Dr. Eliza-Maria Cloţea: „Mi se umple sufletul de bucurie când primesc fotografii cu copilul după naştere, de la părinţi bucuroşi că au ales viaţa”

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Dr. Eliza-Maria Cloţea: „Mi se umple sufletul de bucurie când primesc fotografii cu copilul după naştere, de la părinţi bucuroşi că au ales viaţa”

[2026-01-09]

de Redacţia

Eliza-Maria Cloţea este medic specialist obstetrică-ginecologie şi trăieşte această profesie ca pe o formă de a sta alături de mamă şi de copilul nenăscut, cu competenţă, grijă şi empatie.
În interviul acordat rubricii #vinereapentruviaţă, Eliza vorbeşte despre începuturile vieţii, despre temeri, dificultăţi şi sprijin concret, dar mai ales despre ce înseamnă să fii lângă o femeie şi copilul ei în momentele importante din perioada sarcinii şi de după naştere.
Alexandra Nadane: Eliza, eşti medic specialist obstetrică-ginecologie şi te implici de mulţi ani în sprijinirea femeilor în criză de sarcină. Cum se împletesc aceste două direcţii în viaţa ta?
Eliza-Maria Cloţea: Eu cred şi văd că se împletesc foarte armonios! Experienţa acumulată ca voluntar şi, în mod special, ca preşedinte al Asociaţiei Studenţi pentru Viaţă în anii de studenţie m-a ajutat să înţeleg cât de important este nu doar să fii bine pregătit profesional, ci şi să înţelegi provocările pe care le pot întâmpina femeile însărcinate – care nu sunt deloc mici şi care au impact major în viaţa lor şi de care, uneori, atârnă viaţa copilului!
Am întâlnit multe femei aflate în situaţii dificile, iar aceste experienţe m-au ajut să înţeleg că în această meserie contează şi competenţa actului medical, de la corectitudinea interpretării analizelor la naştere, care uneori are dificultăţi serioase, şi empatia şi sprijinul acordat atât mamei, cât şi copilului, ca persoane umane care au nevoie de respect, dragoste şi sprijin.
AN: Ce te-a inspirat să alegi specializarea obstetrică-ginecologie şi ce gânduri ai pentru cei care ar vrea să urmeze acest drum, dar au diferite temeri?
EMC: Decizia de a urma specializarea în obstetrică-ginecologie s-a sprijinit pe doi piloni principali. Pe de o parte, mi-am dorit o specialitate cu componentă chirurgicală, dintr-o zonă a medicinei care mi s-a părut de la început extrem de interesantă şi fascinantă, mai ales pentru că, în multe situaţii, ai responsabilitatea de a îngriji simultan doi pacienţi: mama şi copilul nenăscut.
Pe de altă parte, a contat mult conştientizarea faptului că există o reală nevoie de ginecologi care să îşi asume oferirea celei mai bune îngrijiri pentru ambii pacienţi, cu respect şi responsabilitate faţă de fiecare viaţă implicată. Noi folosim foarte mult denumirea de „ginecolog”, dar primul termen care defineşte profesia şi vocaţia noastră este „obstetrician”: termenul vine din verbul latin „obstare”, care înseamnă „a sta în faţă”, „a sta alături”, „a sprijini”, adică sprijinim femeia pe parcursul sarcinii şi la naştere, în tot acest drum în care în trupul ei se dezvoltă o altă persoană umană, dependentă de ea şi de cum este ea îngrijită.
Pentru cei care au temeri legate de acest drum, aş vrea să le spun că este, într-adevăr, o specialitate solicitantă, cu multe provocări, dar în acelaşi timp este extrem de frumoasă şi profund împlinitoare. Personal, o percep nu doar ca pe o profesie, ci ca pe o misiune. De asemenea, cred că este important de ştiut că cei care aleg un rezidenţiat în obstetrică-ginecologie nu sunt obligaţi să efectueze avorturi la cerere, iar acest lucru poate aduce multă linişte celor care îşi doresc să respecte viaţa umană în orice stadiu al ei.
AN: Spune-ne cinci aspecte despre primele săptămâni din dezvoltarea sarcinii pe care le consideri că este necesar să le ştie oricine?
