O parohie gălățeană a oferit ghiozdane cu rechizite elevilor din comunitate cu ocazia hramului[2025-09-10]de Alexandru BobocParohia Sf. Ana din municipiul Galați a oferit marți 25 de ghiozdane cu rechizite tinerilor din comunitate cu ocazia hramului. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți condus de protoiereul de Galați, preotul Valentin Rădoi. La slujbă au fost prezenți tinerii și copiii participanți la programele catehetice ale biserici. La predică, Înaltpreasfinția Părinte Casian a apreciat activitățile admnistrativ-gospodărești și educaționale desfășurate în această parohie. Având în vedere că în proxima vecinătate a Bisericii Sf. Ana din Galați se află șapte unități școlare, multe dintre programele catehetice și educaționale desfășurate de această biserică sunt dedicate copiilor și elevilor. Pe tot parcursul verii parohia a desfășurat activități educative și recreative în cadrul unei Școli de vară pentru 60 de copii. La finalul slujbei, Arhiepiscopul Casian a binecuvântat lucrările recente la altarul exterior al parohiei. În această perioada, Arhiepiscopia Dunării de Jos a derulat Programul Hristos în școală prin care a oferit ghiozdane cu rechizite la peste 3.300 de elevi din eparhie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 105, Ultimul acces: 2026-08-16 06:54:10
|
Timp total: 0.03s...
[]:1