Exarhul de Doneţk: Speranţa de a învinge răul rămâne puternică

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Exarhul de Doneţk: Speranţa de a învinge răul rămâne puternică

[2026-02-21]

foto: Vatican Media
Înaintea împlinirii a patru ani de la invazia Rusiei în Ucraina, Svitlana Dukhovych de la Vatican News a vorbit cu Episcopul Maksym Ryabukha, Exarh arhiepiscopal de Doneţk, Ucraina. În ciuda bombardamentelor şi a violenţei, Episcopul a explicat că continuă să audă istorii de la credincioşii parohiei despre „fraternitatea, prietenia şi sprijinul reciproc pe care reuşesc să le trăiască, în ciuda tuturor lucrurilor”. A subliniat, de asemenea, modul în care tinerii nu şi-au pierdut speranţa în mijlocul conflictului. Mai degrabă, a subliniat Episcopul Ryabukha, sunt oameni care „au curajul să trăiască, care au vise de îndeplinit şi care au o viziune asupra viitorului care inspiră curaj celor care îi ascultă şi se simt parte din viaţa lor”.

– Excelenţă, cum este situaţia umanitară în Exarhatul dvs? Unde este situaţia cea mai dificilă?
– Situaţia umanitară în Exarhatul nostru Doneţk este într-adevăr foarte dificilă. Această iarnă a fost una dintre cele mai grele de la începutul războiului pe teritoriul nostru în 2014. Ne confruntăm cu o situaţie extrem de dificilă, deoarece ruşii au bombardat structuri energetice, iar electricitatea a fost întreruptă pe teritoriile noastre mai mult de 20 de ore pe zi. În sate, unde oamenii sunt obişnuiţi să se încălzească cu sobe cu lemne, situaţia este ceva mai uşoară, deoarece există încă un anumit sprijin local.
Situaţia cea mai dificilă a fost în oraşe, unde multe clădiri cu mai multe etaje nu au sisteme de încălzire independente. Prin urmare, întreruperile de curent duc şi la lipsa căldurii, a apei şi a altor necesităţi de bază. Cu toate acestea, trebuie să spunem că guvernul face tot posibilul pentru a face faţă consecinţelor acestor atacuri. Personalul de asistenţă tehnică face tot posibilul pentru a restabili condiţiile de viaţă normale pentru cetăţenii noştri.
– Cum oferiţi sprijin umanitar populaţiei? Aveţi suficiente resurse pentru a face acest lucru?
– Încercăm să oferim sprijin în diverse moduri. Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru că El a imaginat Biserica drept o realitate foarte mare. Universalitatea Bisericii ne permite să avem mulţi prieteni care, chiar şi în afara contextului nostru, ne sunt în continuare aproape prin inimile lor, prin gânduri, rugăciuni şi chiar prin acte concrete de sprijin. Diverse organizaţii ne ajută să achiziţionăm combustibil pentru generatoare. În diferite momente, am avut prieteni care au furnizat generatoare pentru toate parohiile noastre şi comunităţile pe care le sprijinim. Chiar şi acum, prietenii ne-au trimis generatoare, pe care am putut să le distribuim persoanelor din parohiile noastre care locuiesc în case particulare din sate sau oraşe. Unele dintre aceste generatoare sunt folosite şi pentru diferitele activităţi pe care le desfăşurăm, cum ar fi centre pentru copii, şcoli de cateheză etc.
Toate spaţiile bisericilor noastre au devenit locuri de recuperare, speranţă şi susţinere în această perioadă foarte dificilă. În plus faţă de comunităţile parohiale, care încearcă să facă tot posibilul la nivel local, avem şi o reţea Caritas. Există şapte centre Caritas mari în Exarhatul nostru Doneţk care oferă sprijin în diferite oraşe şi sate de pe teritoriul nostru. Aceasta este o minunată resursă pentru a ajuta oamenii. Suntem foarte recunoscători tuturor binefăcătorilor care, prin diverse organizaţii, încearcă să fie aproape de poporul ucrainean în timp ce trece prin aceste momente dificile.
De exemplu, o organizaţie m-a sunat spunându-mi: „Excelenţa Voastră, spuneţi-ne prin ce treceţi, cum este viaţa?” După ce am explicat situaţia, au spus: „Vă putem ajuta cu medicamente”. Astfel, am organizat distribuirea de medicamente esenţiale pentru gripă şi alte boli în diferite parohii. Acesta este doar unul dintre multele moduri în care lumea ajunge astăzi în Ucraina şi la poporul nostru.
– Au părăsit mulţi oameni oraşele şi satele din Exarhatul dvs în ultimele luni?
– Privind la mişcarea din oraşe şi sate, este greu de vorbit despre o migraţie pe scară largă. De exemplu, Zaporojie îşi trăieşte încă viaţa normală. Unii oameni au părăsit oraşele. Locuitorii satelor situate mai aproape de linia frontului, în regiunea Doneţk, sunt cei care pleacă în principal. Multe familii de acolo îşi părăsesc treptat satele în căutarea unor locuri mai sigure. Totuşi, aceste mişcări sunt relativ obişnuite, deoarece oamenii vin şi pleacă. De îndată ce situaţia se calmează puţin, multe familii încep să se întoarcă în satele şi oraşele lor.
