Voluntarii a două parohii din județul Bacău au colectat trei tone de alimente pentru persoanele în dificultate - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Voluntarii a două parohii din județul Bacău au colectat trei tone de alimente pentru persoanele în dificultate

[2025-04-09]
de Alexandru Boboc

Voluntarii Asociației „FAPT – Mai bine împreun㔠din județul Bacău au ajutat la colectarea a trei tone de alimente neperisabile pentru persoanele aflate în dificultate.
Acțiunea a avut loc între 4 și 6 aprilie și a făcut parte din Colecta Națională de Alimente „Împreună hrănim speranța” a Băncii Naționale de Alimente.
Astfel, voluntarii din Parohiile Leorda din Comănești și „Izvorul Tămăduirii” din Dărmănești au colectat alimentele de la magazinele partenere ale campaniei și le vor distribui la locuințele beneficiarilor.
„Participarea la Colecta Națională de Alimente din acest an, înainte de Paște, a fost o experiență care m-a atins profund. Am simțit cum, prin fiecare pungă donată și fiecare zâmbet oferit, reușim să aducem un strop de speranță în viețile celor care trec prin momente grele”, a mărturisit Ionela Barbălată, voluntar în cadrul proiectului.
„Oamenii implicați transmit zilnic avizele de însoțire a mărfii și listele cu beneficiarii, pentru ca intrările si ieșirile produselor să fie operate în contabilitate. Este o muncă zilnică, presupune multă responsabilitate, transparență, dedicarea timpului pentru a-l cerceta pe aproapele și a-i înmâna atât hrană trupească, cât și sprijinul moral”, a declarat părintele Codrin Laslău, fondatorul Asociației FAPT.
Activitatea voluntarilor Asociației „FAPT – Mai bine împreun㔠s-a desfășurat sub coordonarea Băncii Naționale pentru Alimente din Roman.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 115, Ultimul acces: 2026-08-12 02:25:12