PS Ignatie: Pocăinţa înseamnă conştientizarea faptului că noi, păcătuind, ne-am rupt de iubirea lui Dumnezeu[2025-03-13]de Diandra DavidPreasfinţitul Părinte Ignatie a oficiat miercuri Liturghia Darurilor înainte sfinţite în Parohia Gologofta, judeţul Vaslui. În cuvântul adresat credincioşilor, Episcopul Huşilor a vorbit despre conştientizarea păcatului ca desprindere a omului de harul dumnezeiesc: „Pocăinţa nu este simpla părere de rău pentru păcatele pe care le-am săvârşit, ci mai ales conştientizarea faptului că noi, păcătuind, ne-am rupt de iubirea lui Dumnezeu, am divorţat de El”. Pocăinţa reaprinde focul iubirii Preasfinţitul Părinte Ignatie a asemănat sufletul uman cu o făclie, care se stinge prin păcate şi se reaprinde prin pocăinţă. Părerea de rău este cea care face flacăra să pâlpâie de iubire şi bună înţelegere, omul căutând cu lacrimi a împlini prin fapte voia lui Dumnezeu. „Sufletul nostru este asemuit cu o făclie. Ori de câte ori păcătuim, viforniţa patimilor stinge această făclie. Şi aceasta nu mai poate fi aprinsă decât numai prin starea de pocăinţă”, le-a mai spus episcopul credincioşilor. La finalul cuvântului, ierarhul a vorbit şi despre semnificaţia Postului Mare, o perioadă de curăţire şi transformare a sufletului, şi despre Taina Spovedaniei ca mijloc de reînnoire spirituală. De asemenea, a explicat slujba Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite şi legătura profundă dintre împărtăşire şi luminarea sufletului, amintind şi de învăţăturile Sfântului Simeon Noul Teolog: „El (Sf. Simeon Noul Teolog) foloseşte o metaforă foarte frumoasă pentru omul mort sufleteşte, adică pentru cel care nu simte harul lui Dumnezeu: este exact ca omul mort pe care oricât de frumos l-ai îmbrăca, cu hainele cele mai de firmă, el nu ştie şi nu simte că este îmbrăcat. La fel, omul mort sufleteşte nu simte că Dumnezeu îl poate îmbrăca în haina harului dumnezeiesc”, a conchis Preasfinţitul Părinte Ignatie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 201, Ultimul acces: 2026-09-24 16:39:24
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1