Zece sfaturi ale monahului Filotheu Bălan pentru tinerii de astăzi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Zece sfaturi ale monahului Filotheu Bălan pentru tinerii de astăzi

[2025-08-20]
de basilica.ro

Monahul Filotheu Bălan, de la Mănăstirea Petru Vodă, a transmis zece sfaturi pentru tineri, în contextul întâlnirilor adolescenților ortodocși din aceste zile și nu numai.
În primul rând, a scris părintele pe pagina sa de facebook, este important ca tinerii să citească Noul Testament cu atenție, „iar unde nu înțelegeți să căutați explicațiile Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe”.
Iată cele zece sfaturi trimise de monahul Filotheu:
1. Să citiți Noul Testament cu atenție, iar unde nu înțelegeți să căutați explicațiile Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe.
2. Să știți că puterile sufletului sunt fie trei – partea rațională, partea doritoare și partea mânioasă; sau, după altă împărțire, minte, cuvânt și duh -, fie cinci – mintea (νοῦς), cugetul (διάνοια), părerea (δόξα), închipuirea (φαντασία) și simțirea (αἴσθησις).
3. Gândurile pot veni de la trup, de la duhurile răutății sau de la Dumnezeu. Nu există o altă sursă a lor și ele nu exprimă esența persoanei înseși, ci sunt exterioare. Doar elaborarea lor este personală. Gândurile sunt începătură a virtuți sau a păcatului.
4. Starea de har se manifestă prin: „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția” (Galateni 5:22-23) și se manifestă prin pace lină, detașare de simțuri, limpezime a gândirii, dragoste curată și egală pentru toți,
înțelegere a lucrării Mântuitorului Iisus Hristos, evlavie nemăsurată pentru Maica Domnului, conștiința propriei păcătoșenii, recunoștință pentru binefacerile lui Dumnezeu, cumințenie, îndelungă răbdare.
5. Starea care pare a fi de har dar nu este se observă prin: senzații în trup, agitație mentală, îndrăzneala de a tâlcui Scriptura după propria minte și relativizarea Scripturii, îndrăzneala de a face pogorăminte față de porunci și canoane în privința propriei persoane sau a altora, falsa pace (detectabilă prin lipsa de empatie / nesimțire / nepăsare față de durerile și necazurile aproapelui), credința în vise și în coincidențe și deja-vu-uri, nervozitate și tulburare, idolatrizarea duhovnicului (în loc de evlavia curată), asceza și râvnă fără discernământ și cele asemenea acestora găsite în Filocalie.
6. Învățăturile ideologiilor și cele ale altor credințe care ajung la urechile voastre trebuie întotdeauna respinse prin cunoașterea Evangheliei și a Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți. Cercetați și învățăturile Sfinților români, nu doar pe cei de alte nații, dacă vreți să fiți în Adevăr.
7. Trupul este făcut de Dumnezeu pentru a deveni biserică a Sa, precum și devine prin Sfântul Botez și lucrarea poruncilor Sale („Nu știți, oare, că voi sunteți templu al lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteți voi.” 1 Corinteni 3:16-17). Trupul este o taină, mai ales prin întruparea Mântuitorului nostru.
8. Toate metodele de așa-zisă contracepție promovate în societate nu sunt propriu-zis contraceptive. Singura adevărată metodă de contracepție este abstinența / înfrânarea. Pastilele nu sunt contraceptive, ci avortive, sterilizante și cancerigene. Restul metodelor sunt păcate înfierate de Dumnezeu în toată Sfânta Scriptură. Avortul este dublă ucidere (pruncul nenăscut are și suflet, și trup, totdeodată; iar prin uciderea pruncului se omoară și sufletul mamei, care va suferi toată viața chinurile conștiinței). Înfrânarea este mult ajutată de post și de metanii și mai ales de Sfintele Taine.
9. Implicarea în activitățile sociale trebuie să vină din echilibru sufletesc, discernământ și compasiune, adică nici din activism fanatic, nici din ascultare tîmp㠖 ambele extreme vin din necunoașterea credinței creștine. Toată implicarea socială trebuie făcută din rugăciune și cu rugăciune, iar nu cu scopul de slavă deșartă prin cultura virtual㠖 selfie-uri, like-uri (care sînt infirmarea poruncii Domnului să nu știe stânga ce face dreapta – Matei 6:3).
10. Să știi și să crezi că iubește Dumnezeu și că ai un rost pe lume și o chemare sfântă în planul lui Dumnezeu, indiferent de discursurile nihiliste pe care le auzi de pretutindeni.
Monahul Filotheu Bălan
Monahul Filotheu Bălan este absolvent al Facultăților de Informatică și Teologie din cadrul Universității București. În 1996 s-a închinoviat la Mănăstirea Sihăstria, sub îndrumarea Sfinților Cleopa Ilie și Ioanichie Bălan, iar apoi a mers la Mănăstirea Petru Vodă unde s-a bucurat de îndrumarea Arhimandritului Justin Pârvu.
De-a lungul următorilor 26 de ani s-a ocupat cu cercetarea fondului patristic paisian pe două ramuri – teologic și muzical –, cu binecuvântarea și sprijinul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 113, Ultimul acces: 2026-08-11 07:26:16