Pastorala de Paşti a Patriarhului Daniel: Învierea lui Hristos a fost vestită de îngeri, femei şi apostoli

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Pastorala de Paşti a Patriarhului Daniel: Învierea lui Hristos a fost vestită de îngeri, femei şi apostoli

[2026-04-02]

de Cristian Damian

„Primele persoane umane care au primit vestea cea bună a Învierii din morţi a Domnului Iisus Hristos Cel răstignit au fost femeile mironosiţe sau purtătoare de aromate”, scrie Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Pastorala de Paşti din acest an.
„Evlavia, preţuirea, curajul şi credinţa femeilor mironosiţe au fost răsplătite cu bucuria de a se întâlni cu Însuşi Domnul Iisus Hristos Cel înviat din morţi”, mai adaugă Patriarhul României.
„Gestul de evlavie şi bucurie sfântă al femeilor care L-au întâlnit pe cale pe Iisus Cel înviat din morţi rămâne până la sfârşitul veacurilor icoana cea mai frumoasă a Bisericii care se închină lui Hristos, tocmai pentru că El, Biruitorul morţii şi Izvorul Bucuriei veşnice”.
Preafericirea Sa evidenţiază modul în care mironosiţele sunt simbol al credinţei şi curajului, pronind de la episodul prăvălirii pietrei de la mormânt: „La duioasa lor iubire şi evlavie pentru Iisus Cel răstignit, El (Dumnezeu) răspunde cu minunea milostivirii şi a ajutorului Său”.
„Dis-de-dimineaţă, fără niciun însoţitor şi fără niciun ajutor, femeile mironosiţe au mers la mormânt să ungă cu miresme trupul lui Iisus, după tradiţia iudaică, mărturisind evlavia şi preţuirea lor faţă de Domnul Iisus Hristos Cel răstignit şi îngropat”.
Text integral:
Învierea lui Hristos – vestită de îngeri, femei şi apostoli
Pastorala de Sfintele Paşti 2026
Hristos a înviat!
„Mironosiţele femei, foarte de dimineaţă stând înaintea mormântului Dătătorului de viaţă, aflat-au înger pe piatră şezând: şi acela, grăind către dânsele, aşa zicea: Ce căutaţi pe Cel viu printre morţi? […] Mergând vestiţi ucenicilor Lui”.”[1]
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Sărbătoarea Sfintelor Paşti sau sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. Învierea Domnului Hristos înseamnă biruinţa sau victoria iubirii Lui smerite şi milostive asupra urii şi invidiei, trădării şi fricii, asupra păcatului, a iadului şi a morţii. Domnul Iisus Hristos Cel răstignit a înviat din morţi „cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”[2]. Aceasta este suprema veste bună pentru creştinătate şi omenirea întreagă, şi anume începutul unei alte vieţi, viaţa veşnică din Împărăţia cerurilor. De aceea, se cântă în noaptea de Sfintele Paşti: „prăznuim omorârea morţii […] şi începătura altei vieţi, veşnice”[3].
Primele persoane umane care au primit vestea cea bună a Învierii din morţi a Domnului Iisus Hristos Cel răstignit au fost femeile mironosiţe sau purtătoare de aromate. În dimineaţa Învierii Domnului Hristos, ele au fost cele mai curajoase fiinţe umane dintre toţi oamenii care L-au cunoscut pe Iisus. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur, admirând curajul şi fidelitatea femeilor mironosiţe, spune despre acestea: „Uită-te cum şi Domnul, prin femei, le binevesteşte ucenicilor! Domnul […] ridică la cinste neamul cel mai dispreţuit, neamul femeiesc, îi oferă bune speranţe şi îi vindecă durerea”[4].
Din Noul Testament aflăm numele următoarelor femei mironosiţe: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosif ori Iosie (numită şi Maria lui Cleopa), Salomeea (soţia lui Zevedeu), Ioana, soţia lui Huza, un administrator şi iconom al regelui Irod, şi Suzana, iar Sinaxarul din Duminica a treia după Paşti, numită şi Duminica Femeilor Mironosiţe, le adaugă şi pe Maria şi Marta, surorile lui Lazăr[5].
Sfânta Evanghelie după Sfântul Evanghelist Marcu, referitor la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, ne spune că: „după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă (pe Iisus). Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au înspăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus” (Marcu 16, 1-6).
Sfântul Evanghelist Matei, vorbind despre acelaşi eveniment, arată cine şi cum a prăvălit piatra de pe uşa mormântului: „Şi iată, s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci a înviat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut” (Matei 28, 2-6).
