PS Timotei Prahoveanul despre cele două sfinte de la Măn. Pasărea: Sunt darurile lui Dumnezeu peste încercările noastre[2026-06-04]de Mihail PătrăşcanuPreasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a evidenţiat joi rolul Sf. Elisabeta şi Filofteia de la Pasărea în viaţa duhovnicească, numindu-le „darurile lui Dumnezeu peste încercările noastre şi peste lacrimile Bisericii”. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a oficiat slujba Privegherii la Mănăstirea Pasărea, unde au fost aduse racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Elisabeta şi trei icoane relicvar. Procesiune cu racla cu moaştele Sf. Elisabeta de la Pasărea. 04.06.2026. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu Preasfinţia Sa a evocat-o pe Sfânta Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, arătând că viaţa ei de smerenie a rămas un model pentru generaţiile următoare. „Aceasta arăta că monahii de atunci nu se îngrijeau pentru slava lumii, nici pentru continuitatea unei memorii, a unei amintiri, chiar dacă unele dintre ele, aşa cum a fost Filofteia, a meritat toată cinstirea din partea comunităţii de aici şi din partea Bisericii”. „Fără această mamă creştină iubitoare, care a devenit şi o călugăriţă râvnitoare la sfârşitul zilelor ei, Mănăstirea Pasărea, n-ar fi avut această biserică. Fără Sfânta Filofteia n-am fi avut un asemenea stareţ şi un asemenea ierarh iubitor de Dumnezeu”, a adăugat episcopul vicar. Generaţii de călugăriţe s-au nevoit Vorbind despre obştea Mănăstirii Pasărea, ierarhul a amintit de numeroasele monahii care s-au nevoit de-a lungul celor aproape două secole de existenţă ale aşezământului monahal. „De la 1833 până acum, generaţii de călugăriţe s-au nevoit. Multe sunt cu viaţă sfântă. Dacă le veţi asculta pe bătrânele din această mănăstire veţi afla că unele dintre călugăriţe nu se culcau până nu isprăveau o Psaltire pe zi”. Ierarhul a amintit şi de slujirea monahiilor pe fronturile celor două războaie mondiale: „Mănăstirea aceasta a avut zeci de călugăriţe care au mers pe front. Monahia Pahomia s-a aflat printre asistentele medicale care, împreună cu doctorii din perioada respectivă, îngrijeau bolnavii, cei care luptaseră pentru ţară”. A dorit să se aproprie de Dumnezeu Referindu-se la Sfânta Cuvioasă Elisabeta, Preasfinţitul Părinte Timotei a evidenţiat drumul ei duhovnicesc, de la intrarea în mănăstire până la viaţa ascetică din Ţara Sfântă şi din Munţii Neamţului. „Pentru o tânără care a venit aici la 16 ani, să ştiţi că nu i-a fost uşor. De la 16 ani până la 44, această tânără a dorit să se apropie de Dumnezeu”. Maicile de la Mănăstirea Pasărea. 04.06.2026. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu Totodată, Preasfinţia Sa a arătat că viaţa monahală autentică se întemeiază pe smerenie şi iubire: „Poţi să ai virtuţi şi să nu mănânci cu săptămânile. Dacă te consideri deasupra celorlalţi, dacă îi dispreţuieşti pe ceilalţi, dacă nu iubeşti pe ceilalţi, nu poţi să ajungi aproape de Dumnezeu”. Rugătoare ale mănăstirii Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a subliniat importanţa celor două sfinte pentru istoria şi identitatea duhovnicească a Mănăstirii Pasărea. „De aceea, noi le rugăm pe cele două sfinte să ocrotească mănăstirea şi pe cei care le aduc rugăciuni, pentru a le duce înaintea lui Dumnezeu”, a spus la final Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul. Vineri va avea loc, după Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de ierarhi. Ceremonia solemnă de proclamare a canonizării, în care se va citi Tomosului Sinodal de canonizare şi se vor prezenta icoanele Sfintelor. Mai multe imagini de la slujba Privegherii vor fi disponibile în Galeria foto. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 95, Ultimul acces: 2026-10-04 23:02:52
|
Timp total: 0.03s...
[]:1