Asociaţia filantropică a Eparhiei Alba Iuliei a iniţiat un program de prevenire a separării copiilor de mediul familial - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Asociaţia filantropică a Eparhiei Alba Iuliei a iniţiat un program de prevenire a separării copiilor de mediul familial

[2025-03-21]
de Andrei Ursulean

Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” – Alba Iulia a lansat un program de prevenire a separării copiilor de mediul familial şi de reducere a riscului de instituţionalizare.
Anunţul a fost făcut în cadrul Adunării Generale a organizaţiei, desfăşurată joi la Căminul bisericesc „Peregrinus” din Alba Iulia.
Intitulat, „Copii pentru viitor! – Program suport pentru copil şi familie”, programul este organizat în parteneriat cu Primăria Comunei Şona şi este finanţat de către Uniunea Europeană, prin Programul de Incluziune şi Demnitate Socială. Valoarea totală a proiectului se ridică la 9,9 milioane de lei.
Scopul programului
Programul se adresează copiilor din unităţile administrativ-teritoriale ale judeţului Alba şi va presupune înfiinţarea unui centru de zi în comuna Şona.
Proiectul, derulat pe 27 de luni din februarie 2025, oferă sprijin integrat copiilor şi familiilor prin terapii de recuperare, consiliere psihologică şi educaţională, activităţi de socializare, tabere şi excursii.
Familiile vor primi un Ghid pentru părinţi şi subvenţii lunare de 200 lei per copil, timp de 24 de luni.
Pe lângă intervenţiile directe, proiectul vizează combaterea vulnerabilităţii familiale prin campanii de conştientizare asupra prevenirii abandonului şi consumului de droguri. Totodată, vor fi încheiate 28 de parteneriate locale pentru consolidarea sprijinului comunitar.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 211, Ultimul acces: 2026-09-29 16:01:24