Episcopul Macarie i-a conferit distincția „Crucea Nordului”, preotului Radu Brînză, coordonator Pro Vita Iași - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Episcopul Macarie i-a conferit distincția „Crucea Nordului”, preotului Radu Brînză, coordonator Pro Vita Iași

[2025-08-20]
de basilica.ro

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, i-a conferit, marți, Ordinul „Crucea Nordului”, preotului Radu Brînză, coordonatorul Pro Vita Iași.
Într-o ceremonie desfășurată la Centrul Episcopal din Stockholm, Suedia, PS Macarie i-a conferit distincția părintelui Radu Brînză, în semn de apreciere a „slujirii pastorale și a implicării deosebite în apărarea darului vieții”, după cum menționează Episcopia Europei de Nord.
Părintele Radu Brânză este unul dintre cei mai activi promotori ai mișcării pro viață în România.
Avortul: o experiență personală
În calitatea sa de coordonator al departamentului Pro Vita din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, părintele Radu Brînză s-a implicat în sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină, în educația tinerilor pentru responsabilitate și familie, precum și în campaniile naționale dedicate apărării vieții.
Preotul a mărturisit, în trecut, că el însuși este un supraviețuitor al unui avort, ceea ce l-a făcut să se implice în ajutorarea mamelor aflate în situații rele.
Părintele Brînză desfășoară, zilele acestea, mai multe cateheze și conferințe în parohiile Episcopiei Europei de Nord.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 164, Ultimul acces: 2026-08-18 07:05:16