O parohie buzoiană oferă burse lunare pentru 25 de liceeni. Proiectul se desfăşoară de peste un deceniu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

O parohie buzoiană oferă burse lunare pentru 25 de liceeni. Proiectul se desfăşoară de peste un deceniu

[2025-03-17]
de Ştefana Totorcea

O comise formată din profesori de la 10 unităţi de învăţământ din Buzău a decis cine sunt cei 25 de liceeni care vor beneficia de bursele lunare de studiu în valoare de 500 de lei oferite de Parohia „Cuvioasa Parascheva” din oraş.
Anul acesta au fost depuse 39 de dosare, iar comisia a evaluat recomandările profesorilor, CV-urile şi eseurile candidaţilor, performanţele lor şcolare şi măsura în care sprijinul financiar lunar va avea un impact real asupra situaţiei lor.
Rezultatele sunt afişate la avizierul din curtea Bisericii „Cuvioasa Parascheva” din Buzău, str. Oltului, nr. 42, beneficiarii urmând să transmită datele bancare pentru viramentele lunare.
„Este al unsprezecelea an în care Centrul Cultural-Filantropic Cuvioasa Parascheva din Buzău organizează acest program de burse, la iniţiativa preşedintelui asociaţiei, pr. prof. dr. Gheorghe Sava-Popa, în baza unui apel judeţean şi a unor criterii fundamentate pe comportament responsabil în comunitate şi performanţe şcolare remarcabile”, explică pr. prof. Cristian Marius Dima, vicepreşedintele asociaţiei parohiale.
Elevii care vor beneficia de burse anul acesta provin de la Colegiul Naţional „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiul Naţional Pedagogic „Spiru Haret”, Liceul de Arte „Margareta Sterian”, Liceul Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman”, Liceul Teoretic Pogoanele şi Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău.
Peste 270 de elevi şi studenţi meritorii au beneficiat, în ultimul deceniu, de programul de burse iniţiat de parohie, care îi ajută să-şi atingă potenţialul şi să urmeze parcursul şcolar dorit.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 141, Ultimul acces: 2026-09-28 04:50:13