EMC: Primele săptămâni de sarcină sunt esenţiale. Atunci se dezvoltă fundamentele vieţii noastre biologice. Există câteva aspecte/momente foarte importante, pe care cred că este bine să le cunoaştem cu toţii, pentru că ne privesc pe noi şi pe orice om.
În primul rând, viaţa începe la concepţie. În momentul fuziunii dintre ovocit şi spermatozoid se formează zigotul – adică noi, în prima etapă a existenţei noastre ca oameni! Înainte de asta era o celulă de la mamă şi o celulă de la tată, prin concepţie apare un nou om. De atunci, când suntem mai mici decât o sămânţă de mac, suntem fiinţe umane şi avem un organism viu, cu un cod genetic unic.
Al doilea aspect care merită cunoscut este că foarte devreme în evoluţie apare activitatea cardiacă a embrionului. Conform unui studiu de la Universitatea Oxford din anul 2016, acest lucru se întâmpla chiar în ziua 16 de la concepţie, chiar dacă încă nu este detectabil prin tehnica actuală.
Al treilea aspect este că, până în jurul a opt săptămâni de la concepţie, aproximativ 95% din structurile corpului nostru sunt deja formate. Noi avem impresia că adultul este ceva spectaculos, pentru că el are capacităţi de mişcare mari, intelectuale, sociale etc., dar iată că, la nivel biologic, cam toată partea grea, formarea organelor şi structurilor în sine, este încheiată când suntem de mărimea… unei zmeure sau a unui bob de fasole! La opt săptămâni de la concepţie, se încheie perioada embrionară, iar copilul capătă denumirea de făt.
Acum, de la a fi o singură celulă, zigotul, am ajuns la a avea o înfăţişare complet umană – măsurăm cam 1,5-2 cm şi cântărim cam 1-2 grame. Iar inima ne bate de 150-170 bătăi pe minut! De multe ori, acesta este şi momentul primului consult de sarcină.
Al patrulea aspect este că dezvoltarea sistemului nervos începe foarte devreme, iar studiile arată că reacţiile la stimuli şi percepţia durerii apar încă din primul trimestru de sarcină, ceea ce subliniază cât de complexă şi delicată este această etapă. Faptul că noi nu interacţionăm direct cu copilul nenăscut, pentru că ne separă fizic de el uterul şi pereţii cavităţii pelvine, ne face să uităm că el are simţiri încă de atunci. De aceea este foarte bine ca mama, tatăl şi fraţii să atingă burtica mamei şi să vorbească cu cel mic de acolo. Nu este nicio magie, este puterea comunicării, puterea dragostei.
Unele dintre cele mai emoţionante momente legate de copii nenăscuţi este când ei răspund la anumiţi stimuli exteriori prin mişcări ori când, după naştere, ne dăm seama că au receptat o melodie, un gust de mâncare, o emoţie a mamei. Apropo de asta, fără a vorbi despre suflet, care scapă puterii de cuprindere a medicinei, în episodul în care Maica Domnului, care Îl poartă în pântec pe Pruncul Iisus Hristos, se întâlneşte cu Sfânta Elisabeta, care îl poartă pe Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Sfântul Ioan Botezătorul „a săltat”.
Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae explică foarte profund ce s-a întâmplat atunci, dar noi reţinem că o simţire de ordin sufletesc a dat naştere unei mişcări fizice, aşa cum şi după naştere simţiri puternice dau naştere unor mişcări fizice.
Al cincilea aspect este unul care vizează o responsabilitate clară faţă de copil, care e simplu de împlinit. Dezvoltarea creierului copilului nenăscut depinde în mod esenţial de aportul de acid folic. De aceea, este recomandat ca orice femeie care îşi doreşte o sarcină sau află că este însărcinată să consume zilnic acid folic, pentru a susţine dezvoltarea neurologică sănătoasă a copilaşului. Vor trece ani până când se vor vedea în afară roadele acestei dezvoltări – capacitatea noastră de cunoaştere, de înţelegere, de comunicare, de transmitere, creativitatea etc. –, dar e important să nu uităm niciodată că totul are loc pe temelia pusă când eram încă în burtica mamei. Deci, nu uitaţi: acid folic din momentul în care ne dorim să obţinem o sarcină!