Din cele spuse de Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Matei, vedem că dis-de-dimineaţă, fără niciun însoţitor şi fără niciun ajutor, femeile mironosiţe au mers la mormânt să ungă cu miresme trupul lui Iisus, după tradiţia iudaică, mărturisind evlavia şi preţuirea lor faţă de Domnul Iisus Hristos Cel răstignit şi îngropat. Aveau mult curaj şi evlavie, dar nu aveau destulă putere sau forţă fizică să rostogolească piatra de la uşa mormântului. De aceea, se întrebau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?”, pentru că bărbaţii lipseau.
Ucenicii Domnului erau speriaţi, după răstignirea şi moartea lui Iisus, şi se temeau să nu li se întâmple şi lor ceva rău din partea iudeilor. Iar pentru că femeile mironosiţe nu aveau pe nimeni dintre bărbaţi care să le ajute, Dumnezeu a trimis din cer un înger pentru a îndepărta piatra de la uşa mormântului, arătând astfel că, la duioasa lor iubire şi evlavie pentru Iisus Cel răstignit, El (Dumnezeu) răspunde cu minunea milostivirii şi a ajutorului Său.
Desigur, minunea răsturnării pietrei de la uşa mormântului nu s-a făcut pentru ca Iisus să poată învia, deoarece El înviase deja din morţi trecând prin „piatra pecetluită” a mormântului[6], aşa cum va trece prin uşile încuiate în seara aceleiaşi zile şi Se va arăta în mijlocul ucenicilor Săi, spunându-le: „Pace vouă!” (Ioan 20, 19).
Minunea răsturnării pietrei de la uşa mormântului s-a făcut doar pentru ca femeile mironosiţe să poată vedea mormântul gol şi să poată înţelege că Domnul Iisus a înviat şi nu mai este printre cei morţi. Iar în mormântul gol au rămas doar giulgiurile (cf. Ioan 20, 6-7), pentru a arăta că trupul Domnului, uns cu smirnă şi învelit în pânză, lipită puternic pe piele, „ca plumbul”, nu a fost furat pe ascuns şi în grabă de către ucenicii Săi, ci a înviat din mormânt, precizează Sfântul Ioan Gură de Aur[7].
Dar cu toate că îngerul le-a spus lor „nu vă înspăimântaţi!”, femeile mironosiţe nu s-au liniştit complet, ci la teama pe care au trăit-o ca întâlnire cu neobişnuitul, cu taina lucrării lui Dumnezeu în pământ şi pe pământ, s-au adăugat bucurie mare şi uimire, deoarece ele au înţeles că Iisus Cel răstignit şi îngropat a înviat din morţi.
De aceea, Sfântul Evanghelist Marcu spune că femeile „au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi uimire” (Marcu 16, 8), iar Sfântul Evanghelist Matei arată că „[…] Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea” (Matei 28, 9-10).
Prin urmare, evlavia, preţuirea, curajul şi credinţa femeilor mironosiţe au fost răsplătite cu bucuria de a se întâlni cu Însuşi Domnul Iisus Hristos Cel înviat din morţi. Gestul de evlavie şi bucurie sfântă al femeilor care L-au întâlnit pe cale pe Iisus Cel înviat din morţi rămâne până la sfârşitul veacurilor icoana cea mai frumoasă a Bisericii care se închină lui Hristos, tocmai pentru că El, Biruitorul morţii şi Izvorul Bucuriei veşnice, ne întâmpină pe fiecare în parte şi pe toţi laolaltă pe calea vieţii noastre, adesea amestecată cu teamă sau frică de moarte, şi ne oferă încă din lumea aceasta arvuna bucuriei vieţii veşnice din ceruri.
Atât prin atitudinea lor plină de evlavie şi smerenie, de preţuire şi dragoste pentru Hristos, cât şi prin faptul că au crezut în Învierea Lui fără îndoială, fără a mai pune vreo întrebare îngerului, femeile mironosiţe au devenit apostoli către Apostoli sau „apostoli ai Apostolilor”, după cum le-a numit Sfântul Ipolit Romanul († 235) şi le-a lăudat mult Sfântul Ioan Gură de Aur[8].
Bucuria întâlnirii cu Hristos Cel înviat este bucuria negrăită pe care Biserica o aduce lumii. Vestea biruinţei vieţii veşnice asupra morţii este glasul neconfundat al Bisericii în lume. Puterea iubirii lui Hristos mai tare decât puterile morţii este harul vindecător şi sfinţitor, dăruit de El Bisericii Lui, în toate veacurile, ca răspuns la credinţa ei (cf. Ioan 11, 25).
