PS Nichifor Botoşăneanul a vizitat parohiile româneşti din Luton şi Colchester, în Marea Britanie[2026-03-31]de basilica.roPreasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a vizitat săptămâna trecută parohiile din Luton şi Colchester. Programul liturgic a început vineri, când ierarhul a oficiat Denia Acatistului Bunei Vestiri la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Alban, cel dintâi Mucenic al Britaniei” din Luton. La finalul slujbei, ierarhul a vorbit despre istoria Imnului Acatist, mai precis despre data de 7 august 626, atunci când Constantinopolul a fost salvat de rugăciunea poporului către Maica Domnului. Sâmbătă, în aceeaşi parohie, PS Nichifor Botoşăneanul a săvârşit Sfânta Liturghie, unde a vorbit despre credinţa Bisericii şi puterea Cuvântului lui Hristos. În Duminica a 5-a din Postul Mare, Preasfinţia Sa a vizitat Parohia „Sfântul Ierarh Ioan Maximovici” din Colchester. În predica sa, ierarhul a vorbit despre două modele de sfinţenie: cel al Sfintei Maria Egipteanca şi cel al Maicii Domnului. PS Nichifor Botoşăneanul a explicat că nu este necesar ca toţi să urmeze drumul Mariei Egipteanca spre sfinţenie, deoarece avem exemplul Maicii Domnului, care a trăit în curăţie şi virtute fără scădere. Drumul către Dumnezeu este deschis fiecăruia dintre noi, a fost concluzia ierarhului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 89, Ultimul acces: 2026-10-04 10:36:31
|
Timp total: 0.04s...
[]:1