Patriarhul României către Patriarhul Copt al Alexandriei: Vă dorim o vizită frumoasă în București[2025-04-30]de Sorin IonițePatriarhul Copt al Alexandriei, Preafericitul Părinte Tawadros al II-lea, s-a întâlnit miercuri cu Patriarhul României, care i-a urat o vizită frumoasă în București și la mănăstirile din zonă. Întâlnirea a avut loc la Palatul Patriarhiei. În cuvântul adresat oaspeților egipteni, Patriarhul Daniel a subliniat bunele relații dintre cele două Biserici. Textul integral: Preafericirea Voastră, Părinte Tawadros al II‑lea, Patriarh Copt al Alexandriei, distinși membri ai delegației însoțitoare, Cu mare bucurie, în lumina Învierii lui Hristos, vă spunem: Bine ați venit la Palatul Patriarhiei Române, în Sala Europa Christiana! Relațiile între Biserica Coptă și Biserica Ortodoxă Română s‑au intensificat mai ales prin prietenia Patriarhului și Papei Shenouda al III‑lea al Alexandriei cu Patriarhul Teoctist al României, după anul 1990. În prezent, Patriarhia Română organizează, prin Agenția Basilica Travel, pelerinaje cu tema Egiptul creștin, în care pelerinii ortodocși români sunt primiți cu respect și bucurie în mănăstirile și bisericile copte din Egipt. Prin urmare, vă mulțumim foarte mult pentru această atitudine binevoitoare. Comunitatea coptă din București, condusă de Părintele Mina Ataas, are relații bune cu parohiile ortodoxe românești, bazate pe respect reciproc și cooperare practică socială. Vă dorim o vizită frumoasă în București și la mănăstirile Cernica și Pasărea, de lângă București, împreună cu delegația de episcopi, preoți și credincioși mireni care vă însoțește în România! După fotografiile comune în această sală, Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, vă va conduce în Salonul Conventus, pentru un dialog privind viața și activitatea Bisericii Copte azi. Daniel Patriarhul Românei Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 114, Ultimul acces: 2026-08-11 15:05:00
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1