© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.05s...
Jurnal de la înmormântarea Sf. Elisabeta: „Am văzut de câtă avere are nevoie un călugăr – un colţ de mantie în care să fie înfăşurat”[2026-06-03]de Raluca-Emanuela EneSăptămâna aceasta va avea loc proclamarea canonizării Sfintei Elisabeta de la Pasărea şi prima sărbătoare a cuvioasei. Agenţia de ştiri Basilica a primit mărturia unei surori din obştea mănăstirii prahovene Cornu, care a consemnat în jurnalul său trăirile avute la înmormântarea Sfintei Elisabeta din anul 2014. Redăm în continuare impresiile sale: Iunie 2014 – joi În seara aceasta a murit Maica Elisabeta. Am văzut-o puţin mai târziu, aproximativ o oră după adormire. Culcată jos, pe o pătură. Înfăşurată în mantie, ca într-un giulgiu. Mantia, cusută din loc în loc. Pe faţă – paramanul. S-a tras clopotul, într-o dungă. S-au adunat maicile, cu felinare aprinse şi steaguri. Au adus-o pe braţe şi au aşezat-o pe năsălie, în faţa uşii. Era soare. Un nor a apărut nu ştiu de unde. A început să plouă cu stropi neobişnuit de mari, ploaie caldă, năvalnică, ca o binecuvântare de Sus. Când au ajuns la uşa bisericii, ploaia s-a oprit. Am simţit asta ca o binecuvântare a Cerului peste trupul adormit. Am văzut cu ochii mei de câtă avere are nevoie un călugăr: un colţ de mantie în care să fie înfăşurat. Am auzit că, în vechime, în loc de mantie se folosea rogojina. Maica Elisabeta va sta acum în faţa unui examen cumplit de greu. Era atât de senină la chip, atât de senină în suferinţa ei, atât de frumoasă, atât de tânără pentru cei 44 de ani… Sfânta Elisabeta — Cum reuşiţi să fiţi atât de senină, maică? Cum de reuşiţi să rămâneţi atât de senină? — M-am împăcat cu gândul că voi muri… Avea un surâs care-i lumina toată faţa. O privire vie, pătrunzătoare, deşi mereu cu genele plecate. Şi un fel de a vorbi cald, odihnitor, îţi liniştea sufletul dintr-o dată. Iunie 2014 – vineri Am fost la înmormântarea maicii Elisabeta. Mi s-a părut că slujba de înmormântare a unei schimonahii se aseamănă puţin cu slujba Învierii. Au îngropat-o aşa, în mantie, fără sicriu. Au coborât trupşorul ei puţin, înfăşurat strâns în acel giulgiu, pe pământul reavăn, pe fundul gropii adânci. L-au aşezat cu grijă şi i-au îndreptat uşurel capul plecat într-o parte. Apoi au aruncat câte o fărâmă de pământ. Întâi maica stareţă, apoi, rând pe rând, preoţii slujitori. La urmă şi Părintele. O fărâmă de ţărână adunată în pumn. A aruncat-o încet, în formă de cruce, peste piept şi faţa acoperită. A binecuvântat-o încă o dată şi încă o clipă a mai rămas, privind adânc spre ea. „Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos să te ierte pe tine, fiica Elisabeta, iar eu, nevrednicul preot şi duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert şi te dezleg de toate păcatele săvârşite cu voie sau fără de voie.” Binecuvântarea de rămas-bun. Vasile Militaru, poetul: Nu te-nfricoşa de moarte, ci senin, tu una-nvaţă: Că, prin viaţă, intri-n moarte şi, prin moarte-n altă viaţă. Suflete, nu e nici una de temut din amândouă! Doar azvârli o haină veche, ca să-mbraci o alta, nouă. Şi iarăşi: Când voi fi cu trupul închis într-un sicriu, Eu NU fi-voi mortul, ci voi fi un VIU! Căci, murindu-i lumii de întuneric plină Voi renaşte-n lumea plină de lumină. Şi cu-ai mei alături, alţii când s-or strânge La a mea-ngropare şi-or începe-a plânge, Zice-voi eu, „mortul”, din a vieţii porţi: Iată-mă, eu, VIUL, plâns de nişte morţi…” Atunci, de ce îmi este atât de frică? De ce atâta apăsare şi tristeţe mi-au cuprins fiecare colţişor al inimii? Peste puţină vreme voi împlini 55 de ani. „Zilele omului sunt 70 de ani…” Doamne, Doamne, nu mă părăsi! Schimonahia Elisabeta Lazăr Au aşezat-o în groapă şi au acoperit-o cu pământ. Groparii au împlinit lucrul aproape singuri. Ceilalţi toţi s-au retras, fiecare la ale lui. Ea a rămas acolo, singură, pe fundul unei gropi umede şi reci. Atât de singură. Doamne, cât de singur este omul în moarte. Atât de singur… În urmă cu o lună de zile, încă era aici şi-mi povestea. Cum o ocrotise Dumnezeu acolo sus, pe muntele Giumalăului. Atât de puţin mi-a povestit — ca un pogorământ. Într-o singură seară. Sora Emilia Mariş, Mănăstirea Cornu Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 77, Ultimul acces: 2026-06-23 13:03:11
|
Timp total: 0.05s...
[]:1