Asemenea femeilor credincioase cuprinse de teamă şi bucurie sfântă, care s-au închinat lui Iisus Cel răstignit şi înviat, creştinii adevăraţi se închină Sfintei Cruci şi sărută icoana Învierii Domnului Iisus Hristos, zicând: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”[9], iar El, Domnul Hristos Cel înviat, le spune tainic: „Bucuraţi-vă! Nu vă temeţi!”. Biserica trăieşte în Sfintele Taine, în slujbele ei, în sărbătorile ei, în rugăciunile ei, pretutindeni în lucrarea ei, bucuria ajutorului care vine oamenilor de la Hristos Cel răstignit, înviat şi înălţat întru slavă la cer.
Pastorala de Paşti 2026 a Patriarhului Daniel – Coperta. Foto credit: Tipografia Cărţilor Bisericeşti.
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Împreună cu Maica Domnului, femeile mironosiţe sunt icoana tuturor femeilor credincioase din Biserică, femei care, de-a lungul istoriei, prin credinţa, curajul şi jertfelnicia lor, au devenit adesea muceniţe sau martire, mărturisind cu preţul vieţii lor pe Hristos Cel răstignit şi înviat, sau au devenit cuvioase maici şi surori în mănăstiri, ori bune mame creştine în familie, care au dat naştere copiilor şi i-au crescut în dreapta credinţă, binevestind prin evlavia, smerenia şi hărnicia lor în familie, în Biserică şi în societate, credinţa lor în Hristos Cel înviat.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2026 drept Anul omagial al pastoraţiei familiei creştine şi Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosiţe, muceniţe, monahii, soţii şi mame), subliniind astfel rolul esenţial pe care familia şi femeia creştină îl au în Biserică şi în societate.
Biserica a promovat demnitatea femeii, mai ales prin faptul că venerează pe Maica Domnului Iisus Hristos, ca ideal al feminităţii, purtătoare de Dumnezeu şi de sfinţenie, numind-o Preasfânta (Panaghia). Ea este deodată Fecioară şi Mamă, icoană a Bisericii sfinţite de harul Preasfintei Treimi, a umanităţii purtătoare de Hristos şi a iubirii smerite şi milostive sau darnice.
Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae o descrie pe Maica Domnului ca fiind şi mama tuturor oamenilor credincioşi, care cred, Îl iubesc şi împlinesc cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos: „În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei şi a bătut şi bate ea însăşi la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiţie, ci de iubire între Dumnezeu şi oameni”[10].
Prin iubirea milostivă şi binecuvântarea sfinţitoare a Preasfintei Treimi, femeia a devenit, în Maria din Nazaret, Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară, pentru ca în Fiul ei, Iisus Hristos, să fie veşnic unite Dumnezeirea şi umanitatea. În acest sens, Fecioara Maria, credincioasă şi smerită, a fost chemată să nască pe Fiul lui Dumnezeu ca Om pe pământ, pentru ca oamenii să se poată înălţa la viaţa cerească, veşnică.
După modelul Maicii Domnului, vocaţia sfântă a femeii este de a da viaţă copiilor şi de a cultiva comuniunea de viaţă în familie şi societate, întrucât numai comuniunea de iubire smerită şi generoasă poate fi viaţă adevărată.
Ca mamă, femeia creştină evlavioasă modelează conştiinţa şi simţirea copiilor, fiind izvor de afecţiune şi icoană a dăruirii şi purtării de grijă pentru întreaga familie, semn de binecuvântare divină şi bucurie pentru Biserică, urmând sfintelor femei din calendarul Bisericii Ortodoxe Universale.
Prin naşterea de prunci, prin îngrijirea şi creşterea lor, părinţii, mamă şi tată, nu mai trăiesc pentru ei înşişi: viaţa lor devine dăruire şi dăinuire în comuniune de iubire. Cine nu poate iubi copiii nu poate deveni părinte, iar cine nu poate deveni părinte nu poate deveni om deplin. Deşi Domnul Iisus Hristos când a devenit adult nu a avut copii, El a avut totuşi ucenici şi fii duhovniceşti, cărora le-a spus: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor” (Matei 19, 14).
Iubirea faţă de toţi copiii este început al înţelegerii iubirii părinteşti a lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii. Iar dacă un copil nu simte iubirea părintească a oamenilor din jur, acesta nu poate simţi nici taina iubirii părinteşti a lui Dumnezeu pentru oameni, invocată în rugăciunea „Tatăl nostru”.
