Peter Peterson, prohodit de un sobor condus de PS Varlaam Ploieşteanul: Sf. Euharistie l-a ţinut mult în viaţă[2026-05-09]de Ştefana TotorceaPeter Peterson, generos promotor al artei sacre ortodoxe şi susţinător al bisericilor, a fost prohodit sâmbătă de un numeros sobor de clerici condus de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, la Biserica „Sf. Anton” – Curtea Veche din Capitală. Ierarhului i-au fost alături în slujire clerici din Administraţia Patriarhală, din Administraţia eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor şi de la numeroase biserici din Capitală. Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a transmis un mesaj de condoleanţe din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat că domnul Peter Petersen „şi-a dedicat ultima parte a vieţii ocrotirii şi colecţionării patrimoniului bisericesc, pe care l-a pus la dispoziţia clericilor, a pelerinilor şi a cercetătorilor în Palatul Patriarhiei, printr-o colecţie muzeală care îi poartă numele”. „Această colecţie este mărturia unei profunde înţelegeri a artei creştine româneşti, a unui om care, deşi era german la origine, a înţeles foarte profund spiritualitatea ortodoxă românească, alegând să primească Taina Sfântului Botez în Biserica Ortodoxă şi să îşi asume responsabil o viaţă duhovnicească”, a mai subliniat Preafericirea Sa în mesajul transmis. Sf. Euharistie îl ţinea în viaţă PS Varlaam Ploieşteanul a oficiat slujba de înmormântare a dlui Peter Peterson sâmbătă, 9 mai 2026. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene După citirea mesajului din partea Patriarhului României, părintele episcop vicar patriarhal, care l-a cunoscut personal pe dl. Peter Peterson, şi-a exprimat admiraţia pentru modul în care acesta participa la Sfânta Liturghie şi pentru bucuria care i se citea pe faţă după ce se împărtăşea. „După ce a început să se confrunte cu probleme de sănătate, avea convingerea că Sfânta Euharistie este cu adevărat, cum spune Mântuitorul, adevărata hrană care l-a ţinut atât de multă vreme în viaţă”, a spus Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul. „L-am întâlnit şi la Patriarhie, la diferite momente solemne. Am fost prezent la sfinţirea şi inaugurarea acestei colecţii muzeale şi am văzut pasiunea extraordinară acestui om care s-a ataşat atât de mult şi a investit atât de mult în colecţionarea, conservarea şi protejarea atâtor obiecte liturgice aparţinând spiritualităţii ortodoxe româneşti.” Trupul d-lui Peter Peterson a fost depus pentru scurt timp şi în galeria unde se păstrează în custodie obiectele de artă sacră ortodoxă pe care le-a colecţionat de-a lungul timpului. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene „Fără îndoială, prezenţa atâtor preoţi aici exprimă un sentiment de recunoştinţă pentru gesturile sau pentru actele de ctitorire, de donare de lucruri materiale, pentru susţinerea lucrărilor pe care mulţi dintre părinţii împreună-slujitori le-au împlinit la parohiile pe care le păstoresc şi faţă de care domnul Peter Peterson şi familia Peterson s-au arătat a fi foarte generoşi”, a mai menţionat ierarhul. Preasfinţia Sa a încheiat cu o rugăciune finală pentru sufletul celui adormit şi cu salutul „Hristos a-nviat!” Trupul dlui Peter Peterson a fost depus pentru scurt timp şi în spaţiul muzeal din Palatul Patriarhiei, unde se păstrează în custodie obiectele de artă sacră din colecţia sa. Sâmbătă, 9 mai 2026, la Biserica Sf. Anton – Curtea Veche a fost oficiată slujba de înmormântare a d-lui Peter Peterson. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene Vineri seară, Preasfinţitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, i-au citit stâlpii domnului Peter Peterson. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 105, Ultimul acces: 2026-09-28 22:42:04
|
Timp total: 0.04s...
[]:1