O parohie din Episcopia de Bălți, prima din Rep. Moldova sprijinită de guvern pentru un proiect destinat vârstnicilor[2025-06-04]de Ștefana TotorceaParohia Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir din localitatea basarabeană Burlănești, raionul Edineț, este prima din Republica Moldova care primește finanțare guvernamentală cu un proiect dedicat vârstnicilor, anunță Episcopia de Bălți, citând un material de pe portalul Doxa. Experții comunității parohiale, care este păstorită de preotul Nicolae Pânzariu, au depus proiectul în cadrul Programului de Granturi Mici în domeniul îmbătrânirii active desfășurat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova. Recunoștință intergenerațională Proiectul va fi implementat pe parcursul a șase luni și are ca obiectiv amenajarea unei zone speciale de odihnă și socializare în aer liber, unde persoanele vârstnice vor putea participa la o gamă largă de activități. Ne dorim ca această zonă să devină un loc în care cei în vârstă să se simtă apreciați, integrați și ascultați. Deja am organizat prima activitate cu participarea a peste 50 de persoane și ne bucurăm să vedem cum inițiativa prinde viață prin implicarea directă a comunității, a declarat Sorina Patapii, manager de proiect. Oamenii vin cu idei, cu entuziasm, vor să ajute, să contribuie. Aceasta este esența unei comunități vii. O parohie basarabeană din Burlănești, raionul Edineț (Episcopia de Bălți), a câștigat un grant guvernamental pentru un proiect de socializare dedicat vârstnicilor din comunitate. Foto: Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova Trebuie să mobilizăm toate resursele și toată atenția pentru vârstnicii din Republica Moldova. Ei sunt cei care ne-au crescut și au clădit această țară. Prin astfel de proiecte, le întoarcem recunoștința noastră și le oferim un trai mai demn și activ, a declarat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova, la evenimentul de decernare a granturilor. Activități de socializare pentru vârstnici Printre activitățile din proiectului se numără: amenajarea spațiului cu sprijinul a 25 de voluntari locali; organizarea de târguri cu produse tradiționale și meșteșugărești; desfășurarea unor ateliere tematice de creație și gastronomie; o zi specială de preparare a bucatelor tradiționale la Cantina Socială din localitate; evenimentul de lansare sub genericul Burlănești leagăn de dor, menit să celebreze frumusețea legăturii dintre generații. Colaborare între Biserică și societatea civilă Prin aceste acțiuni, parohia își propune să ofere un spațiu viu și primitor, care să susțină o viață activă și demnă pentru vârstnici. Proiectul a fost depus în parteneriat cu Grupul de Inițiativă Local Ambasadorii Schimbării și Primăria comunei Burlănești, oferind un exemplu elocvent de cooperare între Biserică, administrație publică locală și societate civilă în slujba celor în vârstă. Acest proiect unic în peisajul bisericesc și social din Republica Moldova arată că parohiile pot fi, dincolo de locuri de rugăciune, centre de viață comunitară deschise și implicate în realitățile sociale, afirmă reprezentanții portalului Doxa. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 102, Ultimul acces: 2026-08-13 10:40:33
|
Timp total: 0.03s...
[]:1