Familia este binecuvântare şi icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate, un spaţiu sacru al lucrării harului Preasfintei Treimi orientat spre viaţă şi iubire eternă. În familie, relaţia părinţi-copii se înţelege mai ales din perspectiva relaţiei omului cu Dumnezeu. Copiii nu se nasc doar pentru o viaţă terestră, ci se nasc şi ca să poată deveni, prin Botez, fii ai lui Dumnezeu după har (cf. Ioan 1, 12-13) şi să dobândească viaţa veşnică din Împărăţia Preasfintei Treimi, prin credinţă în Iisus Hristos (cf. Ioan 11, 25) şi fapte bune ale iubirii milostive (cf. Matei 25, 31-46).
Dreptmăritori creştini,
În societatea contemporană, familia creştină trăieşte uneori într-o lume indiferentă sau confuză din punct de vedere spiritual, fiind confruntată, adeseori, cu multiple provocări şi crize precum sărăcia, migraţia, şomajul, alcoolismul, drogurile, depresia, divorţul şi nesiguranţa zilei de mâine.
Astăzi, când ni se propun „modele” străine de valorile creştine, este necesar să fie afirmate cu tărie sfinţenia căsătoriei, solidaritatea în familie şi între familii, demnitatea maternităţii, a paternităţii, a filiaţiei şi a fraternităţii, ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu, ce trebuie cultivate în comuniune de iubire şi coresponsabilitate.
Cunoscând provocările actuale la adresa familiei creştine, preoţii ortodocşi sunt îndemnaţi să încurajeze şi să susţină familiile care au o viaţă creştină duhovnicească, să sprijine material şi spiritual familiile cu mulţi copii, familiile monoparentale sau aflate în situaţii dificile, să încurajeze enoriaşii să contribuie la sprijinirea familiilor sărace, precum şi la educaţia religios-morală a copiilor din comunitate.
Să arătăm o atenţie deosebită familiilor care au copii bolnavi, dar şi persoanelor adulte singure, sărace, bolnave, vârstnice, descurajate, îndoliate şi îndurerate, oferindu-le un semn al iubirii lui Hristos faţă de ei, o rugăciune pentru ei, o faptă bună şi un cuvânt bun. Lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos ne cheamă, aşadar, să arătăm mereu în jurul nostru, prin cuvânt şi faptă, semne de speranţă, de solidaritate şi de comuniune fraternă.
Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos Cel înviat din morţi să umple inimile şi casele tuturor cu bucuria pe care a dăruit-o femeilor mironosiţe şi cu pacea pe care El a oferit-o ucenicilor Săi după Înviere.
Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti, vă adresăm, iubiţi fraţi şi surori în Domnul, calde doriri de sănătate şi fericire, dimpreună cu salutarea pascală: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Note
[1] Stihiră, glasul al 5-lea, în Slujba Învierii, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 55.
[2] Troparul Sfintelor Paşti, în Slujba Învierii, p. 33.
[3] Tropar, Cântarea a 7-a, Canonul Învierii, în Penticostar, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012, p. 20.
[4] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 89, în Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, ediţia a II-a revăzută, trad. Pr. Dumitru Fecioru, coll. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 27, serie nouă, Ed. Basilica, Bucureşti, 2025, p. 1000.
[5] Sinaxar în Duminica a treia după Paşti, a Mironosiţelor, în Penticostar, pp. 106-107.
[6] Cf. Troparul Învierii, glasul 1, Catavasier sau Octoih Mic, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2017, p. 31. Sf. Ioan Gură de Aur spune: „De bună seamă, El (Iisus) a înviat când şi piatra, şi peceţile erau aşezate. Dar, de vreme ce trebuia ca şi ceilalţi să fie pe deplin încredinţaţi, mormântul se deschide după Înviere şi astfel este crezut ce s-a întâmplat” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 85, în Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, vol. II, trad. Maria-Iuliana Rizeanu, Mihai Grigoraş, coll. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 18, serie nouă, Ed. Basilica, Bucureşti, 2019, p. 418).
[7] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 85, în Omilii la Evanghelia după Ioan, p. 419.
[8] A se vedea: Sf. Ipolit Romanul, Comentariu la Cântarea Cântărilor 25, în Yancy Smith, The Mystery of Anointing: Hippolytus’ Commentary on the Song of Songs in Social and Critical Contexts: Texts, Translations, and Comprehensive Study, Gorgias Press, Piscataway, 2015, pp. 540-541; Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 88, în Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, p. 991.
[9] Din cântarea după citirea Sfintei Evanghelii de la Utrenia Duminicilor, în Catavasier sau Octoih Mic, p. 65.
[10] Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, în coll. Dumitru Stăniloae – Opere complete, vol. 12, Ed. Basilica, Bucureşti, 52018, p. 332.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 101, Ultimul acces: 2026-10-02 08:16:06

Timp total: 0.04s...

[]:1