– Cum se desfăşoară activităţile pastorale? Cum fac faţă preoţii şi clerul unor provocări atât de grave?
– Din fericire, încă suntem capabili să desfăşurăm activităţi pastorale în mod regulat. În ciuda războiului şi a tuturor provocărilor cu care ne confruntăm, preoţii şi credincioşii noştri se străduiesc întotdeauna să fie activi în rugăciune, în solidaritate şi în fraternitate unii cu alţii. Rugăciunile de duminică şi Liturghiile zilnice sunt celebrate în mod regulat – acolo unde situaţia o permite – deoarece, odată cu deplasarea liniilor frontului, pierdem din păcate unele parohii. Cu toate acestea, acolo unde este posibil, oamenii continuă să se roage. Există şi alte activităţi: cateheză pentru copii, tineri şi familii; întâlniri de rugăciune pentru diferite comunităţi, cum ar fi Mamele în rugăciune şi Cavalerii lui Columb. Toate aceste grupuri încearcă să îşi menţină întâlnirile regulate.
Există, de asemenea, diverse momente de formare. De exemplu, în ultima lună, am organizat cursuri de formare pentru liderii tinerilor şi slujitorii altarului care îi ajută pe preoţii noştri în parohiile din Exarhatul Doneţk. De asemenea, am sărbătorit începutul Postului Mare. Toate activităţile obişnuite pe care Biserica se străduieşte să le trăiască, noi le promovăm şi le desfăşurăm chiar şi pe teritoriul nostru.
– Vizitaţi adesea parohiile Exarhatului şi întâlniţi oameni de toate vârstele, inclusiv tineri. Despre ce vă vorbesc tinerii?
– În realitate, vizitele la parohii sunt momente în care ne reunim ca o mare familie. De fiecare dată când vizitez o parohie, după Liturghie, încerc să împărtăşesc tot ceea ce Biserica traversează în această perioadă, cum ar fi diferitele evenimente şi activităţi care au loc. Acest lucru îi ajută pe oamenii din diferitele zone în care avem biserici să aibă o perspectivă mai largă şi o mai mare sensibilitate faţă de realitatea eclezială. Apoi, există şi momente de întâlnire personală, când oamenii mă întreabă adesea: „Ce ne rezervă viitorul?” În acelaşi timp, însă, ei îşi împărtăşesc şi speranţa. Ei spun că Dumnezeu nu ne-ar fi dat viaţă fără să se fi gândit cum să ne sprijine şi să ne ajute. Mulţi îmi împărtăşesc şi lucruri frumoase: fraternitatea, prietenia şi sprijinul reciproc pe care reuşesc să le trăiască, în ciuda tuturor lucrurilor. Acestea sunt momente care dezvăluie o mare umanitate.
Când vorbesc cu tinerii, aceştia mă întreabă adesea despre sensul vieţii sau despre sensul speranţei lor. Îşi împărtăşesc visele şi cer sfaturi despre cum să meargă mai departe, despre cum să navigheze în această lume tulbure, rămânând fideli la ceea ce simt în inimile lor. Sunt mişcat să îi văd pe aceşti tineri care au vise şi un simţ al vieţii foarte profund şi clar. Aici – într-o zonă de război – întâlnesc mulţi tineri care au curajul să trăiască, care au vise de îndeplinit şi care au o viziune asupra viitorului care inspiră curaj celor care îi ascultă şi se simt parte din viaţa lor.
– Ce aţi dori să le spuneţi cititorilor şi ascultătorilor Vatican News la această tristă a patra aniversare a invaziei pe scară largă?
– Când mă gândesc la aniversarea începutului invaziei pe scară largă, sunt mişcat de gândul că Dumnezeu nu şi-a abandonat poporul. Răul se manifestă cu mare forţă şi, în realitate, păcatul care îi permite celui rău să acţioneze prin vieţile oamenilor este foarte puternic. Totuşi, în ciuda vastităţii urii pe care poporul ucrainean o percepe din partea agresorului, vedem că Dumnezeu nu ne abandonează. Mă gândesc, de exemplu, la Zaporojie. Din octombrie 2023, mulţi spun: „Între mâine şi poimâine, ruşii vor distruge tot oraşul; nu veţi mai fi acolo. Va fi o zonă moartă şi totul va fi şters.” Şi totuşi, iată-ne în februarie 2026, iar viaţa în oraş continuă.
Există multe poveşti de viaţă care, în ciuda războiului, continuă aici. Cred că nimic nu îl poate împiedica pe Dumnezeu să convertească inima omului. Toate rugăciunile noastre sunt îndreptate în acest sens, deoarece convertirea omului aduce viaţă şi pace. Uneori cred că suntem puţini cei care credem că Dumnezeu are puterea de a învinge acest rău. Cu toate acestea, visul şi speranţa victoriei asupra răului sunt mai puternice decât toate temerile şi greutăţile prin care trecem. Ceea ce le-aş cere cititorilor şi ascultătorilor Vatican News este să ne sprijine, să ne facă să simţim fraternitatea lor în această invocare, în această rugăciune neîncetată pentru convertirea inimii umane. Pentru că cei care iau viaţa, cei care apasă butoanele pentru a trimite bombe să ucidă oameni nevinovaţi, trebuie să înceteze. Ne rugăm ca ochii tuturor să fie deschişi la viaţă şi ca inimile să se deschidă către Dumnezeu.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 139, Ultimul acces: 2026-10-02 08:17:25

Timp total: 0.03s...

[]:1