Fostul duhovnic al Mănăstirii Ciolpani a fost comemorat la şapte ani de la trecerea sa la Domnul[2026-05-29]de Mihail PătrăşcanuPărintele arhimandrit Emilian Panait, fostul duhovnic al Mănăstirii Ciolpani din judeţul Bacău, a fost comemorat la împlinirea a şapte ani de la trecerea sa la Domnul. Evenimentul comemorativ a început cu Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Părinte Teofil Trotuşanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în biserica Mănăstirii Ciolpani. La slujbă au participat obştea mănăstirii, numeroşi clerici care l-au avut duhovnic pe părintele Emilian Panait şi câteva sute de pelerini veniţi să îi cinstească memoria. După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a oficiat slujba Parastasului la mormântul părintelui arhimandrit Emilian Panait, aflat în apropierea bisericii mănăstirii. Iubitor de liturghie Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a vorbit despre lucrarea duhovnicească a părinţilor duhovniceşti şi despre rolul lor de mijlocitori înaintea lui Dumnezeu: „Sunt sfinţi ştiuţi şi neştiuţi. Sfinţi care s-au născut şi care trăiesc cu viaţă de sfinţenie, întreaga lor viaţă şi nu sunt pomeniţi în calendar”. Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat dragostea părintelui Emilian Panait pentru Sfânta Liturghie şi pentru slujirea lui Dumnezeu. „Era un om iubitor de liturghie. Când eşti iubitor de liturghie înseamnă că eşti iubitor de Dumnezeu, Care se dăruieşte, se împarte şi niciodată nu se desparte, se mănâncă şi niciodată nu se epuizează”. „De şapte ani cred că slujeşte în soborul din Liturghia Cerească, slujită de Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Toate rugăciunile şi amintirile noastre se unesc ca un buchet astăzi şi le punem respectuos pe mormântul lui în semn de preţuire şi de cinstire pentru că majorităţii celor de aici le-a arătat drumul către Împărăţia lui Dumnezeu”, a subliniat Arhiepiscopul Ioachim. Un om cu totul al rugăciunii În cadrul manifestărilor a fost prezentat şi volumul „Părintele Emilian – un iubitor al Liturghiei”, apărut anul acesta la Editura Filocalia a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Prezentarea cărţii a fost realizată de părintele arhimandrit Pimen Costea, unul dintre fiii duhovniceşti ai părintelui Emilian, care a evidenţiat principalele trăsături ale personalităţii sale. „A fost un om cu totul al rugăciunii. A fost un om al adevărului, un om al fidelităţii, un om al duhului. Al duhului în sensul că era total lipsit de vreo pretenţie materială. A pus absolut totul în slujba bisericii”. Stavrofora Lucia Chirvase, stareţa Mănăstirii Ciolpani, a mulţumit ierarhilor, clericilor şi pelerinilor pentru participare şi şi-a exprimat convingerea că părintele Emilian continuă să se roage pentru obştea monahală şi pentru ucenicii săi. Arhimandritul Emilian Panait Părintele arhimandrit Emilian Panait s-a născut la data de 28 aprilie 1929 în comuna Piscu, judeţul Galaţi. În data de 2 iunie 1949 a fost închinoviat ca frate la Mănăstirea Bogdana, judeţul Bacău, iar trei ani mai târziu a fost tuns în monahism în cadrul aşezământului monahal. În anul 1958 a fost hirotonit preot şi hirotesit duhovnic. Timp de mai multe decenii a fost preot la mai multe mănăstiri şi biserici din zonă, iar în anul 1987 a devenit stareţ al Mănăstirii Runc-Bacău. În această calitate a contribuit semnificativ la reînfiinţarea aşezământului monahal de maici de la Ciolpani şi la construcţia noii biserici. A trecut la Domnul în data de 2 iunie 2019, după o viaţă dedicată slujirii Bisericii şi formării duhovniceşti a numeroşilor săi fii şi fiice duhovniceşti. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 84, Ultimul acces: 2026-10-04 15:31:28
|
Timp total: 0.03s...
[]:1