătesc pentru o viaţă împlinită şi contribuie la o lume mai bună.
Am stat de vorbă cu cel mai tânăr premiat, care este în clasa I şi, coordonat de profesoara Cosmina Dragomir, a participat la un concurs internaţional de creaţie, precum şi cu opt elevi de gimnaziu şi liceu care au ajuns la etapa naţională a mai multor olimpiade, lucrând cu profesorii Adela Popescu (Matematică), Georgeta Cristian (Lb. Franceză), Irina Isar (Geografie), Maria Bunea (Ed. Tehnologică) şi Simona Minciu (Lb. Română – Cultură şi Spiritualitate Românească).
Copiii şi-au mărturisit pasiunile şi gândurile despre pace, familie şi lume, precum şi despre educaţia întemeiată pe viaţa în Hristos.
Cel mai tânăr premiat
David Moise a obţinut a patra notă la nivel mondial într-un concurs cu mii de participanţi, copii artişti din întreaga lume. Diploma i-a fost înmânată de Ambasadorul Cehiei în România marţi, 16 iunie 2026. Sursa foto: Ambasada Cehiei în România
Cel mai tânăr premiat – şi încă la nivel internaţional – al şcolii este David Moise, acum elev în clasa I. El s-a înscris cu o creaţie proprie – realizată în clasa pregătitoare, când avea doar 5 ani – la a 53-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă Plastică pentru Copii de la Lidice, Cehia – un concurs greu, de înalt nivel, la care participă mii de copii din toată lumea. Tema din acest an a fost „Joaca – o cale de a descoperi lumea”.
„Eu iubesc foarte mult animalele şi îmi place să mă joc cu ele. Pictura mea arată cum eu mă joc cu o pisică. Dar să ştiţi că am avut şi căţel, pe Kiki”, îşi explică David lucrarea. „Pisica e pofticioasă şi râde şi vrea să-mi ia îngheţata din mână. E o zi de vară, foarte călduroasă, când toţi cerem îngheţată afară la joacă.”
„Desenul a fost distins cu menţiune onorifică, primind a patra notă la nivel mondial”, precizează profesoara lui, Cosmina Dragomir.
David, care este mai introvertit din fire, a fost foarte emoţionat şi fericit când a aflat rezultatul. Şi încă şi mai emoţionat când, marţi, 16 iunie 2026, la Ambasada Cehiei din Bucureşti, şi-a primit diploma din mâna Ambasadorului Martin Košatka.
Joaca de copil, mesaj de pace
Sursa foto: Arhiva personală
„Am aflat că acest concurs este pentru pace. În satul Lidice, pe vremuri, când a fost un război mare care a cuprins lumea, bombardamentele au nimicit toate casele şi au curmat viaţa tuturor mamelor şi a copiilor care se aflau acolo. Tăticii erau la război. A fost ceva foarte trist”, spune David.
„De aceea s-a făcut acest concurs, ca de pe tot Pământul copiii de acum să trimită desene în amintirea copiilor de atunci şi să ceară prin picturile lor pace şi să nu se mai întâmple niciodată ceva rău cu copiii. Ei trebuie să se joace şi să meargă la şcoală…”
„Sunt bucuros că am participat la acest joc despre pace cu un desen, pentru că altfel nu aş fi ştiut cum să scriu să fie pace. Eram abia la clasa pregătitoare când am lucrat, nu învăţasem literele încă. Vom trimite desene şi de acum încolo la Lidice, să se audă în lumea întreagă”, încheie David.
Un mediu privilegiat
Anastasia Paloş (foto) şi mulţi alţi elevi ai liceului provin din familii numeroase. Tânăra spune că învaţă într-un mediu privilegiat, plin de frumuseţe spirituală. Foto: Basilica.ro
Anastasia Paloş, elevă în clasa a VIII-a, a luat Premiul I la etapa naţională a Olimpiadei de Lb. Franceză. A simţit o pasiune pentru această limbă de când era mică. „Este o limbă elegantă, a unei culturi fascinante”, spune adolescenta, care provine dintr-o familie cu şase copii.
„În unele momente chiar luam pauză de la teme, ca să lucrez la Franceză, pentru că simţeam că mă detaşez”, explică ea. „A fost şi foarte multă muncă, n-a fost uşor, dar bucuria şi împlinirea pe care le simţi la final nu le poţi compara cu nimic.”
