Adelina Fronea: Gala Bunei Vestiri, organizată de Asociaţia „Life Call”, ajunge în premieră la Cluj-Napoca - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Adelina Fronea: Gala Bunei Vestiri, organizată de Asociaţia „Life Call”, ajunge în premieră la Cluj-Napoca

[2026-02-27]
de basilica.ro

Gala Bunei Vestiri va fi organizată, în premieră, şi la Cluj-Napoca, a anunţat preşedintele Asociaţiei „Life Call”, Adelina Fronea, într-un interviu acordat Trinitas TV.
Evenimentul caritabil va fi găzduit în data de 25 martie, pe scena Operei Naţionale din Cluj. Cu două zile înainte va avea loc ediţia de la Iaşi, iar în 26 martie se va desfăşura spectacolul de la Bucureşti.
Printre artiştii care vor participa la toate cele trei ediţii ale Galei Bunei Vestiri se numără, în premieră, interpreta libaneză Ribale Wehbe.
„Avem artişti ai Operei Naţionale Române de la Cluj-Napoca, pe Sorin Lupu şi Cristian Hodrea. Felicia Filip va fi prezentă doar la Cluj, iar actorul Sebastian Lupu va fi prezent la toate cele trei ediţii. Ozana Barabancea, care este şi ambasadoarea noastră, va fi prezentă în toate cele trei oraşe”, a explicat Adelina Fronea.
Alin Stoica şi Stephanie Radu vor concerta la Iaşi şi Bucureşti, în timp ce soprana Rodica Anghelescu va fi prezentă doar în Capitală.
Evenimentul de la Bucureşti va fi găzduit de Sala Radio, în timp ce gala de la Iaşi se va desfăşura în Sala Unirii.
Cum funcţionează ajutorul oferit de Asociaţia „Life Call”?
Adelina Fronea a explicat cum sunt folosite fondurile pe care Asociaţia „Life Call” le colectează în cadrul Galei Bunei Vestiri: cea mai mare parte este folosită pentru sprijinirea femeilor însărcinate.
„Noi am ales de la bun început să avem echipe angajate care să fie acolo opt ore pe zi şi de cele mai multe ori mai mult de opt ore. Deci bugetul acesta lunar se duce în primul rând pe sprijinul femeilor însărcinate, şi aici mă gândesc că avem mămici cărora le plătim noi chirii, mămici care altfel ar fi putut să fie în stradă şi ar fi putut să nu nască din acest motiv”.
„Avem partea asta de susţinere a plăţii chiriilor şi utilităţilor pentru ele. Unele mămici primesc anumite ajutoare atât financiare, cât şi în produse, alimente necesare traiului de zi cu zi”, a precizat Adelina Fronea.
O altă parte importantă a fondurilor este cheltuită pentru diferitele tratamente necesare unora dintre mămici. Şi centrul maternal pe care asociaţia doreşte să-l construiască implică cheltuieli.
În total, în cei cinci ani de activitate ai asociaţiei, au fost ajutate peste 100 de femei în criză de sarcină, a menţionat Adelina Fronea.
Ce urmează
În acest an, Asociaţia „Life Call” va mai organiza două evenimente: maratonul „Run for Life” şi ediţia a cincea a Galei „Art for Life”.
Cei care doresc să participe la Gala Bunei Vestiri de la Bucureşti sau de la Iaşi pot achiziţiona bilete de pe platforma iabilet.ro.
Pentru evenimentul de la Cluj, tichetele sunt disponibile pe bilete.ro. De pe site-ul oficial al Asociaţiei „Life Call” se pot achiziţiona bilete la toate cele trei spectacole.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 153, Ultimul acces: 2026-10-02 08:15:40