Episcopia Slatinei şi Romanaţilor caută comunităţi şi voluntari pentru proiectul social Taberele din Tinda Bisericii[2025-03-04]de Ştefana TotorceaDepartamentul de Tineret al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor, în colaborare cu Asociaţia Kinonia, va organiza anul acesta şase tabere gratuite pentru copii şi tineri, în cadrul proiectului „Tabăra din Tinda Bisericii”. Reprezentanţii comunităţilor rurale sau urbane din judeţul Olt care doresc să găzduiască la vară una din tabere pot completa formularul de înscriere pe site-ul Asociaţiei Kinonia. La aceeaşi adresă online se găseşte şi formularul de înscriere pentru voluntarii care vor să ajute la organizarea taberelor. În urma perioadei de înscriere, echipa de organizare a proiectului va realiza selecţia celor şase comunităţi-gazdă, asigurându-se transparenţa şi comunicarea deschisă cu aplicanţii. În acelaşi timp va fi făcută şi selecţia noilor voluntari, care vor lucra sub îndrumarea şi supravegherea preoţilor responsabili din proiect. Episcopia Slatinei şi Romanaţilor caută comunităţi şi voluntari care vor să se implice în organizarea unor tabere gratuite pentru tinerii din eparhie. Foto: Kinonia.ro Conceptul Taberelor din Tinda Bisericii este următorul: • durată de 3 zile, în perioada vacanţei de vară; • sunt pentru copii şi tineri cu vârste între 7 şi 18 ani din localităţile gazdă; • includ ateliere de educaţie pentru viaţă, de dezvoltare personală şi artizanat, ateliere pentru părinţi, program duhovnicesc, jocuri şi concursuri educative, seri tematice, drumeţii şi pelerinaje. Pentru informaţii suplimentare: Tel. 0768 177 140 (Pr. Constantin-Nicolae Sandu) Tel. 0771 617 489 (Pr. Alexandru-Nicolae Tiţa) Asociaţia Kinonia, destinată activităţilor pentru tineri, îşi desfăşoară activitatea cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, şi îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Valahul (Românul), martirizat în sec. al 17-lea, la numai 18 ani. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 223, Ultimul acces: 2026-11-07 18:42:38
|
Timp total: 0.04s...
[]:1