Marşul „Împreună pentru viaţă” la Cluj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Marşul „Împreună pentru viaţă” la Cluj

[2025-03-29]
foto: EparhiaClujGherla.ro
Marşul „Împreună pentru viaţă” prin Cluj-Napoca a reunit peste o mie de participanţi sâmbătă, 29 martie 2025. A fost un marş al speranţei în această zi de primăvară, în care ploaia s-a împletit cu lumina credinţei din suflete într-o manifestare a bucuriei vieţii, a conştientizării darului vieţii.

Împreună cu clujenii şi cu toţi cei care au ales să ia parte la marş s-au aflat şi Episcopul, preoţi, persoane consacrate şi credincioşi ai Eparhiei de Cluj-Gherla, profesori şi tineri liceeni de la Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu”, împreună cu liceeni din Oradea, de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, aflaţi într-un pelerinaj la Cluj-Napoca cu ocazia Anului „Cardinal Iuliu Hossu” şi a Anului Jubiliar al Speranţei.
Organizatorii Marşului „Împreună pentru viaţă” au pregătit diverse activităţi pentru copii, de asemenea, mai multe grupuri de copii şi tineri au ţinut mici concerte, mai întâi în Piaţa „Unirii” şi, la final, în Piaţa „Avram Iancu”. Înainte de pornirea în marş, în Piaţa „Unirii” a avut loc deschiderea evenimentului, ocazie cu care, dintre reprezentanţii cultelor creştine de faţă, au fost invitaţi să ia cuvântul Înaltpreasfinţitul Andrei Andreicuţ, Mitropolitul ortodox, şi Preasfinţia Sa Claudiu, Episcopul greco-catolic.
Marşul a traversat apoi centrul oraşului. Pornind din Piaţa „Unirii”, purtătorii mesajelor pentru viaţă au parcurs b-dul Eroilor, – trecând prin faţa Catedralei greco-catolice -, şi au continuat pe Calea Dorobanţilor, pe str. Piteşti, b-dul 21 Decembrie 1989, pentru a se opri în Piaţa „Avram Iancu”, în faţa Catedralei ortodoxe. Manifestanţii au purtat lozinci cu mesaje de încurajare a deciziei pentru viaţă, de întărire în credinţa că viaţa merită şi trebuie să fie ocrotită, că mai ales viaţa umană trebuie întotdeauna să aibă întâietate, să fie protejată începând cu prima clipă în care un prunc este conceput în pântecele maicii sale.
În timpul marşului a plouat continuu, mersul prin ploaie fiind şi un simbol al jertfei, acum, în Postul Paştelui. La încheierea marşului ploaia a stat, şi, în Piaţa „Avram Iancu”, s-au mai desfăşurat activităţi pro-life şi concerte, un moment muzical fiind prezentat – la fel ca la ediţiile precedente – şi de Corul de copii „Allegria” de la Catedrala „Martirilor şi Mărturisitorilor sec. al XX-lea”.
Marşul pentru viaţă a fost promovat de organizatori şi ca invitaţie la a fi „împreună pentru viaţă”, ceea ce a subliniat Preasfinţia Sa Claudiu, arătând că, „alături de cuvântul esenţial care ne uneşte astăzi, «viaţă», în contextul politic internaţional pe care îl trăim la fel de important este primul cuvânt, «împreună».” Şi, mulţumind tuturor că au ales să fie apărători ai vieţii, că au venit „chiar pe ploaie pentru a manifesta public credinţa”, le-a cerut: „Aş vrea să vă mulţumesc şi să ne rugăm toţi lui Dumnezeu pentru ca împreună să mergem în continuare, fiindcă nu cred că avem şanse de izbândă în actualul context, dacă vom merge fiecare pe calea noastră. Provocările sunt atât de mari încât e imperativ să mergem împreună.”
A continuat: „De asemenea, aş vrea să punem evenimentul pe care îl trăim cu toţii în context. E foarte important să fim împreună pentru viaţă, gândindu-ne la protejarea vieţii de la concepere până la finalul de pe acest pământ, dar este la fel de important să gândim, la acest eveniment, şi felul în care noi milităm pentru viaţă, punându-l în viaţa noastră de credinţă pe de-a întregul ei. E important să avem acest moment, dar este important să avem, în restul anului, în care nu ne întâlnim, acelaşi mod de a ne manifesta credinţa”. Amintind că la nivel naţional este Anul „Cardinal Iuliu Hossu”, Preasfinţia Sa Claudiu a adus aminte „cuvintele lui, poate cele mai cunoscute: «Credinţa noastră este viaţa noastră». Aşadar, credinţa nu se poate limita doar la anumite aspecte, ci trebuie să cuprindă întreaga noastră viaţă.”
A încheiat invitând la rugăciune pentru „mamele care au trăit tragedia pierderii unui copil şi momentul în care ele, de bunăvoie, sau din diferite motive, au spus «nu» vieţii care se năştea în pântecele lor”. Pentru ele în mod special a adresat următoarele cuvinte: „Aş vrea să ştie, aşa cum ştiu toţi oamenii păcătoşi – aşa cum suntem noi toţi -, că niciodată Dumnezeu nu închide pentru totdeauna poarta speranţei, şi, de aceea aş vrea să ştie că Biserica are un parcurs de vindecare sufletească şi trupească pentru ele, că niciodată nu e prea târziu pentru Dumnezeu.”
„Noi avem diferite experienţe de păcat, dar suntem cu toţii nişte păcătoşi iertaţi – aceasta mărturisim atunci când intrăm în biserici, atunci când ne rugăm, atunci când celebrăm Sfânta Liturghie, încontinuu spunem: «Doamne miluieşte-ne, Doamne îndură-te spre noi». Doar păcătoşii, doar bolnavii, doar cei nevoiaşi pot spune «Doamne îndură-te spre noi!», fiindcă nu îi cerem lui Dumnezeu decât îndurare. Asta fac toţi bolnavii în Sfânta Scriptură, cei leproşi, cei orbi, şchiopi, surzi, toţi spun: «Doamne, îndură-te de noi». Şi atunci, dacă pentru noi cerem îndurare, cu cât mai mult trebuie să o manifestăm tuturor. Aşadar, să fie un gest de manifestare a credinţei publice, un marş pentru viaţă, împreună pentru viaţă, dar cu acea umilinţă pe care oamenii care au căzut deja şi au primit iertarea lui Dumnezeu ştiu să o arate tuturor.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 209, Ultimul acces: 2026-09-30 04:09:00