IPS Varsanufie: Botezul Domnului constituie punctul culminant al vederii duhovniceşti a Sfântului Ioan[2026-01-09]de basilica.roÎnaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a spus, miercuri, că Sfântul Ioan Botezătorul a fost un om al vederii duhovniceşti, al cărei punct culminant a fost momentul Botezul Domnului. IPS Varsanufie a mai afirmat că Sfântul Ioan a exprimat o vedere duhovnicească a Adevărului, adică a lui Hristos. „Totodată, Sfântul Ioan a fost om al vederii duhovniceşti, al cărui cuvânt a izvorât din experienţa nemijlocită a lucrării dumnezeieşti. Eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu (Ioan I:34). În lectura patristică, această afirmaţie nu se reduce la o recunoaştere exterioară, istorică, ci exprimă o vedere duhovnicească a Adevărului, Care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu”. „Momentul Botezului Domnului constituie punctul culminant al vederii duhovniceşti a Sfântului Ioan. Astfel, acesta a fost învrednicit să vadă pe Duhul Sfânt coborându-Se ca un porumbel şi rămânând peste Mântuitorul Hristos (Ioan I:32), o vedere care nu este una sensibilă, cu ochii trupeşti, ci o vedere transfigurată, o percepţie luminată de harul dumnezeiesc”, a transmis ierarhul. Lucrarea Duhului Potrivit Arhiepiscopului Râmnicului, Sfântul Ioan se afla în comuniune cu Dumnezeu încă din fragedă pruncie. „Sfântul Grigorie Palama subliniază că Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului a fost învrednicit de această vedere deoarece mintea sa era deja luminată de Duhul Sfânt. De aceea, Sfântul Grigorie Palama afirmă că numai cel care participă la energiile dumnezeieşti poate recunoaşte lucrarea lui Dumnezeu în istorie”. „Astfel, vederea Duhului Sfânt la Iordan este expresia unei comuniuni prealabile cu Dumnezeu, nu un eveniment izolat, amintind de sfinţirea sa încă din pântecele maicii sale (Luca I,15.41). Tresăltarea pruncului Ioan a fost o formă de vedere profetică anticipativă, o recunoaştere duhovnicească a prezenţei Mântuitorului Hristos, Care Se afla încă în pântecele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, a adăugat Înaltpreasfinţia Sa. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 310, Ultimul acces: 2026-09-27 11:56:51
|
Timp total: 0.09s...
[]:1