Hram într-o parohie din Viena: Duhul Sfânt este Acela care ne adună pe toţi, a spus Mitropolitul Serafim[2026-06-02]de Cristian DamianParohia „Pogorârea Sfântului Duh şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din Viena şi-a sărbătorit duminică hramul. Lăcaşul de cult este cunoscut drept „Voroneţul vienez”, fiind construit după modelul mănăstirii sucevene. Cu acest prilej, Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord a oficiat Sfânta Liturghie şi a subliniat că „Duhul Sfânt este Acela care ne adună pe toţi”. Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat lucrarea Sfântului Duh în Biserică şi în lume: „Ne mişcă inimile ca să ne rugăm”. „Duhul Sfânt ne îndeamnă să venim la biserică, Duhul Sfânt ne ajută să ne rugăm, adică să ne concentrăm la rugăciune, să fim atenţi la rugăciune. Duhul Sfânt sfinţeşte Tainele Bisericii”. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim l-a hirotonit diacon pe teologul Victor Creştin pentru comunitatea românească din capitala Austriei. Momentul de sărbătoare a fost completat de un program artistic susţinut de Corul „Heruvimii” al şcolii parohiale şi grupul de dansuri tradiţionale al comunităţii. Sărbătoare a comunităţii româneşti din Viena Părintele paroh Emanuel Ştefan Nuţu a descris evenimentul drept „o zi a bucuriei, a recunoştinţei şi a speranţei”, subliniind semnificaţia coincidenţei dintre praznicul Cincizecimii şi Ziua Românilor de Pretutindeni. „Avem nevoie aici, în diaspora, de asemenea momente duhovniceşti şi în acelaşi timp de un loc care să-i adune pe români şi acest lucru l-am simţit din plin astăzi”, a declarat clericul pentru Trinitas TV. Cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, cei mici au participat şi la un atelier de pictură coordonat de monahia Marina Muntean, de la Şcoala de pictură „Sfântul Evanghelist Luca” a mitropoliei: „Încercăm să punem din trăirea noastră, din inima fiecăruia, să pună în icoană, ca mai apoi să şi-o poată lua acasă şi să-şi aducă aminte”. Ziua s-a încheiat cu o întâlnire a echipei de pictori care lucrează la împodobirea interioară şi exterioară a lăcaşului de cult. Lucrările au fost analizate împreună cu Mitropolitul Serafim, în contextul proiectului de pictare a bisericii. Piatra de temelie a Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” a fost pusă în anul 2017, iar lăcaşul de cult a fost sfinţit în urmă cu patru ani. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 132, Ultimul acces: 2026-10-06 02:26:32
|
Timp total: 0.03s...
[]:1