La final de an şcolar, tânăra spune: „Sunt infinit recunoscătoare lui Dumnezeu, familiei şi şcolii şi tuturor celor care m-au ajutat să ajung aici – şi din punct de vedere şcolar, şi ca persoană”. Ea subliniază că şcoala creştină pe care o frecventează este „un mediu privilegiat”, care o ajută să fie „înconjurată de frumos”.
Viaţa în comunitate şi o definiţie a libertăţii
„Când terminăm liceul, când terminăm facultatea, nu o să rămânem cu rezultatele şcolare. Poate acestea ne vor ajuta să ne alegem slujba de vis sau să ajungem undeva foarte sus, foarte bine plătiţi. Dar noi, ca persoane, dacă nu avem nişte valori formate, nu suntem alături de Dumnezeu, nu avem gânduri pozitive şi valori şi un caracter care să atragă prieteni, să ne înconjurăm de frumos şi de oameni buni, noi nu am reuşit în viaţă”, subliniază Anastasia.
Valorile creştine te ajută să îţi dai seama care este adevărata definiţie a libertăţii, adaugă ea.
„Libertatea poate să fie de două feluri. Una mai superficială, pe care o crezi tu că poţi să faci ce vrei, poţi să mănânci 100 de bucăţi de ciocolată, pentru că eşti liber şi poţi să faci ce vrei. Sau să fii liber, adică să faci ce îţi propui tu, să ai voinţă. Şi valorile creştine sunt 100% înspre acest tip de libertate. Îţi anulează constrângerile, îţi deschid drumuri, te ajută să realizezi lucruri despre tine şi cei din jur, care te fac să fii cu adevărat liber.”
Familia, sprijin necondiţionat
Panouri cu portrete ale elevilor la intrarea în curtea Liceului „Sf. Trei Ierarhi” din Capitală, vineri, 19 iunie 2026. Foto: Basilica.ro
Un gând de recunoştinţă se îndreaptă şi spre familie: „Mama şi doamna profesoară au fost persoanele fără de care eu nu aş fi putut nici să încep”, spune ea. „Mama a fost acolo alături de mine, m-a ascultat când aveam nevoie, m-a ajutat şi pe partea şcolară, dar şi moral a fost lângă mine, a fost un stâlp pe care m-am putut rezema oricând.”
„Părinţii niciodată n-au avut aşteptări de la mine să iau note mari la şcoală sau să învăţ bine sau să mă duc la olimpiade. Întotdeauna mi-au zis că, orice aş face, ei sunt mândri de mine şi m-au încurajat.”
„Familia este locul de unde porneşti, este prima ta casă. Chiar dacă şcoala este extrem de importantă în educaţie, este a doua casă”, concluzionează tânăra.
Chiar dacă rezultatele din acest an sunt într-un domeniu umanist, Anastasia se gândeşte să urmeze Medicina.
O comunitate apreciată
Cei patru elevi ai Liceului care au participat la Olimpiada de Educaţie Tehnologică şi Aplicaţii Practice: Foto: Liceul Teoretic „Sf. Trei Ierarhi”
Matei Mălureanu, elev în clasa a VIII-a, a luat menţiune la etapa naţională a Olimpiadei Naţionale de Educaţie Tehnologică şi Aplicaţii Practice. El spune că a avut de mic curiozităţi tehnice, iar această materie i-a completat pasiunile pentru materiile din domeniul Real. „Educaţia Tehnologică mi-a oferit oportunitatea de a dezvolta şi mai mult paleta de culori a cunoştinţelor”, spune el.
Cel mai mult la Liceul „Sfinţii Trei Ierarhi” îi place comunitatea: colegii, dar şi profesorii , despre care spune că „sunt nişte persoane dedicate, care dau foarte mult din timpul lor pentru a ne oferi cunoştinţe, dar şi o perspectivă corectă asupra vieţii”.
Familia face şi ea parte din succesul lui: „Părinţii m-au ajutat să îmi descopăr pasiunile, iar doamna profesoară m-a susţinut şi m-a ajutat să performez”, spune Matei.
De ce un liceu creştin? „Deoarece aceste valori constituie un întreg univers, în care învăţăm să ne apreciem aproapele, să-l preţuim şi să-l respectăm”, spune el.
