Portugalia: Parohia românească din Santarem a aniversat 15 ani de la înființare[2025-05-05]de Alexandru BobocParohia românească Înălțarea Domnului din orașul portughez Santarem a aniversat duminică 15 ani de la înființare. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei care i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul femeilor mironosițe. Să luăm aminte la curajul femeilor mironosițe și la felul cum L-au iubit pe Mântuitorul, pentru că au mers acolo riscându-și chiar viața lor, pentru că Mântuitorul a fost considerat un răufăcător. De aceea a fost răstignit, a spus Preasfinția Sa. Ele, fiind ucenițele Mântuitorului, puteau fi oricând și ele prinse, judecate și omorâte, dar nu s-au gândit la ceea ce se gândeau apostolii când s-au ascuns, ci au mers să-și facă datoria față de Învățătorul lor. Iar mai apoi au fost primele care L-au mărturisit. Deci, la curaj să luăm aminte, la felul lor de a iubi și de a se jertfi și la felul cum ele L-au propovăduit pe Hristos. La finalul slujbei, în semn de apreciere pentru activitatea rodnică, Preasfințitul Părinte Timotei l-a hirotesit iconom stavrofor pe Ciurean Moldovan Florin, parohul comunității. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 213, Ultimul acces: 2026-08-12 09:53:13
|
Timp total: 0.03s...
[]:1