Mitropolia Banatului are un nou vicar eparhial: Este de origine ucraineană[2026-02-20]de Mihail PătrăşcanuMitropolia Banatului are, începând cu luna februarie, un nou vicar eparhial, în persoana părintelui Timotei Anişorac. Numirea noului vicar reprezintă un motiv de bucurie pentru comunitatea ucrainenilor ortodocşi din România, părintele fiind de origine ucraineană. Părintele Timotei Anişorac preia această responsabilitate după retragerea din funcţie a părintelui Ionel Popescu, care şi-a încheiat activitatea de vicar eparhial la finalul lunii ianuarie, ca urmare a pensionării. Preotul Ionel Popescu a fost vicar eparhial al Mitropoliei Banatului încă din anul 2009. Părintele îşi continuă slujirea pastorală în cadrul Parohiei Timişoara Iosefin, unde activează de 25 de ani ca preot paroh. Noul vicar eparhial, părintele Timotei Anişorac, a activat anterior ca şi consilier în cadrul Sectorului patrimoniu şi construcţii bisericeşti al Mitropoliei Banatului, experienţa sa administrativă fiind dublată de formarea profesională de inginer. O mare cinste Despre semnificaţia acestei numiri pentru comunitatea ucraineană ortodoxă, părintele vicar Marius N. Lauruc al Vicariatului Ortodox Ucrainean a transmis un mesaj de felicitare pe pagina de Facebook a vicariatului. „Pentru comunitatea ucrainenilor din România această numire reprezintă o mare cinste, întrucât, pe linie paternă, părintele Timotei este ucrainean, cu rădăcini în satul Bistra, Maramureş, fiind mândru de moştenirea sa etnică”. „Îi dorim părintelui Timotei Anişorac o activitate rodnică în noua misiune care i-a fost încredinţată”, a transmis părintele vicar. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 230, Ultimul acces: 2026-10-02 05:35:11
|
Timp total: 0.04s...
[]:1