Donarea de sânge, un gest mic cu impact mare: campanie încheiată cu succes la Bucureşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Donarea de sânge, un gest mic cu impact mare: campanie încheiată cu succes la Bucureşti

[2026-02-06]
de basilica.ro

Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat încheierea celei de-a doua campanii de donare de sânge din acest an, informează instituţia prin intermediul unui comunicat de presă.
Evenimentul s-a desfăşurat marţi şi a reunit cetăţeni ai Capitalei, dar şi angajaţi ai instituţiilor locale. În total, au fost 78 de persoane care au venit să doneze sânge.
„E un gest atât de simplu, atât de uşor, pe care ar trebui să-l facem cât mai mulţi dintre noi! Eu mă simt bine când ştiu că fac bine. Cred că am donat de zece ori până acum”, a spus Liana Bundalici, de 42 de ani.
Terapie pentru suflet
O altă donatoare a mărturisit că donarea de sânge o ajută sufleteşte.
„Odată ca să-mi înving frica de ace, apoi ca să ajut. După donare, am sentimentul că am făcut o faptă bună, ceea ce mă încarcă sufleteşte”, a menţionat femeia în vârstă de 54 de ani.
„Mă simt bine fizic, sunt doar emoţionată. Sper să ajut, de aceea am venit”, a adăugat şi Adina Avram, o altă voluntară.
Fiecare donare de sânge salvează minimum două vieţi şi are avantajul că susţine sănătatea organismului, prin faptul că:
E stimulată regenerarea sângelui;
Se reduce excesul de fier din organism;
Scade riscul de boli cardiovasculare.
Campania „Donează sânge, salvează o viaţă”
Biserica Ortodoxă Română organizează anual, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, campania naţională „Donează sânge, salvează o viaţă”.
Aceasta se desfăşoară la nivel naţional şi în diaspora. În cei peste 12 ani de campanie, s-au colectat peste 25.000 de litri de sânge.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 230, Ultimul acces: 2026-09-30 19:32:54