Noul statut ale Academiei Pontificale pentru Viaţă introduce categoria susţinătorilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Noul statut ale Academiei Pontificale pentru Viaţă introduce categoria susţinătorilor

[2026-02-28]
foto: Vatican Media
Academia Pontificală pentru Viaţă a actualizat statutul promulgat în 2016 de Papa Francisc, introducând noua categorie de „susţinători”. Aceştia sunt persoane care, identificându-se cu scopurile instituţionale ale Academiei, contribuie la promovarea activităţilor sale academice. Sunt persoane care nu au un profil academic, dar care doresc să susţină obiectivele promovate de Academie. Noul statut, semnat de Papa Leon al XIV-lea şi datat 27 februarie 2026, defineşte structura instituţiei: preşedinţia, biroul central, membrii şi susţinătorii. De asemenea, specifică responsabilităţile de conducere ale preşedintelui, reafirmând în acelaşi timp rolul executiv şi de coordonare al biroului central.

Susţinătorii sunt numiţi pentru un termen de trei ani, reînnoibil pentru cel mult două mandate suplimentare, prin hotărârea Consiliului de Administraţie şi cu acordul prealabil al Secretariatului de Stat. Textul statutului, rezultatul unui proces iniţiat cu mai bine de un an în urmă, a fost supus unei coordonări formale ordonate, cu renumerotarea articolelor ulterioare şi fără inovaţii substanţiale. Academia Pontificală pentru Viaţă, înfiinţată de Sfântul Ioan Paul al II-lea prin motu proprio Vitae Mysterium din 11 februarie 1994, „are ca scop apărarea şi promovarea valorii vieţii umane şi a demnităţii persoanei”.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 130, Ultimul acces: 2026-10-03 13:47:02