Mesajul Preasfinţitului Virgil Bercea la începutul Postului Mare 2025[2025-03-04]foto: EGCO.roDuminică, 2 martie a.c., Preasfinţia Sa Virgil Bercea a celebrat Sfânta Liturghie la Sanctuarul eparhial „Maica Domnului” din Oradea, împreună cu călugării franciscani conventuali care păstoresc acest loc. În comuniune cu întreaga Biserică, Ierarhul s-a rugat pentru sănătatea Sfântului Părinte Papa Francisc şi a vorbit despre Postul Mare în care tocmai am intrat. Pornind de la Evanghelia ultimei duminici din perioada Triodului (Mt 6,14-21) – Izgonirea lui Adam din rai – Episcopul a evidenţiat importanţa Postului trăit ca o rugăciune continuă şi ca pe un mijloc de apropiere de Dumnezeu. „Postul are o valoare deosebită încă din Vechiul Testament, fiind considerat un act de smerenie, pocăinţă şi eliberare. Astăzi, în zilele noastre, îşi păstrează aceeaşi semnificaţie. Să practicăm umilinţa, amintindu-ne de păcatele noastre şi eliberându-ne prin spovadă, pentru a rămâne buni şi drepţi înaintea Domnului”, a început Ierarhul predica, amintindu-i din Vechiul şi Noul Testament pe: Ezra, care a postit o zi pentru ca Bunul Dumnezeu să ajute Poporul ales să iasă din robia babiloniană – un act de smerenie şi credinţă; Estera, care a cerut ajutor divin şi a postit trei zile pentru a salva Poporul ales, dând dovadă de credinţă şi curaj; David, care a postit şapte zile, cerând mila lui Dumnezeu pentru copilul său bolnav – deşi copilul nu s-a însănătoşit, David nu şi-a pierdut speranţa şi a acceptat voia Domnului; Daniel, care a postit 21 de zile, cerând de la Dumnezeu înţelepciune şi claritate pentru a ghida Poporul aflat sub ocupaţie persană; Moise, care a postit 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de a primi Tablele Legii; Ioan Botezătorul, care a postit în pustiu, hrănindu-se cu lăcuste şi miere. În contrast, cu fariseii care posteau şi îşi puneau cenuşă pe cap ca să fie văzuţi de oameni, Isus a postit patruzeci de zile departe de ochii lumii. El s-a retras în pustie, fiind văzut doar de Tatăl Ceresc. După această perioadă, diavolul l-a ispitit, promiţându-i totul, dar El a răspuns: „ Înapoia Mea, Satano, tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu.” Odată cu venirea Sa, Mântuitorul schimbă paradigma. „În zilele noastre noi suntem înconjuraţi zilnic de o mulţime de oameni. Vrem să ne vadă lumea că postim? O facem pentru sănătate, pentru imagine, sau pentru Dumnezeu?”, a invitat la reflecţie Episcopul. În lumea de astăzi, în care mass-media, îndeosebi telefoanele, generează multă anxietate şi depresie, suntem invitaţi să trăim Postul în „pustiul din oraş”, să rupem lanţurile răului şi ale viciilor, să ne eliberăm de dependenţe şi să reconstruim comunicarea adevărată cu cei din jur. „Postul trebuie să fie pentru fiecare dintre noi un impuls de dăruire a sufletului, o dorinţă de a rupe cu trecutul şi de a intra într-o comuniune profundă cu Domnul”, a mai spus PS Virgil. Ţinând cont de recomandările Bisericii cu privire la abţinerea de la anumite alimente, să nu uităm că este şi mai important să renunţăm la gânduri şi atitudini negative, la orgoliu, enervare, egoism, gelozie, critică, bârfă. „Mântuitorul ne spune: «Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din ea». Astfel, în această perioadă putem renunţa şi la dependenţe: la utilizarea excesivă a telefonului, a televizorului sau jocurilor, la indiferenţa şi superficialitatea faţă de cei din jur”. De asemenea, putem să renunţăm la indiferenţă şi comoditate, alegând rugăciunea şi participarea la devoţiuni specifice precum Calea Sfintei Cruci. „Este foarte important să ne deschidem fereastra ochilor şi a sufletului, ca să vedem soarele, să nu mai fim pesimişti.” „Fiind în Anul Speranţei, Isus bate la poarta sufletului nostru”, a mai spus PS Virgil Bercea: „Îi deschidem această poartă? Lăsăm lumina Lui să intre în viaţa noastră? În această perioadă să ne întrebăm fiecare «La ce renunţăm?» Dacă, după o zi, şapte sau patruzeci de zile – fiecare cât poate – ochii inimii se deschid, atunci am postit cu adevărat. Am ştiut la ce să renunţăm şi am făcut-o cu bucurie. Nu fiţi trişti când postiţi!” (Biroul de presă al Eparhiei de Oradea, Mihaela Caba-Madarasi) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 150, Ultimul acces: 2026-11-07 11:41:47
|
Timp total: 0.04s...
[]:1