Hirotonii în Capitală: PS Timotei Prahoveanul le-a propus noilor clerici modelul Sf. Proroc Isaia şi al Sf. Nicolae - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Hirotonii în Capitală: PS Timotei Prahoveanul le-a propus noilor clerici modelul Sf. Proroc Isaia şi al Sf. Nicolae

[2026-05-09]
de Ştefana Totorcea

Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală sâmbătă, în ziua de pomenire a Sf. Proroc Isaia, a Sf. Mc. Hristofor şi a Aducerii moaştelor Sf. Nicolae la Bari.
La momentele rânduite din slujbă, Diac. Andrei Cristian Sava a primit de la Preasfinţia Sa darul preoţiei, iar teologul Ioan Virgil Panţuş a fost hirotonit diacon, urmând să fie hirotonit şi preot în curând.
În contextul spiritual al zilei, ierarhul le-a propus noilor hirotoniţi modelul oferit de Sf. Proroc Isaia, „Evanghelistul Vechiului Testament”, şi de Sf. Ier. Nicolae, cel care s-a identificat cu apostolii prin predica lui.
„Adresându-mă tuturor, dar în special acestor doi tineri care, cu ajutorul lui Dumnezeu, pornesc pe drumul slujirii Bisericii – unul din treapta de preot şi celălalt în treapta de diacon – aş vrea să le pun la inimă un cuvânt deosebit de grăitor al profetului Isaia”, a spus Preasfinţia Sa.
Părintele episcop vicar a amintit că Prorocul Isaia a mărturisit la un moment dat în faţa unui înger venit înaintea lui că are, asemenea celorlalţi, buzele întinate.
„Şi ni se spune că îngerul a luat un cleşte şi cărbunele din foc şi l-a atins de buzele lui. Care au fost cuvintele profetului Isaia reţinute de către Părinţii Bisericii şi aşezate în cel mai important loc din centrul rugăciunilor ortodoxe, şi anume în cadrul Sfintei Liturghii? Iată, s-a atins de buzele mele şi va şterge fărădelegile mele şi de păcatele mele mă va curăţi”, a amintit ierarhul.
Cuvinte profetice despre Sf. Euharistie
PS Timotei Prahoveanul a vorbit sâmbătă, 9 mai 2026, la Mănăstirea Radu Vodă, despre Sf. Pror. Isaia şi Aducerea moaştelor Sf. Ier. Nicolae la Bari. Foto: Arhid. Andrei Duţă
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a subliniat că această viziune a profetului a precedat cu 700 de ani instituirea Euharistiei, „acest mare dar, singurul care ne poate şterge nouă fărădelegile, păcatele”.
„Îi îndemn pe cei doi părinţi să mediteze profund la cuvintele Profetului Isaia. Să aibă acest sentiment că, dincolo de limitele noastre, de neputinţa omenească, dar şi, adeseori, de indiferenţa pe care o avem, va trebui să avem smerenia pe care a avut-o şi Profetul Isaia, mărturisind că buzele lui sunt pline de fărădelege şi de aceea el nu îndrăznea să propovăduiască cuvintele pentru care fusese ales”, a spus ierarhul.
Preasfinţia Sa a adăugat că, astăzi, în loc de un cărbune aprins de jăratec, avem Sf. Împărtăşanie: „Un medicament mult mai puternic, cel mai puternic, care a fost numit Medicamentul Nemuririi, vine ca să cureţe cele lipsă ale noastre şi să le împlinească”, a subliniat Preasfinţia Sa.
„Sărbătoarea Sfântului Profet Isaia şi a Aducerii moaştelor Sf. Ier. Nicolae ne îndeamnă pe toţi la smerenie, la credinţă, la mai multă dragoste”, aşa cum s-au manifestat şi cei doi sfinţi în timpul vieţuirii lor pe pământ, a încheiat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Duminică, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul va sluji la Parohia Podeanu din Sectorul 1 al Capitalei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 100, Ultimul acces: 2026-10-04 14:40:02