AN: Ne poţi povesti un caz care te-a impresionat din experienţa ta cu femei aflate în situaţii dificile de sarcină?
EMC: Pe parcursul rezidenţiatului am întâlnit multe situaţii de criză de sarcină care m-au format profund, atât profesional, cât şi uman. Fiecare dintre aceste femei a contribuit, într-un fel, la cine sunt astăzi ca medic. Le sunt recunoscătoare pentru încrederea şi vulnerabilitatea cu care s-au deschis şi pentru faptul că mi-au permis să fac parte din povestea lor. „Viaţa bate filmul” este o expresie pe care o folosim pentru a descrie situaţii aparte din realitatea cotidiană. Pentru mine, fiecare criză de sarcină este evident în această categorie, căci în fiecare caz miza este viaţa şi binele celor doi, femeie însărcinată şi copilului din burtică.
O miză unică – fiecare copil este unic, o miză cu ţintă în veşnicie, căci fiecare persoană umană concepută este destinată veşniciei – indiferent dacă va înceta existenţa pământească în primele ore după concepţie, în prime zile, săptămâni sau luni, deci înainte de naştere, sufletul este nemuritor şi ne vom regăsi cu toţii în veşnicie, indiferent cât am trăit în această lume.
În mod special, îmi amintesc de prima mea pacientă. Era o tânără aflată în clasa a XII-a – da, nu este ideală o sarcină înainte de terminarea studiilor, dar când sarcina există, idealul este să le purtăm de grijă cât mai bine mamei şi copilului. După ce a văzut că este însărcinată, se temea că va fi exmatriculată şi că nu îşi va putea finaliza studiile, visul ei fiind să devină asistentă medicală. Această teamă nu era fondată, iar rolul meu a fost, înainte de toate, să o liniştesc şi să îi ofer informaţii corecte.
M-am oferit să îi urmăresc sarcina şi să o sprijin pe parcurs, iar cu ajutorul tatălui copilului şi al familiei, a ales să păstreze copilul. Sarcina a evoluat bine, copilul s-a născut sănătos, iar astăzi, la trei ani, este o adevărată bucurie pentru toţi cei din jur. Mai mult, ea şi-a împlinit visul de a deveni asistentă medicală. Cine ştie, poate odată vom lucra împreună…
De-a lungul timpului, am întâlnit multe femei în criză de sarcină – mult mai multe decât recunoaştem ca societate: tinere aflate la început de drum, femei aduse de părinţi pentru a face avort, dar şi femei cu cariere consolidate care, în urma unor dificultăţi relaţionale, au ajuns să se îndoiască de capacitatea lor de a naşte copilul. Numitorul comun a fost, de fiecare dată, nevoia de sprijin, de informaţie şi de opţiuni reale. De cele mai multe ori, atunci când acestea au existat, sarcinile au fost duse mai departe, copiii s-au născut cu bine, iar mamele lor se simt împlinite.
Inima mi se umple de o bucurie de nedescris când primesc mesaje cu fotografia cu copilul, la o perioadă după naştere, însoţite de exprimare a bucuriei că au ales viaţa copilului. Pentru toate aceste experienţe sunt profund recunoscătoare lui Dumnezeu şi tuturor celor care m-au ajutat să ajung aici şi să pot oferi, la rândul meu, acest sprijin. Fără a micşora deloc alte meserii şi vocaţii din societate, şi în nici un caz pe aceea de părinte spiritual, aş îndrăzni să zic că obstetricienii sunt cei care reuşesc cel mai mult să mulţumească pentru darul vieţii pe care l-am primit, ajutând în întreaga carieră profesională pe alţii să beneficieze de acest dar unic: viaţa!

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 328, Ultimul acces: 2026-09-27 08:04:55

Timp total: 0.04s...

[]:1