© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Exerciţii spirituale pentru preoţii din Arhidieceză: Duhul Domnului este asupra Mea[2026-05-10]foto: ARCB.roÎn perioada 3-8 mai, preoţii din Arhidieceza de Bucureşti au participat la mănăstirea carmelitană de la Ciofliceni la un curs biblic cu tema „Duhul Domnului este asupra Mea” (Lc 4,18), susţinut de pr. Fernando Armellini, biblist. Aceste zile au fost trăite ca un timp de exerciţii spirituale, o perioadă de reflecţie, meditaţie şi odihnă în Domnul Cristos. Marţi, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, a celebrat Sfânta Liturghie, unindu-se în comuniune cu toţi participanţii. Pornind de la acest text evanghelic, Isus declară că a fost uns de Duhul Domnului, iar acest Duh i-a dăruit forţă şi putere – nu o putere politică sau religioasă, ci puterea Cuvântului. Misiunea Sa este de a vesti cu fidelitate mesajul Celui care l-a trimis. În faţa acestei realităţi, fiecare este chemat să se întrebe: ne încredem sau nu în Cuvântul lui Dumnezeu? Să nu uităm că Cel Înviat este Cel care conduce Biserica Sa. Mesajul transmis este cel al gratuităţii iubirii lui Dumnezeu. Isus proclamă eliberarea celor robiţi, în primul rând eliberarea de imaginea falsă a unui Dumnezeu justiţiar, care îşi arată iubirea doar celor buni şi îi pedepseşte pe cei răi. În acelaşi timp, este vorba despre eliberarea de robia idolilor interiori: dorinţa de a avea, de a te impune şi de a domina. Isus îl ajută pe om să discearnă între ceea ce este drept şi ceea ce este greşit. Pe Dumnezeu îl primim în mod gratuit, iar tocmai acest adevăr a dus la respingerea lui Isus, deoarece El a venit să distrugă o relaţie greşită cu Dumnezeu, bazată pe un raport comercial: „eu îţi dau, ca Tu să-mi dai”. Prezentarea unui Dumnezeu greu de crezut, înţeles ca o putere absolută care ar putea face orice, contribuie la creşterea ateismului. Se afirmă adesea: „Dumnezeu ar putea elimina răul, dar nu o face”. În realitate, Dumnezeu nu poate interveni distrugând ceea ce El însuşi a creat. Pentru a evita nenorocirile sau conflictele, ar trebui să schimbe continuu legile naturii; pentru a opri nedreptăţile sau crimele, ar trebui să suspende libertatea omului; pentru a „corecta” lumea, ar trebui să o refacă neîncetat. Dumnezeu a voit această lume şi acest om aşa cum sunt: liberi, capabili să aleagă şi să iubească. Dumnezeul justiţiar, prezentat de farisei şi contrazis de Isus, este adesea acelaşi Dumnezeu prezent şi astăzi în mentalitatea multora. Însă Dumnezeu nu doreşte ca omul să trăiască în teamă, ci să devină o persoană împlinită, care caută bucuria, deoarece aceasta este vocaţia sa. Păcatul nu-L răneşte pe Dumnezeu, ci îl sărăceşte pe cel care îl săvârşeşte. El nu poate adăuga rău în lume, pentru că, dacă ar face-o, ar deveni mai rău decât omul, ceea ce este imposibil. Un alt chip distorsionat este acela al unui Dumnezeu al durerii. Este mai uşor, uneori, să-l asociem pe Dumnezeu cu suferinţa decât cu fericirea. Totuşi, Isus nu a cerut sacrificii, iar atunci când a vorbit despre ele, a afirmat clar: „Milă voiesc, iar nu jertfă”. Sfânta Scriptură vorbeşte neîncetat despre bucurie şi sărbătoare. Bucuria nu trebuie confundată cu plăcerea: aceasta din urmă, deşi dorită şi binecuvântată de Dumnezeu, este trecătoare şi fragilă, putând duce uneori la tristeţe şi dezamăgire. În schimb, vocaţia profundă a omului este bucuria autentică. În ceea ce priveşte rugăciunea, Isus nu a vorbit despre o obligaţie, ci despre o necesitate. Mulţi se roagă pentru a obţine beneficii, sănătate sau reuşită, iar atunci când nu primesc ceea ce cer, se întreabă: „La ce bun să cred şi să mă rog?” O astfel de înţelegere creează confuzie, ca şi cum rugăciunea ar trebui să-L informeze pe Dumnezeu despre nevoile noastre sau să-I schimbe voinţa. În realitate, rugăciunea nu înseamnă a vorbi despre Dumnezeu, ci a vorbi cu Dumnezeu: a-I spune „Tu”, a-I încredinţa propriile gânduri şi a trăi într-un dialog continuu cu El. Numai cel care se roagă este pe deplin om. Rugăciunea, asemenea celei din „camera ascunsă” sau experienţei profetului Ilie în peşteră, este un spaţiu de transformare profundă. Ea poate fi asemănată cu un pântece în care omul este format din nou, până când iese reînnoit, născut după chipul lui Dumnezeu. În acest spaţiu interior, asemenea întunericului din sânul matern, este nevoie de timp pentru ca adevăratul om să se formeze. Pr. Fernando Armellini a obţinut licenţa în teologie la Universitatea Pontificală Urbaniana şi în Sfânta Scriptură la Institutul Pontifical Biblic din Roma. Şi-a aprofundat studiile de istorie, arheologie biblică şi limbă ebraică la Universitatea din Ierusalim. Timp de 10 ani a fost misionar în Mozambic. În prezent, predă Sfânta Scriptură, este conferenţiar acreditat în Italia şi în străinătate şi este autor de comentarii la Sfintele Scripturi. (Pr. Romeo Horvat pentru ARCB.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 174, Ultimul acces: 2026-10-05 12:09:04
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