A gândi frumos
Maria Medeea Popovici, premiată la Olimpiada de Cultură şi Spiritualitate. Foto: Liceul Teoretic „Sf. Trei Ierarhi”
Maria Medeea Popovici este tot în clasa a VIII-a, colegă cu Matei şi cu Anastasia. A fost distinsă cu premiu special la etapa naţională a Olimpiadei de Cultură şi Spiritualitate, pentru care s-a pregătit împreună cu profesoara de Limba Română şi cu Pr. Vasile Gavrilă, fondatorul liceului şi profesorul ei de Religie.
„Cu toate că eu am închinaţii reale, aceste două materii combinate m-au atras – mai ales Religia”, spune tânăra. În ceea ce priveşte Religia, „lucrurile vin de la sine şi uneori nici nu e nevoie să înveţi la această materie, trebuie doar să fii sincer şi să spui ce gândeşti”, afirmă ea. „Partea aceasta de spiritualitate este despre a gândi frumos.”
A fi elevă la un liceu creştin înseamnă pentru ea pace duhovnicească şi armonie în comunitate:
„Cel puţin eu aşa simt: atunci când Dumnezeu veghează, simt o pace de nedescris, o linişte”. La fel simte şi când părintele profesor intră în sala de clasă: „e ca o lumină”, spune ea. „M-a inspirat şi m-a ajutat să privesc altfel lucrurile.”
Pr. Vasile Gavrilă, fondatorul Liceului Teoretic „Sf. Trei Ierarhi”, la serbarea de final de an, vineri, 19 iunie 2026. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene
Recunoştinţa ei se îndreaptă la final de an şi spre familie:
„Familia este prima care croieşte drumul copilului. Dacă copilul pleacă din prima bine, când va ajunge la şcoală, profesorii vor avea pe ce să lucreze, ca să construiască ceva şi mai frumos”, spune Maria Medeea.
„Fratele meu, Luca, m-a sprijinit foarte mult când spuneam că renunţ. El îmi zicea că pot şi a participat şi el. Chiar dacă el nu a trecut în etapa următoare, mi-a zis că o să fiu bucuroasă că am trecut la etapa naţională şi că mă voi descurca.”
Ce înseamnă mama pentru ea? „Când mă uit la mama, pur şi simplu mă înmoi şi aproape îmi dau lacrimile privind-o: este vorba de iubirea pe care mi-o poartă.”
Inspiraţie din familie şi la şcoală
Ecaterina Ţîţarcă, elevă în clasa a VII-a, a luat Premiul III la etapa naţională a Olimpiadei de Educaţie Tehnologică şi Aplicaţii Practice. „Este mai mult cultură generală şi tot ce înveţi se aplică în viaţa reală”, spune adolescenta. „Şi te ajută foarte mult ca să poţi să te dezvolţi ca persoană.”
Ea subliniază însă că îi place materia mai ales datorită profesoarei Maria Bunea, precum şi datorită fratelui ei mai mare, care a urmat acelaşi liceu şi a ajuns şi el în etapa naţională când era în clasele a V-a şi a VIII-a.
Astfel, familia apare ca model şi inspiraţie. „Pentru mine mama este totul. Orice fac îi spun ei şi pentru ea fac mai mult, pentru că şi ea face totul pentru noi şi îşi dedică tot timpul doar pentru creşterea noastră”, subliniază Ecaterina.
O şcoală ca o familie
Ana Buruiană, Premiul III, şi Maxim Demetrescu, menţiune, la etapa naţională a Olimpiadei de Geografie. Foto: Liceul Teoretic „Sf. Trei Ierarhi”
Maxim Demetrescu, colegul Ecaterinei, a obţinut menţiune la etapa naţională a Olimpiadei de Geografie. Îi place, deoarece materia „studiază lumea din jurul nostru, oamenii, etniile lor şi orientările lor religioase sau lingvistice”. Adolescentul crede că va fi pasionat de călătorii în viitor. Îi place să afle cât mai mult despre oraşele mari şi reţelele de transport, de exemplu.
„Îmi place că aici colectivul este mai aşezat şi îţi faci prieteni mai uşor, iar prietenii nu te lasă la greu. Adică suntem ca o familie, asta înseamnă prietenie adevărată.”
Valorile creştine ne ajută să facem o lume mai bună
Ana Buruiană, elevă în clasa a VII-a, a obţinut Premiul III la etapa naţională a Olimpiadei de Geografie: „Geografia mă pasionează încă din clasa a IV-a, când am descoperit-o prima oară. Mi se pare că este ştiinţa care cuprinde toate ştiinţele: Matematică, Istorie, Economie…”
A participat inspirată de fratele mai mare, care a ajuns şi el în etapa naţională a olimpiadei: „M-a inspirat să ajung până aici şi chiar m-a ajutat”, spune tânăra.
