Universitatea din Birmingham lansează un proiect de cercetare a manuscriselor Sf. Părinţi despre Noul Testament[2026-06-25]de Mihail PătrăşcanuUniversitatea din Birmingham, Marea Britanie, a obţinut o finanţare europeană de 2,5 milioane de euro pentru un proiect de cercetare care va analiza manuscrise ale Sfinţilor Părinţi şi scriitorilor bisericeşti, în vederea identificării unor noi mărturii pentru textul Noului Testament. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, proiectul va fi coordonat de profesorul Hugh Houghton, specialist în critica textuală a Noului Testament. Finanţarea din partea Consiliului European pentru Cercetare (ERC) va susţine, pe parcursul a cinci ani, catalogarea şi analiza manuscriselor comentariilor creştine timpurii. Acestea însumează peste o mie de documente care păstrează dovezi indirecte privind textul Noului Testament şi care nu au fost valorificate sistematic până în prezent. Activităţile propriu-zise ale proiectului vor începe spre sfârşitul anului 2026. O lumină nouă asupra istoriei textului biblic Potrivit instituţiei de învăţământ superior, „deşi scrierile autorilor creştini timpurii, precum Sfântul Ioan Gură de Aur, au fost considerate de multă vreme surse importante pentru istoria textului biblic, manuscrisele individuale ale acestor scrieri nu apar în ediţiile Noului Testament”. „Acest proiect oferă oportunitatea unei evaluări cuprinzătoare a acestor dovezi, care va aduce o lumină nouă asupra istoriei textului biblic”, a subliniat profesorul universitar Hugh Houghton. Noua cercetare se bazează pe progresele realizate în digitizarea manuscriselor şi pe utilizarea unor baze de date moderne, urmărind realizarea primei analize sistematice a manuscriselor de comentarii biblice. Dacă rezultatele obţinute se vor confirma, proiectul ar putea introduce o nouă categorie de martori textuali utilizaţi în stabilirea textului bilbic. Contribuţii la studiul manuscriselor biblice Profesorul Hugh Houghton este cunoscut pentru numeroasele sale contribuţii în domeniul studiului manuscriselor biblice. În perioada postdoctorală a identificat două manuscrise necunoscute până atunci ale celei mai vechi versiuni latine a Evangheliilor, iar în 2017 a publicat prima traducere a comentariului la Evanghelii al lui Fortunatianus de Aquileia, redescoperit într-un manuscris anonim din Catedrala din Köln, Germania. Ulterior, cercetătorul a realizat prima ediţie completă şi traducere a Codexului Zacynthius, considerat cel mai vechi comentariu grec de tip catena păstrat până astăzi, folosind tehnologia imagisticii multispectrale. Cel mai recent proiect coordonat de profesorul britanic a adăugat 35 de noi martori textuali în registrul oficial al manuscriselor greceşti ale Noului Testament şi a identificat 23 de comentarii biblice necunoscute anterior, alcătuite din fragmente ale autorilor creştini vechi. Universitatea din Birmingham se numără printre primele 100 de instituţii de învăţământ superior din lume şi găzduieşte peste 40.000 de studenţi proveniţi din mai mult de 150 de ţări. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 129, Ultimul acces: 2026-10-04 03:33:01
|
Timp total: 0.14s...
[]:1