Mitropolitul Olteniei a sfinţit noul sediu al Colegiului Medicilor Dolj[2025-03-17]de Diandra DavidÎnaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a sfinţit sâmbătă noul sediu al Colegiului Medicilor Dolj şi al Casei Medicului şi Farmacistului din Oltenia. Evenimentul a unit numeroşi reprezentanţi ai comunităţii craiovene: Tudorel Ciurea, Cătălina Poiană, Lia Olguţa Vasilescu, Cosmin Vasile, Dan Gheonea, şi Marius Ciurea, alături de alţi specialişti din domeniul sănătăţii şi al mediului universitar medical. Semnificaţia casei Mitropolitul Olteniei a subliniat că această casă nu este doar un spaţiu profesional, ci şi un simbol al misiunii sacre a medicilor, care, prin harul lor, aduc alinare suferinţei umane. „Această casă nu este doar un spaţiu dedicat profesiei medicale, ci şi un simbol al misiunii sacre pe care medicii o împlinesc, fiind instrumente prin care Dumnezeu lucrează spre alinarea suferinţelor omeneşti”, a transmis Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre semnificaţia casei în viaţa omului, făcând paralele între locuinţele pământeşti şi casa cerească, şi a îndemnat la fapte bune şi slujire a aproapelui. „Ne naştem într-o casă, trăim într-o casă şi, în cele din urmă, ne întoarcem în casa strămoşilor noştri, aşa cum spune şi psalmistul: «Omul, ca iarba zilele lui, ca floarea câmpului, aşa va înflori» (Psalmul 102, 15). Însă, pe lângă locuinţele pământeşti, trebuie să avem mereu în minte şi casa cerească, aşa cum Mântuitorul ne încredinţează: «În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt» (Ioan 14, 2). Prin faptele noastre bune, prin dăruirea şi slujirea aproapelui, ne pregătim acest locaş ceresc, care rămâne veşnic”. Noul sediu al Colegiului Medicilor Dolj Noul sediu al Colegiului Medicilor Dolj şi al Casei Medicului şi Farmacistului din Oltenia este un pus sub semnul colaborării şi inovaţiei în domeniul sănătăţii. În mai puţin de trei ani de la iniţierea proiectului, Craiova a câştigat o clădire modernă, care sprijină dialogul şi cooperarea între profesioniştii din domeniul medical. Clădirea include un spaţiu deschis la parter, o bibliotecă de specialitate la etajul I, un amfiteatru modern la etajul II şi o zonă de networking. Arhitectural, clădirea are un design contemporan şi elegant, cu un perete înclinat care se integrează în peisajul natural al Parcului Romanescu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 123, Ultimul acces: 2026-09-25 19:04:45
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1