De ce este importantă o educaţie bazată pe valori creştine? „Valorile creştine ne ajută să facem o lume mai bună”, spune tânăra. „Creştinismul se bazează pe iubirea faţă de aproapele, iar pe această bază este clădită şi şcoala noastră.”
Dragostea, ingredientul-cheie al performanţei
Anastasia Paloş şi Maria Gutue, ambele cu Premiul I la etapa naţională a Olimpiadei de Franceză. Foto: Liceul Teoretic „Sf. Trei Ierarhi”
Maria Gutue, elevă în clasa a IX-a, a obţinut premiul întâi la etapa naţională a Olimpiadei de Limbă Franceză şi premiul al treilea la etapa naţională a Concursului Naţional de Chimie „Lazăr Edeleanu”. „Mie îmi place foarte mult să învăţ la toate materiile. Mi se pare interesant să-mi deschid orizonturile către domenii diverse”, spune ea.
Cel mai mult îi place că îi simte pe profesorii liceului foarte apropiaţi. „Ne transmit dragostea lor, ceea ce este foarte important pentru a avea drag de carte”, spune eleva. „Prin această comuniune între elevi şi profesori, dar şi între noi, elevii, învăţăm să-l iubim pe aproapele nostru, ceea ce ne oferă o viaţă mai bună”, spune tânăra.
„Noi, oamenii, ne avem doar unul pe altul şi consider că lucrurile materiale nu au o relevanţă atât de mare în viaţa noastră. Atunci când ne vom încheia călătoria în această lume, tot ceea ce va mai rămâne va fi Dumnezeu şi oamenii pe care i-am întâlnit.”
Părinţii au avut încredere în ea şi nu au pus niciodată presiune pentru rezultate: „M-au lăsat să mă bucur de acest drum pe care l-am ales. Iar mama, în mod deosebit, a fost mereu persoana raţională de lângă mine, care m-a ajutat să înţeleg în ce măsură ar trebui să mă preocup de fiecare Olimpiadă”.
Maria este pasionată şi de sport. Cochetează cu ideea de a deveni când jurnalist sportiv de limbă franceză. Dar, pentru că se pregăteşte la toate materiile bine, orice cale îi este deschisă.
Succesul, o muncă de echipă
Vladimir Tănase, olimpic la Matematică, visează să devină profesor şi să pregătească noi generaţii la materia preferată. Foto: Liceul Teoretic „Sf. Trei Ierarhi”
Vladimir Tănase, elev în clasa a X-a, a obţinut Medalia de Bronz la Olimpiada Naţională de Matematică, pe locul 33 – premiu special. „A fost un an atipic. Subiectul se aştepta să fie structurat cel puţin altfel. Însă a fost o experienţă plăcută, chiar dacă stresul sau presiunea şi-au spus cuvântul”, explică el.
Ce poate spune despre matematică şi valorile creştine? „Cred că amândouă au un comun faptul că ne învaţă ce este munca de echipă şi ne învaţă că, pentru a reuşi, ai nevoie de cel puţin doi oameni”, spune Vladimir.
„Niciodată singur nu o să poţi reuşi la fel de bine ca atunci când eşti aproape de cineva sau în comuniune cu cel de lângă tine şi puneţi cap la cap anumite idei sau vă ajutaţi unul pe altul.”
Elevul a descoperit că, „pe lângă partea de performanţă, de cunoştinţe, există şi o parte foarte importantă – de încredere în tine, partea psihologică, emoţională”, care trebuie gestionată.
Le este recunoscător părinţilor că l-au susţinut cu programe şi cu pregătiri, dar mai ales în plan psihologic şi emoţional: „Ca personalitate, sunt puţin pesimist, mai ales când vine un context mai stresant”, spune el.
Atunci intervine susţinerea părinţilor: „Întotdeauna mi-au arătat că există o cale, că există cel puţin o soluţie şi că, orice ar fi, voi merge înainte. Mama, mai ales în contextul acesta, a fost principalul meu sprijin. Întotdeauna a ştiut să mă readucă cu picioarele pe pământ să-mi arate că munca sau efortul nu vor fi în zadar”.
Vladimir îşi doreşte pe viitor să ajungă să predea şi el Matematica şi – cel mai probabil – să pregătească şi el alţi elevi pentru olimpiade!

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 92, Ultimul acces: 2026-10-02 09:38:40