La Timişoara a fost inaugurat un compartiment de alergologie şi imunologie clinică, primul din vestul ţării[2026-04-01]Publicat de Alexandru Boboc 1 aprilie 2026La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara a fost inaugurat marţi primul Compartiment de Alergologie şi Imunologie Clinică din vestul ţării, informează Agerpres. Serviciile medicale oferite de noul departament se adresează pacienţilor cu o patologie alergică respiratorie, digestivă sau cutanată cu manifestări care se întind pe lungi perioade de timp şi pentru care nu se cunoaşte alergenul cauzator, dar şi pacienţilor cu alergii medicamentoase sau la veninul de viespe şi albină, cu risc de şoc anafilactic. Coordonatorul Compartimentului, alergologul Carmen Bunu, a precizat că pacienţii pot beneficia de analize gratuite de alergologie şi imunologie în baza unei trimiteri de la medicul de familie. „Noi le facem aceste testări în condiţii de maximă siguranţă, cu proceduri standardizate ale Universităţii din Montpellier. Vom avea chiar un registru comun în care vom putea comunica toate cazurile noastre şi prin sistemul pe care îl avem în centru putem oricând să beneficiem de sfatul colegilor din Montpellier”. Numărul de persoane alergice, în creştere Medicul a atras atenţia că numărul persoanelor alergice din România este în creştere, peste un sfert din populaţie, având la o formă de alergie. „Vom avea şi posibilitatea de a face testele de alergologie moleculară, acele teste de sânge care îţi spun cu precizie la ce eşti alergic, la ce faci reacţii încrucişate şi riscul pe care îl predispune o alergie respiratorie sau la alimente. Vorbim despre un număr tot mai mare de pacienţi cu alergii. Sunt, clar, 20-25% dintre semeni care au alergii respiratorii, la nivel naţional; cam 10% au alergii alimentare şi cam tot atâţia au alergii medicamentoase, la adulţi”. De asemenea, medicul alergolog Anca Chiriac, conferenţiar la Facultatea de Medicină din Montpellier, spune că există mai multe ipoteze legate de creşterea numărului de alergii, principala cauză fiind pierderea biodiversităţi. „În momentul în care noi luăm această bătălie a sistemului imunitar printr-un exces de igienă, de exemplu, şi prin schimbarea atitudinilor, a felului în care trăim, mâncăm, ne îmbrăcăm, absolut cu tot ce venim în contact, practic, sistemul imunitar îşi găseşte o altă funcţie şi funcţia respectivă se va îndrepta şi va crea răspunsuri de apărare împotriva unor lucruri care nu sunt deloc periculoase în viaţa de zi cu zi, precum lapte, ouă, arahide, amoxicilină şi mai departe”. Noul compartiment dispune de şase paturi pentru spitalizare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 78, Ultimul acces: 2026-09-26 15:07:56
|
Timp total: 0.06s...
[]:1