De Ziua Universală a Iei, o echipă românească de robotică a fost primită la Consulatul României din New York[2026-06-25]de Mihail PătrăşcanuEchipa de robotică AICitizens a Colegiului Naţional „Al. I. Cuza” din Focşani a fost primită miercuri la Consulatul General al României din New York cu prilejul Zilei Universale a Iei. În cadrul întâlnirii cu Mihaela-Simona Florea, Consulul general al României la New York, tinerii au prezentat parcursul lor în competiţia FIRST Tech Challenge şi activitatea desfăşurată în domeniul roboticii. „I-am povestit despre munca din spatele robotului şi despre rezultatele care ne-au adus aici, în Statele Unite”, au transmis membrii echipei într-o postare publicată pe pagina de Facebook. De asemenea, elevii au evidenţiat importanţa promovării valorilor româneşti în cadrul unei competiţii internaţionale: „A fost minunat să vedem cum tehnologia şi tradiţia se împletesc şi să simţim susţinerea comunităţii româneşti, chiar şi la mii de kilometri distanţă de casă”. „Mulţumim doamnei consul Mihaela-Simona Florea şi întregii echipe de la consulat pentru găzduire, încurajări şi pentru că ne-au făcut să ne simţim ca acasă!”, au subliniat reprezentanţii echipei de robotică. Elevii se află în Statele Unite ale Americii cu ocazia participării la o competiţie internaţională de elită, la care au fost invitate 44 de echipe selectate pe baza performanţelor obţinute la Campionatul Mondial de Robotică. România este reprezentantă la această competiţie de patru echipe, printre care şi campioana mondială en titre, Velocity din Brăila. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 91, Ultimul acces: 2026-09-29 10:36:46
|
Timp total: 0.03s...
[]:1