Evenimente culturale dedicate Sf. Serafim cel Răbdător la Sâmbăta de Sus: Expoziție, conferință și lansare de carte[2025-08-14]de Ștefana TotorceaLa Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, continuă evenimentele liturgice și culturale dedicate Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător. Acestea vor culmina sâmbătă, 16 august, cu proclamarea locală a canonizării sale. Marți, la sfântul așezământ a fost vernisată o expoziție foto-documentară dedicată sfântului. Expoziție de fotografie La eveniment au participat părintele Bogdan Fluieraș, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, Drd. Sorin-Gabriel Pomană, secretar eparhial, Diac. Drd. Nicolae-Toma Posa, consilier eparhial responsabil cu Editura Andreiana, credincioși și monahi, împreună cu alți membri ai administrației eparhiale și voluntari. Expoziția îl prezintă pe Sf. Cuv. Serafim ca părinte duhovnicesc, alături de părintele Teofil Părăian, Sf. Cuv. Mărturisitor Arsenie de la Prislop, Sf. Cuv. Dometie cel Milostiv de la Râmeț. Fotografiile îl mai înfățișează, de-a lungul timpului, alături de mitropoliții Ardealului, Nicolae Bălan, Nicolae Colan și Nicolae Mladin. Expoziția include și imagini de la ceremonia de deshumare a Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, condusă în 26 aprilie 2025 de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, în prezența Episcopului Andrei al Covasnei și Harghitei și a Episcopilor vicari Ilarion Făgărășanul al Arhiepiscopiei Sibiului și Sofian Brașoveanul al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului. La Mănăstirea Sâmbăta de Sus din jud. Brașov a fost inaugurată marți, 12 august 2025, o expoziție foto-documentară dedicată Sf. Cuv. Serafim cel Răbdător. Foto: Mitropolia Ardealului / Costin Chesnoiu Descrierile tuturor panourilor pot fi citite pe această pagină. Conferință dedicată sfântului Miercuri, la mănăstire s-a desfășurat Conferința Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus model de viață de sfințenie, moderată de Sorin-Gabriel Pomană, secretar eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului. Invitați au fost Pr. Sabin Vodă, paroh la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Alba Iulia, și Diac. Nicolae-Toma Posa, consilier eparhial și directorul Editurii Andreiana a Arhiepiscopiei Sibiului. Noi acum recunoaștem sfințenia vieții pe care a avut-o Sfântul Serafim, un om cald la suflet, un om blând, un om binevoitor, un om care se bucura de toți oamenii care îl căutau și, mai ales, un om de care s-au bucurat oamenii, a spus Părintele Sabin Vodă. Așa l-a caracterizat părintele Teofil ca fiind, un om de care s-au bucurat oamenii, și este foarte important să spunem lucrul acesta, că părintele Teofil l-a cinstit ca sfânt încă din timpul vieții și, după ce [sfântul] s-a mutat la Domnul, nu a încetat să mărturisească sfințenia vieții părintelui Serafim, recomandându-l pentru canonizare și dându-l ca model, cu inimă de părinte, inimă de frate și inimă de prieten. Diac. Nicolae-Toma Posa a prezentat un scurt parcurs al vieții Sfântului Serafim cel Răbdător și documentele oficiale din arhivele Statului român care au conturat o mărturie despre felul în care Sfântul interacționa cu autoritățile vremii. Mărturiile celor care l-au cunoscut sunt valoroase, a spus el. Este necesară această muncă de a aduce la lumină aspecte ale vieții Sfântului Serafim din ungherele ascunse ale arhivelor. Lansare de carte La final au fost lansate patru volume dedicate Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, apărute recent la Editura Andreiana a Arhiepiscopiei Sibiului: Ieșit-a Semănătorul predici pentru popor, Din bogăția de gând și simțire. Articole, recenzii, meditații, Un om de care s-au bucurat oamenii. Mărturii despre Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus și 52 de cuvinte folositoare de suflet ale Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus. Cele patru volume au fost prezentate de Părintele Cristian Muntean, paroh la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Brașov. Este foarte important să reașezăm în minte sufletul Sfântului Serafim, care ne-a îndemnat mereu să fim oameni vii, asumați, firești, dar aceasta este problema zilei de astăzi: nu ne mai asumăm condiția în care ne aflăm și până la urmă trebuie să nu ne mai plângem atâta și să reușim să trăim viața ca pentru Hristos , a spus pr. dr. Cristian Muntean. Acesta este mesajul Sfântului Serafim astăzi. Sâmbătă dimineață, la 07:00, moaștele Sf. Cuv. Serafim cel Răbdător vor fi purtate în procesiune și așezate spre cinstire într-un baldachin din curtea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Proclamarea locală a canonizării sale va avea loc după Liturghie, în jurul orei 11:30. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 79, Ultimul acces: 2026-08-16 01:01:31
|
Timp total: 0.03s...
[]:1